Cristocrația- Regim politic creștin democrat

Elita creștin democrată renăscută spiritual, aptă, integră, inspirată, vizionară și profesionistă pentru guvernare

CRISTOCRAȚIA NU SE CONFUNDĂ: NICI CU MERITOCRTAȚIA ȘI NICI CU THEOCRAȚIA LAICO-MASONICĂ Actuală DIN CATOLICISM ȘI ORTODOXIE.

"CRISTOCRAȚIA" - Elita pur spirituală creștină aleasă de Dumnezeu pentru a guverna: pe plan național țara, pe plan regional continentul în care se regăsește țară și pe plan internațional lumea împreună cu Hristos.
 Cristocrația nu se confundă: nici cu meritocrația( puterea meritului oamenilor atei- fără Dumnezeu, care există încă de la întemeierea lumii sub nume diferite) și nici cu theocrația- elita teologică creștină religioasă, ecumenico- laică înființată de masoni prin amestecul Cultului Egiptean monotheist al soarelui cu Cultul  israelit al preoției ereditare al lui Levi, deoarece  Evanghelia nu a creat-o anterior întoarcerii Domnului Isus Hristos, CI după întoarcerea Lui la prima înviere( Matei 19:28, Apocalipsa cap 20).

De aceea, elita cristică guvernatoare renăscută anterior venirii Domnului Isus Hristos – eu am numit-o „Cristocrație( pentru a o deosebi de clerul laic actual)”, căci Teocrația lui Hristos despre care vorbește Apostolul Petru în a doua sa epistolă în capitolul doi și Apostolul Pavel în Evrei cap.: 8-11) este preoția împărătească spirituală, care va domni la întoarcerea Domnului Isus Hristos, după prima înviere și de aceea guvernarea Theocratică (în care vor guverna preoții cu rang de Domni în subordinea Domnului Isus Hristos) va fi înființată numai la înnoirea (renașterea) tuturor lucrurilor când se va întoarce Isus Hristos (Matei 19:28, Apoc. 20:4-6, 1 Corinteni 15 :51-58, 1 Tesaloniceni 4:16-180). Deci Theocrația sau „preoția împărătească a lui Isus Hristos după rânduiala lui Melhisedec este o preoție spirituală, NU RITUALICĂ și este veșnică ca și Melhisedek și ca Hristos (Evrei 7:2) și de aceea nu poate fi nici ereditară ca preoția levitică și nici transmisibilă muritorilor(Evrei 7:24) ca preoția catolică și cea ortodoxă înființate de teologi ecumeniști înainte de întoarcerea Domnului și „de prima înviere” când are loc transformarea sau renașterea deplină prin credința în Hristos, pentru ca cei ce au avut parte de prima înviere „să fie cu adevărat prea-fericiți și sfinți, pentru că ei nu vor mai putea fi afectați de moarte și astfel pot deveni veșnici și preoți împărătești ai lui Hristos (Apocalipsa 20:4-6, 1 Corinteni 15 :51-58, 1 Tesaloniceni 4:16 – 18) și nu mai pot fi considerați antihriști ca cei din prezent, care au luat-o înaintea Domnului cu investirea încălcând interdicția din Evrei 7:24.
Cristocrații sunt doar oameni politici spirituali în veacul actual în care nimeni nu poate fi Theocrat(preot împărătesc, care este un atribut veșnic ce se oferă numai după prima înviere, când oamenii trebuie să fie veșnici prin transformare deplină: spirituală, sufletească și fizică.
„Theocrat” înseamnă puterea veșnică de guvernare a „preotului împărătesc” (1 Petru 2:5, Isaia 61:6, Maleahi 1:11, Evrei 8: 4-13 și 13:15-16) al lui Hristos, care începe numai după prima înviere pentru că el numai atunci poate deține putere și politică și religioasă pe pământ sub guvernarea directă a Domnului Isus Hristos, căci până la prima înviere nici un om de pe pământ nu poate fi Theocrat, pentru că puterea lui Dumnezeu în forma de guvernare monarhică pe care a instituit-o prin Samuel (1 Sam.cap.8), EL a stabilit principiul autonomiei, complementarității și subordonării reciproce între Stat și Biserică, deoarece statul trebuie să se subordoneze spiritual Bisericii, iar Biserica trebuie să se subordoneze administrativ și judiciar statului.
Hristos nu Și-a trimis adepții să se baricadeze în Biserici și să predice de la AMVON credincioșilor Lui, ci i-a trimis în lume, ca pe niște miei în mijlocul lupilor pentru a predica Adevărul divin oricărei făpturi, pentru a-I construi lui Dumnezeu „o casă vie” (1 Petru cap. 2) sau „” un templu viu”(1 Corinteni 3:16), care în sens figurat înseamnă comunitate sfântă( comunitate spirituală sau popor spiritual ori un popor de ucenici ai Domnului cum spune Prorocul Isaia în cap. 54, DEOARECE DUMNEZEU DOREȘTE ÎN PRIMUL RÂND ASTFEL DE CONSTRUCȚII SPIRITUALE NAȚIONALE, CONTINENTALE SAU MONDIALE și abia apoi în plan secund dorește construcțiile de piatră numite biserici, căci pentru Dumnezeu Biserică= comunitate duhovnicească sau popor de ucenici- creștini numiți de Pavel 11:26), iar „lumea” include și politica în care cu foarte puține excepții se practică numai minciuna, manipularea, jaful și trădarea.
Cristocrația este o denumire spirituală dedusă din Biblie comparativ cu ceea ce există în politica laică (necreștină deși țară este eminamente creștină) și este atribuită credincioșilor aleși de Domnul Isus Hristos să-l urmeze ca model de om moral și spiritual de ascultare de voia Tatălui Ceresc.
Cristocrația este un nume compus din două cuvinte: primul este „Cristo” și vine de la Cristos, care se pronunță astfel în limba greacă, iar „kratos” în limba greacă înseamnă „putere”. Deci „Cristocrație” înseamnă „puterea politico spirituală(nu religioasă) a cristoșeilor” adică „puterea de guvernare a aleșilor lui Cristos” ( oferită prin făgăduință divină- Luca 24:49, Matei 19:28, Apocalipsa 20 :4-6). Aici este vorba de aleșii lui Hristos, care formează elita Lui politică sau tehnocrat pentru guvernare înainte de venirea Lui și aceasta e constituită numai din oameni renăscuți spiritual din El(Ioan 3: 3), prin credința în jertfa lui răscumpărătoare. Această elită guvernatoare anterioară venirii Lui, va moșteni alături de El Împărăția lui Dumnezeu, doar dacă și numai dacă vor avea parte de prima înviere, pentru că au guvernat corect cu sacrificii personale pentru binele semenilor(iar cei care și-au sacrificat semenii pentru interesul propriu și de grup chiar dacă vor fi iertați și mântuiți, totuși vor pierde răsplata guvernării cu Hristos), vor domni și l-a întoarcerea Domnului de-a dreapta Lui(Matei 19:28, Apocalipsa 20:4-6, Evrei cap 1 și 8, 9 și 10) în subordinea autorității Lui(EVREI 1:9, PSALM 45:7 și 47:9) absolute(politico-religioase spirituale) , veșnice și netransmisubilă muritorilor (EVREI 7:24).
„Cristicrația”- este regim politic ce promovează o elită sau clasă politică spirituală creștină de esență divină prin renaștere spirituală chemată la guvernare anterior întoarcerii Domnului Isus Hristos, căci numai elita de la întoarcerea lui care are parte de prima înviere este Theocrație sau preoție împărătească spirituală sau Sfântă a lui Hristos așa reiese din Biblie. Deci, Cristocrația, nu trebuie confundată cu elita religioasă creștină Theocrația. Astfel „Cristocrația ” semnifică puterea meritului, sincerității, neprihănirii, devotamentului și responsabilității și dragostei de om, de popor, de țară și de guvernare prin slujire în Împărăția Păcii lui Hristos, care trebuie să existe prin Duhul Sfânt în fiecare om și în fiecare popor (Psalm 87 Biblia Cornilescu). Căci renașterea spirituală (Ioan 3: 3) NU ESTE DOAR A OMULUI CA INDIVID, CI ȘI A POPORULUI CA ȘI COMUNITATE DUHOVNICEASCĂ(1 Corinteni 3:16, 1 Petru cap. 2).
Renașterea spirituală a fost obținută de către credinciosul individual (omul) sau cel colectiv (poporul) în Sion la picioarele crucii de jertfă a lui Isus Hristos, prin pocăință, credință și răscumpărare (Botez cu apă, Duh Sfânt și foc) prin jertfa, numele și autoritatea lui Hristos.
Numai în /prin jertfa Domnului Isus Hristos are loc atât renașterea, cât și evoluția și desăvârșirea spirituală, pe de o parte a omului, care primește astfel dreptul de a se numi „copilul lui Dumnezeu”, pentru a fi primit în casa și Împărăția Păcii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte Aa poporului, care primește dreptul de a se numi „un popor de ucenici ai Domnului” (Isaia cap. 54) sau pur și simplu „poporul Domnului”, adică Capitala Țării lui va deveni reședința(Capitala) lui Imperială numită simbolic „NOUL IERUSALIM CERESC” (APOCALIPSA CAP. 21-22). Deci Cristocrația se deosebește de meritocrație prin faptul că „meritocrația” promovează omul merituos, dar lipsit de renaștere prin credința în jertfa răscumpărătoare a Domnului Isus, ceea ce înseamnă că cel merituos are capacitate și aptitudini, dar îi lipsesc: sinceritatea, integritatea, DEVOTAMENTUL și responsabilitatea. Și „meritocrația”, nu este ceva nou sub soare în politică ca tehnocrați laică(lipsită de Dumnezeu) pentru că face parte din timpuri străvechi din elita statului adânc, care manipulează politicul și bisericile din culise prin tot felul de organizații secrete sau ONG – uri discrete, care au ca scop manipularea, înrobirea, exploatarea și DEpopularea popoarelor lumii, pentru preluarea resurselor acesteia. Deci „cristocrații” au și capacitatea(abilitatea) profesională, dar și sinceritatea, integritatea(Neprihănirea), responsabilitatea și devotamentul întemeiat pe puterea dragostei plină de abnegație față de semeni, care sunt frații lor în Hristos- prin care toți(și clasa guvernatoare și cea guvernată) au renăscut spiritual și astfel au primit dreptul de a se numi copiii lui Dumnezeu (Ioan 1:12), numiți metaforic și „dumnezei”(Ioan 10:34:,Psalm 82:6), pentru că sunt „născuți a doua oară” spiritual din Dumnezeu (Ioan 3:3). Și de aceea cristocrații(tehnocrați creștini RENĂSCUȚI spiritual într-o țară eminamente creștină, nicidecum laică sau lipsită de Dumnezeu) au primit de la Dumnezeu Tatăl, dreptul, priceperea și puterea de a domni împreună și în subordinea lui Hristos peste Împărăția lui Dumnezeu ( Matei 19:28, Apocalipsa 20:4-6).
Forma de Guvernare divină înființată de Dumnezeu pe Pământ este Monarhia Constituțională Bicefală în care Statul este autonom de biserică, ambele autorități sunt complementare și sunt în raport de subordonare reciprocă, Statul fiind subordonat spiritual față de Biserică, iar Biserica se subordonează administrativ și judiciar față de Stat(1 Samuel cap., Români cap. 13).
La nivelul lui Dumnezeu Împărăția Cerurilor este monocefală, Theocratică absolută, pentru că și puterea statului și cea a bisericii sau templului sunt în mâinile lui Dumnezeu. De aceea emblema ei este Acvila monocefală, iar emblema monarhiei bicefale(cu două autorități autonome, complementare și subordonate reciproc) constituționale este Acvila bicefală cu coroana cristică NETRANSMISIBILĂ muritorilor (Evreib7:24) deasupra celor două capete de acvilă pe același corp care simbolizează poporul monotheistic cu cele douăvautorități: cea statală și cea eclezială.
Pe pământ Împărăția Theocratică Absolută și Monocefală a lui Dumnezeu încă nu a fost înființată, dar va fi înființată la înnoirea tuturor lucrurilor, când Se va întoarce pentru întronizare Domnul Isus Hristos ca DOMN al domnilor și Împărat al împăraților și Mare Preot al întregului Pământ (1 CORINTENI 15:51-58, 1 Țes. 4:16 – 18, Matei 19:28, Apocalipsa 20:4), după prima înviere și înălțarea și transformarea celor vii în nori, pentru a-l întâmpină pe Domnul lor în subordinea Căruia vor domni și ei de-a dreapta Lui. Până atunci Împărăția lumii este uzurpată(luată fără drept- Evrei 7:24) de Antihristul care pentru a manipula și controla lumea în numele lui SATAN se autoproclamă Locțiitorul lui Hristos încălcând interdicția de a nu prelua autoritatea NETRANSMISIBILĂ a lui Hristos Evrei 7:24).
PACEA ESTE ATRIBUTUL SUVERANITĂȚII POPOARELOR, IAR DEZBINAREA, IGNORANȚA ȘI DISONANȚA CONGNITIVĂ SUNT ATRIBUTELE DISTRUGERII ACESTORA!
NU EXISTĂ PACE FĂRĂ SUVERANITATE ȘI FĂRĂ RESPECTAREA IDENTITĂȚII ȘI CREDINȚEI NAȚIONALE EXPRIMATE LIBER ȘI ÎN CUNOȘTINȚĂ DE Cauză PRIN EXERCITAREA LIBERULUI ARBITRU!
OAMENII MARI AI PLANETEI SĂ NU UITE CĂ DUMNEZEU ESTE MAI PRESUS DE EI ȘI CĂ NUMAI EL ESTE ATOTPUTERNIC, INVINCIBIL ȘI VEȘNIC ȘI CĂ A SPUS CĂ:” CINE RIDICĂ SABIA DE SABIE VA PIERI” SAU:” CEL CE DUCE PE ALTUL ÎN ROBIE VA FI ȘI EL DUS ÎN ROBIE”, CĂCI ESTE SCRIS:” CE SEAMĂNĂ OMUL ACEEA VA SECERA.”
FACTORII, CARE DISTRUG OMENIA FIINȚEI UMANE CREATE SUVERANE ȘI CU LIBER ARBITRU DE CĂTRE DUMNEZEU SUNT:
*PACEA IMPUSĂ PRIN FORȚĂ MILITARĂ;
*LIBERTATE FĂRĂ SUVERANITATE ȘI FĂRĂ LIBER ARBITRU;
*PATRIOTISM FĂRĂ FIDELITATE DE NEAM ȘI ȚARĂ PUS ÎN SLUJBA STRĂINILOR;
* NAȚIONALISM FĂRĂ DRAGOSTEA DE NEAM ȘI NAȚIONALITATE;
* SĂNĂTATEA IMPUSĂ PRIN POLITICI COMERCIALE ȘI FĂRĂ ȘTIINȚĂ;
*POLITICA FĂRĂ INTEGRITATE(ÎNTEMEIATĂ PE CORUPȚIE ȘI JAF), FĂRĂ RESPECTAREA PROMISIUNILOR ELECTORALE, FĂRĂ INSTRUIRE ȘI FĂRĂ EXPERIENȚĂ ÎN DIPLOMAȚIE, FĂRĂ SUVERANITATE, FĂRĂ PATRIOTISM, FĂRĂ NAȚIONALISM ȘI FĂRĂ PRINCIPII CREȘTINE;
*BOGĂȚIA FĂRĂ MUNCĂ ȘI JAFUL LEGALIZAT PRIN LEGI NEDREPTE DATE CU DEDICAȚIE ÎN SPECIAL PENTRU STRĂINI;
*ÎNȚELEPCIUNEA FĂRĂ ADEVĂR(LEGEA, RÂNDUIALA, DUHUL ȘI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU POTRIVIT SCRIPTURILOR SFINTE) ȘI FĂRĂ CARACTER;
*LEGALITATE FĂRĂ PRIVILEGII PENTRU POLITICIENI, FĂRĂ DISCRIMINĂRI, FĂRĂ INECHITĂȚI ȘI NEDREPTĂȚI;
*JUSTIȚIE FĂRĂ EGALITATE ÎN FAȚA LEGII ȘI FĂRĂ A SITUA PE NIMENI DEASUPRA LEGII;
* ALEGERI FĂRĂ MANIPULĂRI, FĂRĂ CORUPERI ȘI FĂRĂ CONSTRÂNGERI MORALE SAU MATERIALE;
*AFACERILE FĂRĂ MONOPOLURI, FĂRĂ DOL(ÎNȘELĂCIUNE SAU MANIPULARE ORI CONCURENȚĂ NELOIALĂ) ȘI FĂRĂ CONTRACTE CU STATUL SAU PRIVILEGII OFERITE DE OAMENI POLITICI;
*ȘTIINȚA FĂRĂ CUNOAȘTEREA ADEVĂRULUI (CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU), CARE CONDUCE LA AUTODISTRUGERE;
*RUGĂCIUNEA FĂRĂ INTROSPECȚIE(CERCETAREA, CUNOAȘTEREA ȘI RESPECTUL DE SINE ADICĂ SĂ NU FII NICI MAI PRESUS, NICI MAI PREJOS DE NIMENI. NICI MAI MULT, NICI MAI PUȚIN DECÂT SEMENI TĂI) , FĂRĂ POCĂINȚĂ(ÎNDREPTAREA GREȘELILOR), FĂRĂ BINEFACERI ȘI FĂRĂ CUNOAȘTEREA, ASCULTAREA ȘI RESPECTAREA LUI DUMNEZEU CREATORUL, MÂNTUITORUL, MÂNGÂIETORUL(TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT) ;
*UNITATE FĂRĂ DIVINITATEA TRINITARĂ(TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT) FĂRĂ DE CARE NU POATE DĂINUI;
*CREDINȚĂ FĂRĂ DRAGOSTEA DE DUMNEZEU, DE APROAPELE ȘI DE VRĂJMAȘI(PE CARE TREBUIE SĂ – I CHEMĂM LA POCĂINȚĂ, NU SĂ-I SUSȚINEM ÎN FĂRĂDELEGI) ;
Soluția de salvare a României în link-ul de mai jos
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5746331378752735&id=100001277901376
AVIZ AMATORILOR DE PROFITURI FINANCIARE SAU POLITICE DE PE URMA RĂZBOIULUI:” NU VĂ JUCAȚI:” DE-A DUMNEZEII”, CĂ SĂ NU SE JOACE DUMNEZEU:”DE-A RĂZBOINICUL LUMINII CU VOI!”
PACE VOUĂ FII/FIICE AI/ALE LUMINII PROMOTORI AI PĂCII DIVINE ÎN/PRIN DOMNUL DOMNILOR ȘI ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR UNIVERSULUI ISUS HRISTOS MÂNTUITORUL TUTUROR POPOARELOR(PSALM 87 BIBLIA CORNILESCU), CARE MERG PE CALEA LUI DUMNEZEU A SFINȚENIEI, ADEVĂRULUI, PĂCII, UNITĂȚII, DRAGOSTEI, CREDINȚEI ȘI DREPTĂȚII!
GLORIE VEȘNICĂ DOMNULUI ISUS HRISTOS, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA FĂRĂ DE CARE NIMENI NU VINE LA TATĂL!

RENAȘTEREA, RESTAURAREA ȘI REECHILIBRAREA ROMÂNIEI

Diferența dintre Împărăția divină Theocratică Cerească și Împărăția Monarhică Bicefală Pământească


Hristos nu Și-a trimis adepții să se baricadeze în Biserici ș să predice acolo celor credincioși, ci i- a trimis ca pe niște miei în mijlocul lupilor, adică în mijlocul lumii(necredincioșilor și nelegiuiților- Matei 28:19-20, Marcu 16:15-30,Luca 24:44-49, Ioan 20:19-23) ca să predice Adevărul divin oricărei făpturi (inclusiv politicienilor și șefilor de stat, cum și Ioan îi predica Regelui Irod și Reginei Irodiada pe care îi chema la pocăință din păcatul adulterului) și s-o cheme la pocăință, smerenie și credință ori să le ia locul pe căi legale, în cazul în care nu se pocăiesc și nu se trezesc politicienii corupți și trădători, pentru a salva în felul acesta poporul lui Dumnezeu și a a ajuta la pregătirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ ca și în cer, căci rolul lor(cristocraților creștini) în popor este să-i construiască lui Dumnezeu o casă(simbol al Împărăției divine ca și comunitate Sfântă politico-spirituală, oglindită metaforic de Mireasa castă, care înseamnă un șef de stat și un lider de biserică pocăiți, smeriți, credincioși și treziți spiritual care administrează politic și spiritual un popor duhovnicesc trezit spiritual prin Botezul cu Duhul Sfânt și cu foc al Domnului Isus Hristos) duhovnicească (sau templu viu) din „pietre vii” (oameni duhovnicești, adică „suflete vii” – care au Duhul Sfânt prin credința în Hristos), pentru a pune în vârful acestei piramide spirituale pe Hristos „Piatra Vie din Vârful Unghiului demolată(înlocuită fără drept) și lepădată de zidari(masoni)”, căci aceasta este lucrarea cea minunată prin care Dumnezeu Tatăl Îl va repune pe Hristos înapoi pe tronul pământului (1 Petru cap. 2, 1 Corinteni 3:16). De aceea, Dumnezeu trimite tot felul de urgii peste noi ca țară, pentru că nu lucrăm după voia Lui, ci suntem ignoranți, creduli, superficiali și superstițioși și ne urmărim doar interesele proprii ignorând total planul de mântuire a lumii și a fiecărui om și neam al acesteia, căci nu ne pasă de voia lui Dumnezeu și nu vremsă înțelegem că: ignoranță, indiferență, corupția, nedreptatea și fărădelegea ne conduc pe Calea pierzării către Iadul pregătit pentru Diavol și toți cei ce-l urmează în manipulările și distrugerile lui( Apocalipsa cap 20)..
„Împărăția Theocratică Absolută monocefală cunoscută în Biblie și ca Împărăția cerurilor peste care există O Singură Autoritate Veșnică și Netansmisibilă Supremă Cea a lui Dumnezeu ca Unic Împărat Absolut Vrednic de Titulatura Absolută, Veșnică și Netransmisibilă(Evrei 7:24) de: Împăratul împăraților și Domnul domnilor Cerului și al Pământului(Apocalipsa 19:16, Zaharia 4:9 si altele), Mare Preot Împărătesc (Evrei 7:2 și Genesa 14:18) și Patriarhul Tuturor Neamurilor(Genesa 17:7 – 8).
„Împărăția Constituțională bicefală” potrivit Cărții biblice 1 Samuel cap.8 este Împărăția pământeană instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel în același popor monotheist suveran și evlavios a cărei autoritate se împarte în două puteri autonome, complementare și subordonate reciproc și acestea sunt: puterea statală reprezentată de monarh si puterea spirituală reprezentată de liderul bisericii, care potrivit Bibliei este numit Prezbiter( Bătrân în sens spiritual cel mai evoluat la nivelul conștiinței), ele având doar drept de control spiritual și legal reciproc( fiecare o controlează pe calaltă), pentru că și statul trebuie să cunoască și să respecte normele sau legile spirituale divine, deoarece și el este și trebuie să fie expres subordonat și prin Constituție Autorității absolute statale divine, iar biserica trebuie să respecte normele administrative pământene, dacă acestea nu le încalcă pe cele divine spirituale, caz în care și statul trebuie să aibă grijă ca Biserica să nu devieze nici ea de la legile divine, pentru că poate afecta armonia și pacea în popor și în raport cu alte popoare cauzând războaie civile sau între popoarele cu care se află în raport politic, economic, militar și religios din cauza rătăcirii de la Calea Adevărului, integrității și dreptății lui Dumnezeu, prin despărțirea de Dumnezeu pe care o produce păcatul aducător de moarte(adormire spirituală prin lepădare de Dumnezeu numită metaforic și „moartea a doua” în Apocalipsa cap. 20), nu doar în sens fizic, ci și spiritual prin condamnarea (despărțirea) veșnică de Dumnezeu – Sursa manifestării: Vieții, Binelui, Adevărului, Dragostei, Fericirii, Păcii, Armoniei, etc. De aici deducem că viața creaturii fără manifestarea lui Dumnezeu Creatorul, Mântuitorul si Mângâietorul ei echivalează cu moartea, căci despărțiți de Dumnezeu nu putem face nimic spunea Apostolul Pavel și doar ne merge numele că suntem vii, dar noi suntem morți în sens spiritual spunea Domnul Isus Hristos, pentru că lucrările noastre nelegiuite ne despart veșnic de Dumnezeu după Judecata de Apoi dacă numele noastre nu vor fi găsite înscrise în Cartea Vieții Mielușelului lui Dumnezeu Isus Hristos care ridică păcatul lumii, doar dacă păcătosul va răspunde chemării sale la trezire(pocăință, smerenie, lepădare de sine, luarea crucii și urmarea Lui Hristos în trăire și slujire față de Dumnezeu Tatăl).
Regimul politic al Împărăției bicefale creștine pe planetă ar trebui să se numească Cristocrația – clasa sau elita politică sau tehnocrată conducătoare creștină renăscută spiritual, care nu exploatează poporul ca celelalte clase sau elite laice aristocrate, plutocrate(puterea bogaților închinători la Mamona) , meritocrate( puterea meritului elitei tehnocrat LAICE lipsite de Dumnezeu, care a purtat nenumărate denumiri de-a lungul istoriei fiind de fiecare dată aceiași Mărie cu altă pălărie laică, care deși profesionistă totuși era tot manipulatoare, înrobitoare și exploatatoare) și altele asemenea denumirilor lor nou înființate sau existente pe tot parcursul istoriei, care s-au lepădat și de Dumnezeu și de poporul și toate creațiile Lui.
Am numit elita creștină renăscută spiritual după modelul „aristocrat”, care înseamnă „puterea celor mai buni”, deși ei(aristocrații) nu erau fii de Dumnezeu ca Hristos și copii de Dumnezeu prin credința în Hristos ca creștinii(Ioan 1:12 și 10:34, PSALM 82:6). Însă numele „aristocrat” vine din limba greacă și este compus din două cuvinte: „aristos”, ce semnifică „cel mai bun” și „kratos”, ce înseamnă „putere” și astfel „aristocrat” înseamnă „puterea celor mai buni” pentru guvernare. Astfel „Cristocrația” vine de la „Cristo” – Numele lui Cristos în greacă și Hristos în Latină, iar „kratos” – care înseamnă „putere”, iar „Cristocrația” semnifică puterea lui Hristos de a guverna peste Împărăția lui Dumnezeu atât Personal prin Ungere(Alegere) Divină, fie în/prin aleșii Lui RENĂSCUȚI în El(Ioan 3: 3, Matei 19:28 ȘI Apocalipsa 20:4-6).
Deosebirea între Cristocrație ca elită creștină, care dezrobește și restabilește Adevărul, integritatea și dreptatea prin recunoașterea și garantarea drepturilor și libertăților oferite de Dumnezeu prin naștere potruvit dreptului divin, deoarece elita creștină este „născută din nou” spiritual din Dumnezeu(Ioan 3: 3) prin credința în Hristos versus(contra) elitele LAICE nerenăscute spiritual cărora oricât ar fi de „cei mai buni” în privința pregătirilor profesionale a capacităților și aptitudinilor totuși le lipsește : sinceritatea, smerenia, integritatea, responsabilitatea, dragostea și devotamentul față de popor și de patrie pe care îl stăpânește prin ÎNROBIRE (totală prin desființarea de drepturi și libertăți și deposedare de resursele naturale de care trebuia să beneficieze orice om născut pe această planetă, nu doar elitele), exploatare, DEpopulare și transumanizare(robotizarea omului prin inginerie genetică și nanotehnologie pentru a fi conectat la inteligența artificială prin 5G).
În consecință Regimul politic ” Cristocrația”, înseamnă făgăduința divină care oferă credincioșilor puterea(Luca 214:49) meritului, sincerității, Neprihănirii(integrității), smereniei, responsabilității, devotamentului, dragostei( de popor, patrie și Împărăția lui Dumnezeu) și Harului lui Hristos în fiecare om și fiecare popor creștin, motiv pentru care elita sau clasa conducătoare sub autoritatea Divină reprezentată de Hristos ca Domnul al Domnilor și Împărat al împăraților și Mare Preot(EVREI 7:2) și Patriarh al tuturor Namurilor potrivit Legământului divin încheiat VEȘNIC între Dumnezeu și .AVRAAM ȘI SĂMÂNȚA LUI(Genesa cap. 17), autoritate Theocratică Absolută veșnică și NETRANSMISIBILĂ muritorilor(EVREI 7:24) NU POATE: MINȚII, MANIPULA, .CORUPE, NEDEOTĂȚII, ÎNROBI, DEPOPULA, TRANSUMANIZA(ROBITIZA OMUL CREAȚIE DIVINĂ.
„Meritocrația” înseamnă puterea meritului omenesc lipsit de Dumnezeu, care este aceeași Mărie( „kratos”- putere laică fără Dumnezeu și MANIPULATĂ DE SATAN) cu altă pălărie satanică.
Pentru a ne salva de pe Calea pierzării veșnice a venit vremea întoarcerii la Calea Mântuirii(eliberării și sfințirii prin cunoaștere, acceptarea și înfăptuire Adevărului- Ioan cap.:4; 8 și 17) prin revenirea la Evanghelia Originală a Împărăției veșnice a lui Hristos fără dogme teologice masonice. Evanghelia veșnică primită direct de la Hristos și predicată de Apostolul Neamurilor Pavel sub Anatema neschimbării ei veșnice în Galateni cap. 1 trebuie să fie Evanghelia reper a creștinilor Neamurilor, pentru a ne putea reîntoarce la Calea lui Dumnezeu a mântuirii prin Adevăr, Neprihănire și dreptate în/prin Hristos- Cuvântul lui Dumnezeu(Apocalipsa 19:13, Ioan cap. 1).
Numai adevărul original lipsit de dogmele teologice masonice, ne eliberează și ne sfințește țara(statul și biserica aceluiași popor creștin), pentru a se pregăti metaforic ca o Mireasă – țară pământeană simbolizată de Cetatea Noului Ierusalim Ceresc ca reședință imperială pe pământ a Mirelui Cosmic Isus Hristos Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților Întregului Univers (Pilda Nunții Fiului de împărat ca sinteză a Evangheliei Împărăției și Apocalipsa cap. 19 ȘI 21)!!!… Deoarece metaforic „Mireasa”, Mirelui Cosmic Hristos, NU ESTE O BISERICĂ CUM GREȘIT SE PREDICĂ LA AMVOANE, ci potrivit Apocalipsei cap. 21 *Mireasa este o cetate”, ce oglindește o țară (cu autoritate bicefală ca Regatul lui Iuda- Cetatea Ierusalimului, cu stat monarhic + Templu sau biserică autonome și cu raport de subordonare reciprocă, în care statul este subordonat spiritual bisericii, iar biserica este subordonată administrativ statului și la fel și liderii lor. De aceea există o stemă statală cu Acvilă bicefală sau cu două capete deasupra cărora stă o singură coroană care le unește si aceasta este coroana divină a lui Hristos Domnul Domnilor și Împăratul împăraților întregului Univers) renăscută spiritual, prin faptul cunoașterii și înfăptuirii Adevărului- Cuvântului lui Dumnezeu personificat de Hristos, care ne eliberează(Mântuiește) și ne sfințește, motiv pentru care pe pământul sfânt al unei țări renăscute(întoarse la Calea lui Dumnezeu) va fi pogorâtă din cer Cetatea Noului Ierusalim ceresc gătită ca o miresă(Apocalipsa cap. 21) la întoarcerea Domnului (Împăratului) – Mirelui ei( Matei 19 :28, Apocalipsa 2:4)!
Ioan Botezătorul fiind întrebat dacă el este Mesia( Hristosul- Unsul lui Dumnezeu sau Împăratul Ales de Dumnezeu prin procedura mirungerii lui sau turnarea mirului pe capul lui)? El le-a răspuns:” Numai cine este Mire are Mirasă!” Ioan a spus lucrul acesta în sens metaforic pentru a evidenția faptul că relația Dumnezeu Împărat al Cerului și Pământului + poporul Său monotheist este oglindită de prorocii Lui biblici cu relația dintre mire si mireasă între care nu există mijlocitori, căci dacă ar exista ar însemna adulter(trădare sau înșelare unilaterală sau reciprocă) și consecința ar fi despărțirea(divorțul) întrucât relația si-ar pierde armonia și dragostea pură și ar deveni coruptă, haotică și pervertită. Adică numai cine este Împărat absolut cu ungere veșnică divină are Împărăție(țară monarhică cu autoritate monocefală, adică Un Singur Om – Hristos – Fiul lui Dumnezeu este si Șeful statului și Liderul bisericii si Acesta nu poate fi înlocuit de nici un om muritor spune Apostolul Pavel- Evrei 7:24 ) absolută! Deci, numai Împărăția cerească poate fi Împărăție theocratică absolută(monocefală simbolizată de emblema Acvila monocefală sau cu un singur cap, care este simbolul autorității divine veșnice, absolute și netransmisibile omului muritor cum spune Apostolul Pavel în Evrei 7:24). Deoarece numai în cer exista Împărăție theocratică absolută(cu autoritate monocefală), iar pe pământ o astfel de impărăție teocratică absolută( monocefală – în care și Șefia statului și a bisericii sunt veșnic și netransmisibil în mâinile unei singure persoane -Evrei 7:24) va fi instaurată numai la întoarcerea lui Mesia -Fiul lui Dumnezeu (Matei 19:28, Apocalipsa 20:4), căci o împărăție absolută (supremă oricărei împărății).
„Mireasă” este împărăția absolută numai dacă are „Mire”- Împărat Suprem (absolut sau neînlocuibil, pentru că este veșnic ca și împărăția divină- Evrei 7:24), iar până la înnoirea (renașterea) tuturor lucrurilor prin prima înviere și răpire(1 Corinteni 15:51-58) potrivit reformelor politice religiose instituite de Dumnezeu prin Moise si Samuel (1 Sam.cap.8) PE PĂMÂNT trebuie să existe numai țări monarhice SUVERANE(INDEPENDENTE), în care statele sunt autonome de biserici sau temple si fiecare trebuie să aibă liderul său până la întoarcerea Domnului. Deci, până la 8nstaurarea Împărăției Cerești și pe pământ ca și în cer, țările trebuie să fie monarhii cu autorități bicefale(un șef de stat și un lider de biserică peste aceeași comunitate sfântă creștină) și vor putea stabili numai relații interstatale de asociere și de cooperare care să le respecte suveranitatea statală, nicidecum nu pot avea raporturi de subordonare și de cedare de suveranitate față de alte state sau structuri federative internaționale sau de ocupare la propriu de către acestea prin război sau înrobire economică, manipulare, dezinteres, trădare și lașitate.
Republicile ca forme de guvernare laică au fost create de falșii iluminați, cu scopul de a desființa monarhiile constituționale ale statelor monoteheiste, pentru a instaura dictaturi în scopul înrobirii și controlului omenirii ca apoi să le transforme în final în imperii nimicitoare peste care să domnească Antihristul ca Împărat al Pământului în locul lui Isus Hristos Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților Întregului Univers.
În concluzie, nici statul nu poate prelua autoritatea spirituală a Bisericii si nici Biserica nu poate deține autoritatea statală pe acest Pământ, căci Biblia ne dovedește că s-a mai încercat lucrul acesta la popoarele moniteiste: prima dată statul monarhic al poporului israelit a preluat abuziv autoritatea clerică a templului în timpul Regelui Ahab, care a fost readus de Dumnezeu la rânduielile stabilite de El( prin prorocii reformatori Moise și Samuel) de către Prorocul restaurator Ilie, iar în prezent Bisericile creștine tradiționale cea catolică și cea ortodoxă începând din secolul patru după Hristos și-au asumat fără drept, nu doar puterea statală naținală, ci și pe cea internațională și chiar și pe cea universală( autoritatea theocratică absolută a cerurilor, Pământului și cea subterană unde sunt închiși îngerii căzuți cu împăratul lor- Apolion sau ABADON – Fostul Lucifer), căci catolic înseamnă universal, deși nici un apostol nu a deținut autoritatea divină universalå și nici NU a fost nici Suveran Pontif, nici Patriarh, nici Mare Preot, căci ei( primii apostoli) au fost smeriți și spirituali cu adevărat și de aceea atât Pavel cât și Petru ca lideri spirituali erau subordonați(Evrei 1:9, Psalm 45:7 și 47:9) lui Hristos și nu îndrăzneau nicidecum să se pună pe picior de egalitate cu El(Hristos Unicul Fiu Născut din Dumnezeu) și cu atât mai puțin s-au încumetat să se considere egalii Tatălui Ceresc, pentru a-L înlocui, deoarece știau că autoritatea absolută și veșnică a lui Hristos este netransmisibilă muritorilor (Evrei 7:24) și că oricine încearcă să se înalțe pe sine la nivelul lui Hristos de :”Împărat al împăraților și Domn al Domnilor, Mare Preot Împărătesc după rânduiala lui Melhisedek și Patriarh al tuturor Neamurilor monotheiste cu state membre în Împărăția lui Dumnezeu- Psalm 87 Biblia Protestantilor si Psalnul 88 cred din Biblia ortodoxă) este un Antihrist( Om nelegiuit potrivnic Lui Hristos sau înlocuitor al Său fără drept și fără ungere divină) sau Atheist(om lipsit de Dumnezeu, care se înalță pe el însuși la rang de Dumnezeu și se joacă:”de-a Dumnezeu”, și care nu va avea parte de mântuire, dacă nu se pocăiește ).
De asemenea, potrivit istoriei coroborată cu cărțile profetice ale Bibliei au fost multe state din țări monarhice constituționale, care nu doar în țările lor au invadat autoritatea spirituală, șeful lor de stat înălțându-se astfel la nivelul autorității divine și peste alte state, pentru că se punea pe picior de egalitate cu Dumnezeu, drept pentru care invadau, cucereau și înrobeau și alte state cărora le impuneau idolatria prin închinarea față de împăratul lor autoproclamat „Împăratul împăraților” și Suveran Pontif sau Papă ca înlocuitor al lui Dumnezeu pe Pământ. Primul Suveran Pontif sau Papă din istorie, nu a fost Apostolul Petru, ci Faronul Amenhotep IV, cel care a înființat Cultul monoteist păgân al lui Aton. Deci Faraonul Amenhotep IV a fost primul șef de imperiu pământesc, care a uzurpat(luat fără drept sau fără ungere divină) autoritatea absolută theocratică a lui Melhisedek (Arhanghelul Mihail- Unicul Fiu Necreat al lui Dumnezeu între îngerii creați cunoscut și ca Domn al Oștirilor Îngerești). Deci împărăția duală constituțională pământeană simbolizată de acvila bicefală, nu se poate proclama Împărăție veșnică absolută cerească, decât atunci când Fiul lui Dumnezeu Cel Veșnic ca Domn al domnilor și Împăratul împăraților Își va aduce cu Sine Împărăția Noului Ierusalim Cersc pe pământ (Apocalipsa 20:4 și cap. 21, Matei 19:28), până atunci nici un imperiu gen NOM, nu va putea înrobi popoarele monoteiste, căci urgiile divine ìl vor lovi și va pieri(Apocalipsa 17 :13-14) ca și celelate anterioare.
„Pregătirea Miresei Mirelui Hristos” înseamnă restaurarea statală și religioasă a unei țări moniteiste, potrivit rânduielilor statale și religioase, date de Dumnezeu prin prorocii reformatori Moise și Samuel(1 Samuel cap. 8) având ca model monarhia din timpul Regelui David, căci din această dinastie S-a născut Isus și pe aceasta a moștenit-o ca succesor al lui David(Apocalipsa 22:16) pe linie maternă. Monarhia israeliană din timpul Regelui David a respectat toate rânduielile divine, de aceea Dumnezeu l-a numit :”om după inima Lui”, căci păcatele lui David nu au afectat legi sau rânduieli divine, ci doar drepturile unor supuși ai săi, pentru care David a plătit înaintea lui Dumnezeu, nu a fost nicidecum scutit de pedeapsa divină, deși a implorat-o plângând smerit cu fața la pământ rugându-se nemâncat și fără haină împărătească timp de 7 zile. Dacă citiți Biblia veți descoperi că spusele Domnului Isus Hristos:” Ce seamănă omul aceea va secera”, nu sunt doar simple vorbe fără efect, ci dimpotrivă produc efecte chiar și la prea-iubiții(prorocii) lui Dumnezeu.
România trezește-te în Numele Cuvântului lui Dumnezeu – Adevărul personificat de Domnul Isus Hristos Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților Întregului Univers!
Ca să intrăm în Împărăția Lui Dumnezeu ca popor și ca țară trebuie să întemeiez justiția pe Adevăr, integritate și dreptate cum cere Dumnezeu prin Isaia cap. 1:21-31, nu pe minciună, corupție și nedreptate(fărădelegi, căci o țară lipsită de integritate, justiție și fidelitate față de popor este numită metaforic curvă de Dumnezeu și este chemată la pocăință) cum se întâmplă la noi din lipsă de credință, verticalitate și fidelitate față de țară și de popor pentru menținerea căreia sunt marginalizați până la eliminare oamenii integri ca în cazul lui Ovidiu Grosu a cărei dramă o puteți afla în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5577407958978412&id=100001277901376
Dictonul laic al bisericii catolice:” Crede și nu cerceta” este manipulator și conduce la adormire spirituală prin ignoranță, indiferență, încredere oarbă în oamenii bisericii supuși păcatului din cauza dorinței de înălțare de sine, de înavuțire rapidă și dobândire de putere de control și înrobire, căci nu cunoșteau voia lui Dumnezeu și nici nu se temeau de judecata Lui deși adeseori Dumnezeu Își trimitea prorocii la ei pentru a-i chema pe teologi înapoi la rânduielile și Legile divine, ei preferau să-i omoare pe proroci mai degrabă decât să se pocăiască de faptele lor rele aducătoare de avuții nedrepte.
Care este diferența între: Cristocrație( elita de guvernare a celor renăscuți spiritual în/prin Ristos), Theocrație(elita preoției împărătești spirituale de la prima înviere și întoarcerea Domnului Isus Hristos – Matei 19:28, Apocalipsa 20 :4-6, 1 Corinteni 15 :51-58, 1 Tesaloniceni 4:16) și Mertocrație( puterea de guvernare a elitelor atee-lipsite de Dumnezeu și de aceea este exploatatoare și nimicitoare și există încă de la întemeierea lumii sub mai multe nume ca: aristocrația, Theocrația (laică actuală care s-a autoproclamat anterior venirii Sale și primei învieri), Plutocrația(puterea de guvernare a bogaților) , patriocrația(puterea de guvernare a patrioților atei- fără Dumnezeu) și altele asemenea (create de adepții ocultei mondiale și de servicii străine)??? Aflați vizionând expunerea din link-ul de mai jos
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5721718287880711&id=100001277901376
Cine este în sens metaforic „Mireasa Mirelui ceresc Hristos”? vedem accesând link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5637966662922541&id=100001277901376
Dovada că plandem@nia a fost planificată pentru anii 2020-2022 și cine a pus totul la cale și cu ce scop veți putea deduce singuri din linkul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5581999618519246&id=100001277901376
De aceea, Apostolul Pavel a spus:”Cercetați orice și luați ce este bun” iar Domnul Isus Hristos a îndemnat la cercetarea și cunoașterea Adevărului Divin spunând:” Căutați și veți afla”. De aceea, cercetați orice și luați ce este în armonie cu Cuvântul (Adevărul divin profetic al Bibliei) lui Dumnezeu predicat de Hristos – Adevărul, Calea și Vista, Singurul Sfânt Adevărat și Vrednic să ne împace cu Tatăl prin jertfa Sa. Asta înseamnă că este bine ca pentru întoarcerea la Calea Adevărului divin să fie văzute și alte surse exterioare Bibliei, descoperite ulterior, care pot fi integral sau parțial în armonie cu planul de mântuire divin prezentat de prorocii biblici, căci Pavel spunea că în viața aceasta din trupul muritor, putem cunoaște Adevărul numai în parte și-l vom cunoaște integral numai la înnoirea(renașterea tuturor lucrurilor) dacă vom avea parte de evoluția conștiinței prin învuere sau răpire, când vom deveni nemuritori asemenea Îngerilor( 1 Corinteni 15 :51-58, Pilda Învierii). Documentarele realizate de Claudia Mesea Paraschivescu după Cartea: ÎNVĂȚĂTURILE ORIGINALE ALE LUI ISUS HRISTOS ÎN TIMPUL ÎNTRUPĂRII SALE PE PĂMÂNT de Vladimir Antonov cercetător biblic comparativ cu Evangheliile apocrife, conțin explicații suplimentare mai bune pentru înțelegere unor valoru sau principii evanghelice, dar atenție conțin și erezii, ceea ce înseamnă că Evangheliile descoperite sunt gnostice(scrise de masoni iluminați cu scopul de a ne conduce în rătăcire de la Calea Adevărului divin,pentru că foarte puțini credincioși care nu sunt ierarhi ai Bisericilor cunosc toate tehnicile de interpretare, pentru a stabili corect planul lui Dumnezeu și a ști ce Scriptură îl susține și care îl desființează pentru a instala ereziile dogmatic masonice în canoanele bisericești. Deci, pentru a crea confuzie, ei (masonii sataniști) pornesc de la adevăruri acceptate pe care le amestecă cu ereziile lor, pentru a crea Babylonia numită NOM). Documentarele CMP realizate după Cartea lui Vladimir Antonov sunt:
1) Adevărul învățăturilor originale ale lui Isus partea întâi în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5557125651006643&id=100001277901376
2) PROCESUL DE CREȚIE ȘI DUHUL SFÂNT partea a doua în link-ul următor https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5559605434091998&id=100001277901376
3) IAD ȘI PARADIS- ÎNVĂȚĂTURILE ORIGINALE ALE LUI ISUS HRISTOS. PARTEA A TREIA în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5559667337419141&id=100001277901376
4). POCĂINȚA- ÎNVĂȚĂTURILE ORIGINALE ALE LUI ISUS HRISTOS – Cartea lui Vladimir Antonov documentată biblic comparativ cu Evangheliile apocrife. Partea a patra în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5559722637413611&id=100001277901376
5) ISUS HRISTOS – ÎNVĂȚĂTURILE ORIGINALE ALE LUI ISUS HRISTOS – Cartea lui Vladimir Antonov documentată biblic comparativ cu Evangheliile apocrife. Partea a cincea in linkul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5559788344073707&id=100001277901376
6) Evrei de azi nu sunt evrei, ci aschenazi și khazari, informațiile sunt în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5579968332055708&id=100001277901376
DUPĂ UNIREA TUTUROR religiilor din septembrie 2016 sub egida Vaticanului și a Ppalității, în scopul instituirii N. O. M. cu un Guvern Unic Mondial în subordinea căruia să fie o unică religie mondială NEW AGE denumită Crislam, care are deja și sediu, iată că apare și un Proroc MEHRAN TAVAKOLI KHESHE cu un nou anunț și mai șocant decât primul, care a avut loc tot în anul 2016 și care anunța: SFÂRȘITUL TUTUROR RELIGIILOR DIN CAUZA ABUZURILOR, CRIMELOR ȘI RĂZBOAIELOR COMISE ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU ÎN SCOPUL ELEVĂRII ȘI ÎNĂLȚĂRII SUFLETULUI OMENESC SPRE UNITATEA CU CREATORUL SĂU, informații pe care le găsiți în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5584791404906734&id=100001277901376
Vedeți și tema:
*Unicitatea, libertatea și echitatea în unitate(Dumnezeu), în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5609942452391629&id=100001277901376
*DEȘERTĂCIUNEA NONVALORII ȘI PLUS VALOAREA VALORII în link-ul de mai jos
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5205734259479119&id=100001277901376

RENAȘTEREA, RESTAURAREA ȘI REEVANGHELIZAREA ROMÂNIEI

DIFERENȚA DINTRE ÎMPĂRĂȚIA DIVINĂ CEREASCĂ ȘI ÎMPĂRĂȚIA DIVINĂ PĂMÂNTEASCĂ INSTITUITĂ DE DUMNEZEU PE PĂMÂNT PRIN PROCUL SAMUEL(1 Sam. cap. 8) SUB NUMELE DE POPOR ALES SAU RĂSCUMPĂRAT PRIN JERTFA DOMNULUI ISUS HRISTOS (PSALM 87 BIBLIA CORNILESCU SAU PSALM 88 BIBLIA ORTODOXĂ).

„Popor ales” sau „popor răscumpărat” ori „popor renăscut spiritual(Ioan 3:3, 1 Corinteni 3:16, 1 Petru cap. 2), nu înseamnă popor cotropitor sau exploatator cum au înțeles greșit rabini israeliții adormiți spiritual, care au scris Talmudul(literatură dogmatică, nicidecum profetică, pentru că nici rabini, nici fariseii, nici teologii nu trebuie confundați cu profeții sau PROROCII ridicați de Dumnezeu din popor de la firul ierbii pentru a-i trimite la cele două ierarhii :cea statală monarhică și cea eclezială, pentru a le readuce la Calea lui Dumnezeu atunci când de iau de la ea). Deci TALMUDUL cartea rabinilor, NU SE CONFUNDĂ CU TORAH(PENTATEUHUL), CELE CINCI CĂRȚI PROFETICE ALE PROROCULUI MOISE.

„Israel” este un nume metaforic atribuit Patriarhului Iacov străbunul israeliților sau tatăl celor doisprezece fii din care au luat naștere cele douăsprezece seminții israelite, care nu sunt nicidecum 13 seminții, pentru că cea de-a treisprezecea seminție a khazarilor este exterioară familiei israelite, care din rațiuni pur politice și de hegemonia și control al lumii s-a autoproclamat „Al treisprezecelea trib de iudei”, deși trib de iudei este unul singur descendent din Iuda unul dintre cei doisprezece fii ai lui Iacov din care se trage Regele David și Descendentul lui Isus Hristos (Apocalipsa 22 :16). Așadar „iudeu” înseamnă descendent al lui Iuda”, iar „evreu” semnifică descendent al lui Eber tatăl lui Peleg(străbun ul Pelasgilor) și al lui Ioctan tatăl lui Havila străbun ul geților(Genesa 10:25-32). După cum puteți observa „evreii” sunt descendenții „arienilor”urmașii lui Arpacșad, care au populat inițial orientul, dovada descendenței noastre din Arpacșad o constituie faptul că multe localități din România au prefixul „ar”, de pildă Arad(primul oraș străvechi cu acest nume se află la Sud de Israel, iar la poalele Muntelui Măslinilor lângă Valea Meghidon exista ostrăveche ȚARA Ar. De aceea a căpătat numele Armaghedon). Astfel evreii cuprind foarte multe națiuni, inclusiv cea a geților, nu doar pe israeliți. „Israel” este un nume metaforic sau simbolic valabil pentru credincioșii zeloși, căci înseamnă „Cel ce se luptă cu Dumnezeu și iese biruitor”, pentru că în Vechiul Testament se spune că Iacov s-a întâlnit cu Dumnezeu în Chip de om în Betel și s-a luptat toată noaptea cu El pentru a obține o binecuvântare nemeritată, pe care în cele din urmă a biruit voința divină și a obținut-o și astfel a devenit el străbun ul poporului ales, în locul fratele lui întâi născut cum era Legea divină a dreptului de întâi născut care simbolizează renașterea spirituală prin credința în jertfa răscumpărătoare a Domnului Isus Hristos, FĂRĂ DE care nu putem întra în Împărăția Lui Dumnezeu (Ioan 3 : 3), iar această renaștere e SIMBOLIZATĂ de haina albă de nuntași din Pilda Nunții Fiului de Împărat și Apocalipsa 19:8.

„Ierusalim” este tot un nume metaforic dat Cetății Iebu cucerită de David în Canaan, pentru a fi umbra celei cerești numită de Apocalipsa cap. 21 Noul Ierusalim Ceresc, pentru că este un nume compus astfel:” Ieru”, care in limbile orientale înseamnă oraș, iar „Salem” semnifică Pace. Deci „Ierusalim” înseamnă orașul păcii sau Cetatea Păcii, care reprezintă nucleul (capitala sau reședința) Împărăției divine. În consecință „un popor ales” sau „un om ales”, nu înseamnă dictator, ci slujitor al omenirii după Pilda de slujire a Domnului Isus Hristos. Faptul că israeliții au fost deturnați de la misiunea lor de spiritualizare a lumii de către Satan, de aceea au ajuns să se creadă cruciații lumii ca și creștinii rătăciți, care merg acum pe Calea Pierzării după Antihrist așa cum a prevestit Pavel în 2 Tesaloniceni 2:9-11, pentru că nu le place să-i ofere lui Dumnezeu jertfele sau ofrandele lor spirituale: milă, dreptate, credincioșie(fidelitate față de familie, neam și țară), ci încearcă să-l corupă chiar și pe El cu jertfe sau ofrande materiale încropite (necorespunzătoare) sau cele mai ieftine, aducându-i mai degrabă desconsiderare decât slava(cinstea) cuvenită, manipulare și înșelăciune.

Hristos nu Și-a trimis adepții să se baricadeze în Biserici și să predice acolo celor credincioși, ci i- a trimis ca pe niște miei în mijlocul lupilor, adică în mijlocul lumii(necredincioșilor și nelegiuiților- Matei 28:19-20, Marcu 16:15-30,Luca 24:44-49, Ioan 20:19-23) ca să predice Adevărul divin oricărei făpturi (inclusiv politicienilor și șefilor de stat, cum și Ioan îi predica Regelui Irod și Reginei Irodiada pe care îi chema la pocăință din păcatul adulterului) și s-o cheme la pocăință, smerenie și credință ori să le ia locul pe căi legale, în cazul în care nu se pocăiesc și nu se trezesc politicienii corupți și trădători, pentru a salva în felul acesta poporul lui Dumnezeu și a a ajuta la pregătirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ ca și în cer, căci rolul lor(cristocraților creștini) în popor este să-i construiască lui Dumnezeu o casă(simbol al Împărăției divine ca și comunitate Sfântă politico-spirituală, oglindită metaforic de Mireasa castă, care înseamnă un șef de stat și un lider de biserică pocăiți, smeriți, credincioși și treziți spiritual care administrează politic și spiritual un popor duhovnicesc trezit spiritual prin Botezul cu Duhul Sfânt și cu foc al Domnului Isus Hristos) duhovnicească (sau templu viu) din „pietre vii” (oameni duhovnicești, adică „suflete vii” – care au Duhul Sfânt prin credința în Hristos), pentru a pune în vârful acestei piramide spirituale pe Hristos „Piatra Vie din Vârful Unghiului demolată(înlocuită fără drept) și lepădată de zidari(masoni)”, căci aceasta este lucrarea cea minunată prin care Dumnezeu Tatăl Îl va repune pe Hristos înapoi pe tronul pământului (1 Petru cap. 2, 1 Corinteni 3:16). De aceea, Dumnezeu trimite tot felul de urgii peste noi ca țară, pentru că nu lucrăm după voia Lui, ci suntem ignoranți, creduli, superficiali și superstițioși și ne urmărim doar interesele proprii ignorând total planul de mântuire a lumii și a fiecărui om și neam al acesteia, căci nu ne pasă de voia lui Dumnezeu și nu vremsă înțelegem că: ignoranță, indiferență, corupția, nedreptatea și fărădelegea ne conduc pe Calea pierzării către Iadul pregătit pentru Diavol și toți cei ce-l urmează în manipulările și distrugerile lui( Apocalipsa cap 20)..
„Împărăția Theocratică Absolută monocefală cunoscută în Biblie și ca Împărăția cerurilor peste care există O Singură Autoritate Veșnică și Netansmisibilă Supremă Cea a lui Dumnezeu ca Unic Împărat Absolut Vrednic de Titulatura Absolută, Veșnică și Netransmisibilă(Evrei 7:24) de: Împăratul împăraților și Domnul domnilor Cerului și al Pământului(Apocalipsa 19:16, Zaharia 4:9 si altele), Mare Preot Împărătesc (Evrei 7:2 și Genesa 14:18) și Patriarhul Tuturor Neamurilor(Genesa 17:7 – 8).

„Împărăția Constituțională bicefală” potrivit Cărții biblice 1 Samuel cap.8 este Împărăția pământeană instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel în același popor monotheist suveran și evlavios a cărei autoritate se împarte în două puteri autonome, complementare și subordonate reciproc și acestea sunt: puterea statală reprezentată de monarh si puterea spirituală reprezentată de liderul bisericii, care potrivit Bibliei este numit Prezbiter( Bătrân în sens spiritual cel mai evoluat la nivelul conștiinței), ele având doar drept de control spiritual și legal reciproc( fiecare o controlează pe calaltă), pentru că și statul trebuie să cunoască și să respecte normele sau legile spirituale divine, deoarece și el este și trebuie să fie expres subordonat și prin Constituție Autorității absolute statale divine, iar biserica trebuie să respecte normele administrative pământene, dacă acestea nu le încalcă pe cele divine spirituale, caz în care și statul trebuie să aibă grijă ca Biserica să nu devieze nici ea de la legile divine, pentru că poate afecta armonia și pacea în popor și în raport cu alte popoare cauzând războaie civile sau între popoarele cu care se află în raport politic, economic, militar și religios din cauza rătăcirii de la Calea Adevărului, integrității și dreptății lui Dumnezeu, prin despărțirea de Dumnezeu pe care o produce păcatul aducător de moarte(adormire spirituală prin lepădare de Dumnezeu numită metaforic și „moartea a doua” în Apocalipsa cap. 20), nu doar în sens fizic, ci și spiritual prin condamnarea (despărțirea) veșnică de Dumnezeu – Sursa manifestării: Vieții, Binelui, Adevărului, Dragostei, Fericirii, Păcii, Armoniei, etc. De aici deducem că viața creaturii fără manifestarea lui Dumnezeu Creatorul, Mântuitorul si Mângâietorul ei echivalează cu moartea, căci despărțiți de Dumnezeu nu putem face nimic spunea Apostolul Pavel și doar ne merge numele că suntem vii, dar noi suntem morți în sens spiritual spunea Domnul Isus Hristos, pentru că lucrările noastre nelegiuite ne despart veșnic de Dumnezeu după Judecata de Apoi dacă numele noastre nu vor fi găsite înscrise în Cartea Vieții Mielușelului lui Dumnezeu Isus Hristos care ridică păcatul lumii, doar dacă păcătosul va răspunde chemării sale la trezire(pocăință, smerenie, lepădare de sine, luarea crucii și urmarea Lui Hristos în trăire și slujire față de Dumnezeu Tatăl).

Regimul politic al Împărăției bicefale creștine pe planetă ar trebui să se numească Cristocrația – clasa sau elita politică sau tehnocrată conducătoare creștină renăscută spiritual, care nu exploatează poporul ca celelalte clase sau elite laice aristocrate, plutocrate(puterea bogaților închinători la Mamona) , meritocrate( puterea meritului elitei tehnocrat LAICE lipsite de Dumnezeu, care a purtat nenumărate denumiri de-a lungul istoriei fiind de fiecare dată aceiași Mărie cu altă pălărie laică, care deși profesionistă totuși era tot manipulatoare, înrobitoare și exploatatoare) și altele asemenea denumirilor lor nou înființate sau existente pe tot parcursul istoriei, care s-au lepădat și de Dumnezeu și de poporul și toate creațiile Lui.
Am numit elita creștină renăscută spiritual după modelul „aristocrat”, care înseamnă „puterea celor mai buni”, deși ei(aristocrații) nu erau fii de Dumnezeu ca Hristos și copii de Dumnezeu prin credința în Hristos ca creștinii(Ioan 1:12 și 10:34, PSALM 82:6). Însă numele „aristocrat” vine din limba greacă și este compus din două cuvinte: „aristos”, ce semnifică „cel mai bun” și „kratos”, ce înseamnă „putere” și astfel „aristocrat” înseamnă „puterea celor mai buni” pentru guvernare. Astfel „Cristocrația” vine de la „Cristo” – Numele lui Cristos în greacă și Hristos în Latină, iar „kratos” – care înseamnă „putere”, iar „Cristocrația” semnifică puterea lui Hristos de a guverna peste Împărăția lui Dumnezeu atât Personal prin Ungere(Alegere) Divină, fie în/prin aleșii Lui RENĂSCUȚI în El(Ioan 3: 3, Matei 19:28 ȘI Apocalipsa 20:4-6).
Deosebirea între Cristocrație ca elită creștină, care dezrobește și restabilește Adevărul, integritatea și dreptatea prin recunoașterea și garantarea drepturilor și libertăților oferite de Dumnezeu prin naștere potruvit dreptului divin, deoarece elita creștină este „născută din nou” spiritual din Dumnezeu(Ioan 3: 3) prin credința în Hristos versus(contra) elitele LAICE nerenăscute spiritual cărora oricât ar fi de „cei mai buni” în privința pregătirilor profesionale a capacităților și aptitudinilor totuși le lipsește : sinceritatea, smerenia, integritatea, responsabilitatea, dragostea și devotamentul față de popor și de patrie pe care îl stăpânește prin ÎNROBIRE (totală prin desființarea de drepturi și libertăți și deposedare de resursele naturale de care trebuia să beneficieze orice om născut pe această planetă, nu doar elitele), exploatare, DEpopulare și transumanizare(robotizarea omului prin inginerie genetică și nanotehnologie pentru a fi conectat la inteligența artificială prin 5G).
În consecință Regimul politic ” Cristocrația”, înseamnă făgăduința divină care oferă credincioșilor puterea(Luca 214:49) meritului, sincerității, Neprihănirii(integrității), smereniei, responsabilității, devotamentului, dragostei( de popor, patrie și Împărăția lui Dumnezeu) și Harului lui Hristos în fiecare om și fiecare popor creștin, motiv pentru care elita sau clasa conducătoare sub autoritatea Divină reprezentată de Hristos ca Domnul al Domnilor și Împărat al împăraților și Mare Preot(EVREI 7:2) și Patriarh al tuturor Namurilor potrivit Legământului divin încheiat VEȘNIC între Dumnezeu și .AVRAAM ȘI SĂMÂNȚA LUI(Genesa cap. 17), autoritate Theocratică Absolută veșnică și NETRANSMISIBILĂ muritorilor(EVREI 7:24) NU POATE: MINȚII, MANIPULA, .CORUPE, NEDEOTĂȚII, ÎNROBI, DEPOPULA, TRANSUMANIZA(ROBITIZA OMUL CREAȚIE DIVINĂ.
„Meritocrația” înseamnă puterea meritului omenesc lipsit de Dumnezeu, care este aceeași Mărie( „kratos”- putere laică fără Dumnezeu și MANIPULATĂ DE SATAN) cu altă pălărie satanică.

Pentru a ne salva de pe Calea pierzării veșnice a venit vremea întoarcerii la Calea Mântuirii(eliberării și sfințirii prin cunoaștere, acceptarea și înfăptuire Adevărului- Ioan cap.:4; 8 și 17) prin revenirea la Evanghelia Originală a Împărăției veșnice a lui Hristos fără dogme teologice masonice. Evanghelia veșnică primită direct de la Hristos și predicată de Apostolul Neamurilor Pavel sub Anatema neschimbării ei veșnice în Galateni cap. 1 trebuie să fie Evanghelia reper a creștinilor Neamurilor, pentru a ne putea reîntoarce la Calea lui Dumnezeu a mântuirii prin Adevăr, Neprihănire și dreptate în/prin Hristos- Cuvântul lui Dumnezeu(Apocalipsa 19:13, Ioan cap. 1).
Numai adevărul original lipsit de dogmele teologice masonice, ne eliberează și ne sfințește țara(statul și biserica aceluiași popor creștin), pentru a se pregăti metaforic ca o Mireasă – țară pământeană simbolizată de Cetatea Noului Ierusalim Ceresc ca reședință imperială pe pământ a Mirelui Cosmic Isus Hristos Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților Întregului Univers (Pilda Nunții Fiului de împărat ca sinteză a Evangheliei Împărăției și Apocalipsa cap. 19 ȘI 21)!!!… Deoarece metaforic „Mireasa”, Mirelui Cosmic Hristos, NU ESTE O BISERICĂ CUM GREȘIT SE PREDICĂ LA AMVOANE, ci potrivit Apocalipsei cap. 21 *Mireasa este o cetate”, ce oglindește o țară (cu autoritate bicefală ca Regatul lui Iuda- Cetatea Ierusalimului, cu stat monarhic + Templu sau biserică autonome și cu raport de subordonare reciprocă, în care statul este subordonat spiritual bisericii, iar biserica este subordonată administrativ statului și la fel și liderii lor. De aceea există o stemă statală cu Acvilă bicefală sau cu două capete deasupra cărora stă o singură coroană care le unește si aceasta este coroana divină a lui Hristos Domnul Domnilor și Împăratul împăraților întregului Univers) renăscută spiritual, prin faptul cunoașterii și înfăptuirii Adevărului- Cuvântului lui Dumnezeu personificat de Hristos, care ne eliberează(Mântuiește) și ne sfințește, motiv pentru care pe pământul sfânt al unei țări renăscute(întoarse la Calea lui Dumnezeu) va fi pogorâtă din cer Cetatea Noului Ierusalim ceresc gătită ca o miresă(Apocalipsa cap. 21) la întoarcerea Domnului (Împăratului) – Mirelui ei( Matei 19 :28, Apocalipsa 2:4)!
Ioan Botezătorul fiind întrebat dacă el este Mesia( Hristosul- Unsul lui Dumnezeu sau Împăratul Ales de Dumnezeu prin procedura mirungerii lui sau turnarea mirului pe capul lui)? El le-a răspuns:” Numai cine este Mire are Mirasă!” Ioan a spus lucrul acesta în sens metaforic pentru a evidenția faptul că relația Dumnezeu Împărat al Cerului și Pământului + poporul Său monotheist este oglindită de prorocii Lui biblici cu relația dintre mire si mireasă între care nu există mijlocitori, căci dacă ar exista ar însemna adulter(trădare sau înșelare unilaterală sau reciprocă) și consecința ar fi despărțirea(divorțul) întrucât relația si-ar pierde armonia și dragostea pură și ar deveni coruptă, haotică și pervertită. Adică numai cine este Împărat absolut cu ungere veșnică divină are Împărăție(țară monarhică cu autoritate monocefală, adică Un Singur Om – Hristos – Fiul lui Dumnezeu este si Șeful statului și Liderul bisericii si Acesta nu poate fi înlocuit de nici un om muritor spune Apostolul Pavel- Evrei 7:24 ) absolută! Deci, numai Împărăția cerească poate fi Împărăție theocratică absolută(monocefală simbolizată de emblema Acvila monocefală sau cu un singur cap, care este simbolul autorității divine veșnice, absolute și netransmisibile omului muritor cum spune Apostolul Pavel în Evrei 7:24). Deoarece numai în cer exista Împărăție theocratică absolută(cu autoritate monocefală), iar pe pământ o astfel de impărăție teocratică absolută( monocefală – în care și Șefia statului și a bisericii sunt veșnic și netransmisibil în mâinile unei singure persoane -Evrei 7:24) va fi instaurată numai la întoarcerea lui Mesia -Fiul lui Dumnezeu (Matei 19:28, Apocalipsa 20:4), căci o împărăție absolută (supremă oricărei împărății).
„Mireasă” este împărăția absolută numai dacă are „Mire”- Împărat Suprem (absolut sau neînlocuibil, pentru că este veșnic ca și împărăția divină- Evrei 7:24), iar până la înnoirea (renașterea) tuturor lucrurilor prin prima înviere și răpire(1 Corinteni 15:51-58) potrivit reformelor politice religiose instituite de Dumnezeu prin Moise si Samuel (1 Sam.cap.8) PE PĂMÂNT trebuie să existe numai țări monarhice SUVERANE(INDEPENDENTE), în care statele sunt autonome de biserici sau temple si fiecare trebuie să aibă liderul său până la întoarcerea Domnului. Deci, până la instaurarea Împărăției Cerești și pe pământ ca și în cer, țările trebuie să fie monarhii cu autorități bicefale(un șef de stat și un lider de biserică peste aceeași comunitate sfântă creștină) și vor putea stabili numai relații interstatale de asociere și de cooperare care să le respecte suveranitatea statală, nicidecum nu pot avea raporturi de subordonare și de cedare de suveranitate față de alte state sau structuri federative internaționale sau de ocupare la propriu de către acestea prin război sau înrobire economică, manipulare, dezinteres, trădare și lașitate.

Republicile ca forme de guvernare laică au fost create de falșii iluminați, cu scopul de a desființa monarhiile constituționale ale statelor monoteheiste, pentru a instaura dictaturi în scopul înrobirii și controlului omenirii ca apoi să le transforme în final în imperii nimicitoare peste care să domnească Antihristul ca Împărat al Pământului în locul lui Isus Hristos Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților Întregului Univers.

În concluzie, nici statul nu poate prelua autoritatea spirituală a Bisericii si nici Biserica nu poate deține autoritatea statală pe acest Pământ, căci Biblia ne dovedește că s-a mai încercat lucrul acesta la popoarele moniteiste: prima dată statul monarhic al poporului israelit a preluat abuziv autoritatea clerică a templului în timpul Regelui Ahab, care a fost readus de Dumnezeu la rânduielile stabilite de El( prin prorocii reformatori Moise și Samuel) de către Prorocul restaurator Ilie, iar în prezent Bisericile creștine tradiționale cea catolică și cea ortodoxă începând din secolul patru după Hristos și-au asumat fără drept, nu doar puterea statală naținală, ci și pe cea internațională și chiar și pe cea universală( autoritatea theocratică absolută a cerurilor, Pământului și cea subterană unde sunt închiși îngerii căzuți cu împăratul lor- Apolion sau ABADON – Fostul Lucifer), căci catolic înseamnă universal, deși nici un apostol nu a deținut autoritatea divină universalå și nici NU a fost nici Suveran Pontif, nici Patriarh, nici Mare Preot, căci ei( primii apostoli) au fost smeriți și spirituali cu adevărat și de aceea atât Pavel cât și Petru ca lideri spirituali erau subordonați(Evrei 1:9, Psalm 45:7 și 47:9) lui Hristos și nu îndrăzneau nicidecum să se pună pe picior de egalitate cu El(Hristos Unicul Fiu Născut din Dumnezeu) și cu atât mai puțin s-au încumetat să se considere egalii Tatălui Ceresc, pentru a-L înlocui, deoarece știau că autoritatea absolută și veșnică a lui Hristos este netransmisibilă muritorilor (Evrei 7:24) și că oricine încearcă să se înalțe pe sine la nivelul lui Hristos de :”Împărat al împăraților și Domn al Domnilor, Mare Preot Împărătesc după rânduiala lui Melhisedek și Patriarh al tuturor Neamurilor monotheiste cu state membre în Împărăția lui Dumnezeu- Psalm 87 Biblia Protestantilor si Psalnul 88 cred din Biblia ortodoxă) este un Antihrist( Om nelegiuit potrivnic Lui Hristos sau înlocuitor al Său fără drept și fără ungere divină) sau Atheist(om lipsit de Dumnezeu, care se înalță pe el însuși la rang de Dumnezeu și se joacă:”de-a Dumnezeu”, și care nu va avea parte de mântuire, dacă nu se pocăiește ).
De asemenea, potrivit istoriei coroborată cu cărțile profetice ale Bibliei au fost multe state din țări monarhice constituționale, care nu doar în țările lor au invadat autoritatea spirituală, șeful lor de stat înălțându-se astfel la nivelul autorității divine și peste alte state, pentru că se punea pe picior de egalitate cu Dumnezeu, drept pentru care invadau, cucereau și înrobeau și alte state cărora le impuneau idolatria prin închinarea față de împăratul lor autoproclamat „Împăratul împăraților” și Suveran Pontif sau Papă ca înlocuitor al lui Dumnezeu pe Pământ. Primul Suveran Pontif sau Papă din istorie, nu a fost Apostolul Petru, ci Faronul Amenhotep IV, cel care a înființat Cultul monoteist păgân al lui Aton. Deci Faraonul Amenhotep IV a fost primul șef de imperiu pământesc, care a uzurpat(luat fără drept sau fără ungere divină) autoritatea absolută theocratică a lui Melhisedek (Arhanghelul Mihail- Unicul Fiu Necreat al lui Dumnezeu între îngerii creați cunoscut și ca Domn al Oștirilor Îngerești). Deci împărăția duală constituțională pământeană simbolizată de acvila bicefală, nu se poate proclama Împărăție veșnică absolută cerească, decât atunci când Fiul lui Dumnezeu Cel Veșnic ca Domn al domnilor și Împăratul împăraților Își va aduce cu Sine Împărăția Noului Ierusalim Cersc pe pământ (Apocalipsa 20:4 și cap. 21, Matei 19:28), până atunci nici un imperiu gen NOM, nu va putea înrobi popoarele monoteiste, căci urgiile divine ìl vor lovi și va pieri(Apocalipsa 17 :13-14) ca și celelate anterioare.

„Pregătirea Miresei Mirelui Hristos” înseamnă restaurarea statală și religioasă a unei țări moniteiste, potrivit rânduielilor statale și religioase, date de Dumnezeu prin prorocii reformatori Moise și Samuel(1 Samuel cap. 8) având ca model monarhia din timpul Regelui David, căci din această dinastie S-a născut Isus și pe aceasta a moștenit-o ca succesor al lui David(Apocalipsa 22:16) pe linie maternă. Monarhia israeliană din timpul Regelui David a respectat toate rânduielile divine, de aceea Dumnezeu l-a numit :”om după inima Lui”, căci păcatele lui David nu au afectat legi sau rânduieli divine, ci doar drepturile unor supuși ai săi, pentru care David a plătit înaintea lui Dumnezeu, nu a fost nicidecum scutit de pedeapsa divină, deși a implorat-o plângând smerit cu fața la pământ rugându-se nemâncat și fără haină împărătească timp de 7 zile. Dacă citiți Biblia veți descoperi că spusele Domnului Isus Hristos:” Ce seamănă omul aceea va secera”, nu sunt doar simple vorbe fără efect, ci dimpotrivă produc efecte chiar și la prea-iubiții(prorocii) lui Dumnezeu.
România trezește-te în Numele Cuvântului lui Dumnezeu – Adevărul personificat de Domnul Isus Hristos Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților Întregului Univers!
Ca să intrăm în Împărăția Lui Dumnezeu ca popor și ca țară trebuie să întemeiez justiția pe Adevăr, integritate și dreptate cum cere Dumnezeu prin Isaia cap. 1:21-31, nu pe minciună, corupție și nedreptate(fărădelegi, căci o țară lipsită de integritate, justiție și fidelitate față de popor este numită metaforic curvă de Dumnezeu și este chemată la pocăință) cum se întâmplă la noi din lipsă de credință, verticalitate și fidelitate față de țară și de popor pentru menținerea căreia sunt marginalizați până la eliminare oamenii integri ca în cazul lui Ovidiu Grosu a cărei dramă o puteți afla în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5577407958978412&id=100001277901376
Dictonul laic al bisericii catolice:” Crede și nu cerceta” este manipulator și conduce la adormire spirituală prin ignoranță, indiferență, încredere oarbă în oamenii bisericii supuși păcatului din cauza dorinței de înălțare de sine, de înavuțire rapidă și dobândire de putere de control și înrobire, căci nu cunoșteau voia lui Dumnezeu și nici nu se temeau de judecata Lui deși adeseori Dumnezeu Își trimitea prorocii la ei pentru a-i chema pe teologi înapoi la rânduielile și Legile divine, ei preferau să-i omoare pe proroci mai degrabă decât să se pocăiască de faptele lor rele aducătoare de avuții nedrepte.
Care este diferența între: Cristocrație( elita de guvernare a celor renăscuți spiritual în/prin Ristos), Theocrație(elita preoției împărătești spirituale de la prima înviere și întoarcerea Domnului Isus Hristos – Matei 19:28, Apocalipsa 20 :4-6, 1 Corinteni 15 :51-58, 1 Tesaloniceni 4:16) și Mertocrație( puterea de guvernare a elitelor atee-lipsite de Dumnezeu și de aceea este exploatatoare și nimicitoare și există încă de la întemeierea lumii sub mai multe nume ca: aristocrația, Theocrația (laică actuală care s-a autoproclamat anterior venirii Sale și primei învieri), Plutocrația(puterea de guvernare a bogaților) , patriocrația(puterea de guvernare a patrioților atei- fără Dumnezeu) și altele asemenea (create de adepții ocultei mondiale și de servicii străine)??? Aflați vizionând expunerea din link-ul de mai jos
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5721718287880711&id=100001277901376
Cine este în sens metaforic „Mireasa Mirelui ceresc Hristos”? vedem accesând link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5637966662922541&id=100001277901376
Dovada că plandem@nia a fost planificată pentru anii 2020-2022 și cine a pus totul la cale și cu ce scop veți putea deduce singuri din linkul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5581999618519246&id=100001277901376
De aceea, Apostolul Pavel a spus:”Cercetați orice și luați ce este bun” iar Domnul Isus Hristos a îndemnat la cercetarea și cunoașterea Adevărului Divin spunând:” Căutați și veți afla”. De aceea, cercetați orice și luați ce este în armonie cu Cuvântul (Adevărul divin profetic al Bibliei) lui Dumnezeu predicat de Hristos – Adevărul, Calea și Vista, Singurul Sfânt Adevărat și Vrednic să ne împace cu Tatăl prin jertfa Sa. Asta înseamnă că este bine ca pentru întoarcerea la Calea Adevărului divin să fie văzute și alte surse exterioare Bibliei, descoperite ulterior, care pot fi integral sau parțial în armonie cu planul de mântuire divin prezentat de prorocii biblici, căci Pavel spunea că în viața aceasta din trupul muritor, putem cunoaște Adevărul numai în parte și-l vom cunoaște integral numai la înnoirea(renașterea tuturor lucrurilor) dacă vom avea parte de evoluția conștiinței prin învuere sau răpire, când vom deveni nemuritori asemenea Îngerilor( 1 Corinteni 15 :51-58, Pilda Învierii). Documentarele realizate de Claudia Mesea Paraschivescu după Cartea: ÎNVĂȚĂTURILE ORIGINALE ALE LUI ISUS HRISTOS ÎN TIMPUL ÎNTRUPĂRII SALE PE PĂMÂNT de Vladimir Antonov cercetător biblic comparativ cu Evangheliile apocrife, conțin explicații suplimentare mai bune pentru înțelegere unor valoru sau principii evanghelice, dar atenție conțin și erezii, ceea ce înseamnă că Evangheliile descoperite sunt gnostice(scrise de masoni iluminați cu scopul de a ne conduce în rătăcire de la Calea Adevărului divin,pentru că foarte puțini credincioși care nu sunt ierarhi ai Bisericilor cunosc toate tehnicile de interpretare, pentru a stabili corect planul lui Dumnezeu și a ști ce Scriptură îl susține și care îl desființează pentru a instala ereziile dogmatic masonice în canoanele bisericești. Deci, pentru a crea confuzie, ei (masonii sataniști) pornesc de la adevăruri acceptate pe care le amestecă cu ereziile lor, pentru a crea Babylonia numită NOM). Documentarele CMP realizate după Cartea lui Vladimir Antonov sunt:
1) Adevărul învățăturilor originale ale lui Isus partea întâi în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5557125651006643&id=100001277901376
2) PROCESUL DE CREȚIE ȘI DUHUL SFÂNT partea a doua în link-ul următor https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5559605434091998&id=100001277901376
3) IAD ȘI PARADIS- ÎNVĂȚĂTURILE ORIGINALE ALE LUI ISUS HRISTOS. PARTEA A TREIA în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5559667337419141&id=100001277901376
4). POCĂINȚA- ÎNVĂȚĂTURILE ORIGINALE ALE LUI ISUS HRISTOS – Cartea lui Vladimir Antonov documentată biblic comparativ cu Evangheliile apocrife. Partea a patra în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5559722637413611&id=100001277901376
5) ISUS HRISTOS – ÎNVĂȚĂTURILE ORIGINALE ALE LUI ISUS HRISTOS – Cartea lui Vladimir Antonov documentată biblic comparativ cu Evangheliile apocrife. Partea a cincea in linkul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5559788344073707&id=100001277901376
6) Evrei de azi nu sunt evrei, ci aschenazi și khazari, informațiile sunt în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5579968332055708&id=100001277901376
DUPĂ UNIREA TUTUROR religiilor din septembrie 2016 sub egida Vaticanului și a Ppalității, în scopul instituirii N. O. M. cu un Guvern Unic Mondial în subordinea căruia să fie o unică religie mondială NEW AGE denumită Crislam, care are deja și sediu, iată că apare și un Proroc MEHRAN TAVAKOLI KHESHE cu un nou anunț și mai șocant decât primul, care a avut loc tot în anul 2016 și care anunța: SFÂRȘITUL TUTUROR RELIGIILOR DIN CAUZA ABUZURILOR, CRIMELOR ȘI RĂZBOAIELOR COMISE ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU ÎN SCOPUL ELEVĂRII ȘI ÎNĂLȚĂRII SUFLETULUI OMENESC SPRE UNITATEA CU CREATORUL SĂU, informații pe care le găsiți în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5584791404906734&id=100001277901376
Vedeți și tema:
*Unicitatea, libertatea și echitatea în unitate(Dumnezeu), în link-ul următor
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5609942452391629&id=100001277901376
*DEȘERTĂCIUNEA NONVALORII ȘI PLUS VALOAREA VALORII în link-ul de mai jos
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5205734259479119&id=100001277901376

DACIA CREŞTINĂ (SEC.I)

Imagine

 

Dacia a fost creştinată în primul secol de Apostolul Andrei care la scurt timp după răstignire(anul 33 e.n.) a ajuns şi în Dobrogea să propovăduiască creştinismul. Nu trebuie confundat creştinismul apostolic din primul secol cu creştinismul ortodox ale cărei canoane şi dogme au fost puse abia în anul 325 (Sec. IV e.n.) în epoca Împăratului Romei Constantin Cel Mare. Deci, când Dacia a fost creştinată de Apostolul Andrei, ţara nici nu se afla sub ocupaţia Imperiului Roman, ceea ce înseamnă că geto-dacii au acceptat liber creştinismul, nici prin constrângere politică şi nici prin manipulare. Dar potrivit istoriei, ca şi zamolxianismul şi creştinismul dacilor a alunecat de la Calea adevărului, neprihănirii şi dreptăţii  cerute de Dumnezeu. De aceea, Deceneu când a cerut nimicirea viilor în Dacia a făcut acest lucru simbolic şi profetic arătând că Dacia urma să fie nimicită de sabie, pentru ca „Via”(„Viţa – de – vie”), vă spun fără a intra în detalii, simboliza „Comunitatea spirituală(duhovnicească sau sfântă) a lui Dumnezeu” atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament.

” Vie” în sens propriu înseamnă „în viaţă”, iar în sens figurat semnifică „SPIRITUALĂ(DUHOVNICEASCĂ SAU SFÂNTĂ)”, Isus când mustra pe cineva zicea: „Vă merge numele că sunteţi vii, dar voi sunteţi morţi” referindu-se la viaţa lipsită de spiritualitate, şi de închinare duhovnicească „în duh şi ADEVAR”, combătând închinarea ritualică comercială(mercantilă) ca cea actuală ortodoxă- care este un mix de creştinism apostolic cu vechile credinţe hegemonice păgâne din Babilon şi Egipt. Astfel a fost desacralizat şi laicizat total creştinismul apostolic de către împăraţii Romei cotropitoare – care încă din perioada Principatului(formă de guvernare absolută în care Conducătorul Statului deţinea şi titlul de Monarh şi titlul de Mare Preot), anterior naşterii lui Hristos, împăraţii puternici ai lumii  se autoproclamau „dumnezei” pe pământ, luându-şi, cu de la sine putere, titulaturile absolute divine de: 1).„Imperator Caesar Augustus Divi Filius” tradus ca „Împărat al împăraţilor preamărit ca Fiul Divinităţii”- titulatură veşnică şi netransmisibilă ce aparţine numai lui Hristos(apoc.19:16) Adevăratul Fiu al lui Dumnezeu; 2). „PONTIFEX MAXIMUS” tradus ca „Suveran Pontif” sau „Papă”(PĂRINTE) care era o funcţie sacerdotală(preoţească) supremă în cadrul unui cler echivalentă titulaturii de „Mare Preot Împărătesc” care este deţinută veşnic de Isus Hristos şi era netransmisibilă omului muritor (Evrei 7:2 -24). Primul Suveran Pontif sau Papă din istorie NU a fost Apostolul Petru- care nu a deţinut deloc această titulatură, căci el era, după cum singur spunea „Prezbiterul(Bătrânul în sens spiritual) Bisericii” – 1 Petru cap.5, ci primul Papă a fost Faraonul Amenhotep IV care a domnit în Egipt în perioada 1361-1340 î. e. n. întemeietorul Cultului păgân monoteist al lui Aton. Al doilea Papă a fost Octavianus Împăratul Romei în anul 12 î. e. n.(î. Hr.), fiind urmat de toţi împăraţii Romei. Vedeţi cine a falsificat istoria? Tocmai preoţii catolici şi ortodocşi ai împăraţilor Romei proveniţi din masonerie- păstrătoarea vechilor credinţe ale Egiptului, Babilonului şi Romei. Tot ei ne-au falsificat şi identitatea etnică şi vor manipula poporul până la revenirea Domnului.

În consecinţă, după ce Îi uzurpau autorităţile veşnice şi netransmisibile(Evrei 7:24) Fiului lui Dumnezeu, împăratul uzurpator numit de prorocii biblici „Fiară” cu ajutorul „preoţiei sale augustale” numită în Biblie „Prorocul Mincinos” îşi clădeau Biserici sau Temple cu altare proprii ca lumea să li se închine. Acea „preoţie augustală imperială romană” a pătruns şi în Dacia după ocupaţie, căci istoricii susţin că în anul 180 e.n. regele ţării era  chiar Marele Preot al Împăratului Romei. De aceea, spiritualitatea geţilor a fost nimicită cu uşurinţă, pentru că Preotul Rege le impunea supuşilor din poporul geto-dac să se închine împăratului şi preoţilor ca „sfinţi”, nu doar cât se aflau în viaţă, ci şi după moarte prin zeificare sau sanctificare prin instituirea „Cultului sfinţilor” care a înlocuit „Cultul zeilor” şi introducerea „Cultului moaştelor” practicate în vechime la păgâni. Practicarea în Biserica creştină a cultelor idolatre ale vechilor credinţe prin preoţia augustală a Împăratului Romei devenită în anul 325 preoţie ortodoxă, a trecut în plan secund şi chiar pe linie moartă „Cultul Fiului şi Sfântului lui Dumnezeu” căci canoanele şi dogmele teologice sunt pe primul plan în Biserică fiind mai presus de Evanghelie înaintea poporului lui Dumnezeu. Astfel s-a împlinit prorocia lui Daniel privitoare la aşezarea „urâciunii pustiirii în locul în care nu se cuvenea să şadă” menţionată şi de Isus în Marcu 13:14. Deşi aceşti idoli( „falşi dumnezei” )nu erau decât nişte oameni muritori care nu erau nici creatori, nici sfinţi, nici mântuitori, nici protectori ai vieţii supuşilor lor, căci nici viaţa proprie nu şi-o puteau proteja indiferent  de mulţimea averilor sau a oştilor, totuşi lumea îi adora şi îi adoră şi li se închină ca şi cum ar fi fost cu adevărat „sfinţi” capabili de miracole.

În perioada Dominatului (ca forma de guvernare) Împăratului Constantin Cel Mare”, sistemul de guvernare hegemonică a imperiului Roman era proclamat fără voia divină ca fiind „monarhie absolută divină”, ceea ce înseamnă că autorităţile absolute ale lui Hristos erau uzurpate şi de el care este comemorat pe nedrept ca „sfânt” în Biserica creştină.

În „monarhia absolută divină” atât puterea politică cât şi cea religioasă aparţine conducătorului statului al cărui cult al personalităţii exclude prin laicizare practicarea „Cultului Dumnezeirii ca Dumnezeu Absolut(Dumnezeu al dumnezeilor-dan 2:47), Împărat Suprem Absolut şi Preot Suprem  şi Etern” – funcţii netransmisibile(evrei 7:24)  omului muritor lipsit de sfinţenie pentru ca prin păcatul lui Adam, Dumnezeu  potrivit Bibliei a închis în neascultare pe toţi oamenii ca să aibă îndurare(Har) pentru toţi( Romani 11:32) şi cu toate acestea autorităţile Fiului lui Dumnezeu Singurul Sfânt Adevărat şi Împlinitor al Voinţei lui Dumnezeu( Apoc.5:1-5) au fost uzurpate mereu încă de la începutul creaţiei de către toate religiile monoteiste şi păgâne în ciuda interdicţiilor divine din biblie.

Potrivit Bibliei exista Un Singur Dumnezeu(Creator, Mântuitor şi Mângâietor -) Adevărat Necreat, Etern şi Sfânt,  căci ceilalţi „zei”, „copii de Dumnezeu”(Ioan 1:12) „dumnezei”(Ioan 10:34-35 coroborat cu Psalm 82:6) sau „sfinţi” sunt creaţi, răscumpăraţi şi ocrotiţi de Dumnezeire pentru a rămâne astfel, IAR ANTERIOR SAU ULTERIOR ACESTUI SINGUR DUMNEZEU ATOTPUTERNIC, ATOTŞTIUTOR ŞI ATOTŢIITOR nu a mai existat şi nici nu v-a mai exista „un alt dumnezeu creator, mântuitor, mângâietor, proroc suprem şi sfânt”- Isaia 43:10-16. Dar necredinţa, ignoranţa, manipularea şi reaua-credinţă(masoneria şi satanismul) au creat falsa impresie că fiecare popor a avut UN ALT DUMNEZEU, doar pentru ca şi Dumnezeirea ca şi Diavolimea au mai multe Nume simbolice care oglindesc atributele, titulaturile, autorităţile, sfinţenia sau întinarea Acestora.

În ce priveşte discriminarea şi  inechităţile şi nedreptăţile, vă pot spune conform învăţăturilor Apostolului Pavel că acestea pot fi eliminate numai prin Botezul în Hristos(Galateni 3:27) practicat şi trăit conform învăţăturilor Evanghelice NU dogmatice. Şi totodată potrivit Psalmului 119 şi respectarea rânduielilor (forme de guvernare – 1 Sam.cap.8-10 şi de închinare spirituale)şi legilor divine pot elimina total orice forma de discriminare, inechitate şi nedreptate, iar cine afirmă altceva este mincinos şi manipulator. De aceea, Biblia numeşte Adevărata „Împărăţie Absolută Divină”- „Împărăţia Salemului (Păcii)- iar pe Isus Hristos(Unsul, Alesul lui Dumnezeu care în greceşte se traduce Hristos iar în celelalte limbi Mesia)”Împăratul Salemului (Păcii)”- Evrei 7:2 sau „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor(Apoc.19:16). Dar „Împărăţia Absolută Divină” va fi instituită şi pe pământ abia la întoarcerea Împăratului ei(Apoc.20:4, Matei 19:28), iar până atunci statele lumii trebuie să se organizeze sub forma  de regate şi principate care trebuie să fie doar constituţionale în care conducătorul statului NU POATE EVEA ATRIBUTII BISERICEŞTI ŞI NICI IERARHUL BISERICII NU POATE AVEA CALITATEA DE LIDER DE STAT: SUVERAN PONTIF- PAPĂ( CĂCI CUM AM VĂZUT MAI SUS PRIMUL PAPA DIN ISTORIE A FOST AUTOPROCLAMAT FARAONUL AMENHOTEP IV CARE A DOMNIT INTRE ANII 1361-1340 ŞI A INSTITUIT CULTUL  MONOTEIST AL LUI AMON); PATRIARH, REGE etc.

Când vor fi descifrate tăbliţele geto-dace se va constata că Zamolxianismul ca şi mozaismul, erau religii SPIRITUALE monoteiste precursoare ale creştinismului pe care l-au prezis şi de aceea era aşteptat Mesia şi de israelieni şi de daci.

„ZAMOLXIS NU ESTE UN SIMPLU NUME, CI ESTE O ANAGRAMĂ GETO-DACĂ CU MESAJ PENTRU URMAŞI CARE ESTE REALIZATĂ DINTR-UN NUME COMPUS ŞI CITIT DUPĂ REGULA DE CITIRE A DACILOR DE LA DREAPTA LA STANGA NUMITĂ „SINISTROGRAD” ASTFEL: „ZA/MO/L/X/IS”:

-„Za” – ochi de lanţ ce simbolizează o verigheta şi căsătoria cuiva. În Vechiul Testament, Vechiul Legământ al lui Dumnezeu cu comunitatea spirituală era numită simbolic căsătorie, şi tot astfel şi Noul Testament numeşte Noul Legământ parafat şi stropit cu sângele lui Isus „Nunta Mielului lui Dumnezeu care răscumpără păcatul lumii”- Apoc.19:6-8 sau Pilda evanghelică „Nunta Fiului de Împărat”.
   -„mo”- prefixul de la moarte – care este un nume compus: mo/arte semnificând “artele sau ştiinţele Zeului Mol sau Moloh” căruia I se jertfeau copii de către părinţii care il idolatrizau pentru a avea noroc. În Moldova, Zeul Mol sau Moloh era idolatrizat ca “Zeul Norocului”. Zeul Mol(Moloh) a fost confundat in Dacia cu Zamolxis – Marele Preot Împărătesc Ceresc –Fiul lui Dumnezeu, cunoscut la israelieni sub Numele Melhisedec(Evrei 7:2) ce S-a întrupat in Omul Isus Căruia I-a transmis titulatura şi autoritatea Sa după înviere şi înălţare la Cer(Evrei cap.7 si 8). Zeul Mol(Moloh) este “Îngerul Morţii” sau “Moartea” care la Judecata de Apoi va fi aruncată de „Îngerul Domnului” în “Iazul de Foc” numit simbolic şi “moartea a doua”(Apoc.20:14). Zeul Mol(Moloh) este cunoscut în Apocalips sub numele de “Împăratul Adâncului”  sau „Îngerul Adâncului” care în evreieşte este tradus „Abadon”, iar pe greceşte „Apolion”(Apoc.9:11). Dacia a fost desfiinţată ca ţară de Dumnezeu deoarece Cultul lui Salmoş (Zamolxis) numit şi „Cultul Luminii” a căzut în erezie din cauza contopirii lui cu Cultul Soarelui preluat de la egipteni, tot aşa cum şi Cultul lui Hristos(Mesia) s-a rătăcit de adevărul evanghelic, deoarece a fost contopit cu Cultul lui Mitra(Zeul Soarelui) preluat de la romani. Astfel s-a împlinit prorocia Apostolului Pavel care a avertizat că Isus Hristos nu va reveni pana nu se va arăta Fiul Faradelegii(Fiara) şi până nu va veni rătăcirea de la Calea lui Dumnezeu(2 Tesaloniceni 2:11) şi până când nu va avea loc lepădarea de credinţa spirituală  creştină (2 Tesaloniceni 2:3). Istoria este pe cale să se repete şi România poate sa dispară ca şi Dacia pentru ignoranţă şi  idolatrie.

   -„L”- pronumele personal (acuzativ)”el,il, l. În Vechiul Testament „El” semnifică „Un Singur Dumnezeu”. De aceea,  au fost confundate cu uşurinţă numele „MOL(MOLOH)” cu numele „ZAMOLXIS”, căci citit după regula dacilor  numele compus „Mo/l” poate fi tradus „UN SINGUR DUMNEZEU AL MORŢII” sau „ÎNGERUL(DUHUL- Evrei 1:13-14) MORŢII”, ori ştim că potrivit Bibliei „Adevăratul Dumnezeu” este „UN SINGUR DUMNEZEU( ÎNGER SAU DUH – Ioan 4:24 coroborat cu Evrei 1:13-14) AL VIEŢII” şi pentru a face distincţia aceasta prorocii din vechime când se refereau la El Îl Numeau: „Cel Îmbătrânit de Zile(„Moşul”)”- Daniel 7:13, „Cel ce trăieşte veşnic”(Daniel12:7) sau când îşi dădeau cuvântul pentru a întări un adevăr ziceau: „VIU ESTE DUMNEZEU …” pentru că existau numai două căi religioase: una de închinare în duh si adevăr( Ioan 4:24) numita în sens propriu spiritualitate şi „Calea Vieţii şi a Mântuirii”, iar alta de răzvrătire faţă de rânduiala şi legea lui Dumnezeu şi practicare a idolatrizării bogăţiilor materiale obţinute pe căi nedrepte numite simbolic „Mamona”, pentru că erau obţinute rapid prin rânduieli şi legi nedrepte laice(lumeşti sau omeneşti) sau prin practicarea ocultismului(spiritismul, ghicitoria, vrăjitoria, etc.). De aceaa, ocultismul este numit „Calea Mortii”. De asemenea, Apostolul Pavel avertiza creştinii că lui Satan îi place să se prezinte lumii ca „Înger(DUH- DUMNEZEU) de lumina”-2 Corinteni 11:14 cu toate că el ca „Împărat al Adâncului” este „Înger de întuneric” pentru ca este izolat în Adâncul pământului până la întoarcerea lui Isus când va fi deslegat şi eliberat pentru a declanşa Apocalipsa( Apoc.cap.9). Pentru a-L deosebi de Satan pe Dumnezeul Adevărat, geto-dacii Îl Numeau şi „DZIO(DZU-PATER adică Părintele şi Domnul Creator al zilei- Geneza cap1.)” abrevierea de la „DUMNE ZIO”  cu înţelesul de „Domnul Zilei”.

   -“X”- SIMBOLUL RĂSTIGNIRII OGLINDIT DE CRUCEA APOSTOLULUI ANDREI, DEOARECE PENTRU A NU FI CONFUNDAT CU ISUS A CERUT SA FIE RASTIGNIT PE O CRUCE IN FORMA DE „X”.

   -„IS”- in limba ebraica semnifica „barbat”. O să zică unii că nu avea nici o treabă Zamolxis sau dacii cu evreii- descendenţii lui Eber, dar tocmai de aceea a folosit El şi această limbă străveche”ebraica” pentru a ne demonstra contrariul. Ce legătură există între daci şi israelieni puteţi afla daca citiţi cartea mea: TREZIREA ROMĂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, iar detalii depsre sistemul de guvernare subordonat lui Dumnezeu puteţi găsi în cartea mea: MIOARA NĂZDRĂVANĂ,TURMA EI ŞI APOCALIPSA accesând link-ul http://infarom.shopmania.biz/catalog/religie-639038[/color] . In cartea TREZIREA ROMĂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA veţi mai găsi: genealogia străbună până la Adam şi acolo veţi vedea că dacii şi israelienii au câte un străbun descendent din Eber( deci evrei nu sunt doar israelienii, ci mai multe popoare) care este comun cu al israelienilor.

Interpretarea anagramei Numelui ZAMOLXIS:

 Bărbatul(Is)Răstignit pe cruce(X)este UN SINGUR DUMNEZEU CREATOR, MĂNTUITOR ŞI MĂNGĂIETOR(EL)care a biruit Moartea cu artele sau ştiinţele ei oculte(mo)prin NUNTA LUI ÎMPĂRĂTEASCĂ cu Aleasa(Biserica) lumii care a acceptat cererea şi inelul Lui(Za).

ZAMOLXIS derivă din Numele “SALMOŞ”– care este tot un nume compus astfel SAL/MOŞ, în care: „SAL.” este abrevierea de la SALEM, tot aşa cum „BUC.” este abrevierea de la BUCUREŞTI. „Salem” potrivit Apostolului Pavel însemna „Pace”(Evrei 7:2). „MOS”, aşa cum am văzut mai sus, potrivit Prorocului Daniel, semnifică „Cel Îmbătrânit de zile”- Dumnezeul(Domnul sau Împăratul) Etern al Universului care la daci era Numit “Cel Întâi şi Singur” având ca ideogramă “Crucea” care reda simbolic acest Nume al lui Dumnezeu deoarece scrierea nu era ca cea actuală cu litere, ci cu ideograme(semene grafice).

În traducere SAL/MOŞ semnifica: „Moşul Salemului(Păcii)” sau dacă folosim titulaturile Sale însemna „Domnul(Împăratul) Etern al Salemului(Păcii)”, ori potrivit Apostolului Pavel „Melhisedec” semnifica „Împăratul Salemului(Păcii)” titulatură transmisă Fiului lui Dumnezeu-Isus Hristos(Evrei 7:2). Deci SALMOŞ este Numele getic al lui Melhisedec.

În concluzie, SALMOŞ (ZAMOLXIS) ESTE MELHISEDEC – „CEL ÎNTÂI ŞI SINGUR” DINTRE ÎNGERI(DUHURI)- CARE ESTE POTRIVIT BIBLIEI ARHANGHELUL MIHAIL- ÎMPĂRATUL CERULUI-FIUL LUI DUMNEZEU- MARELE PREOT AL DUMNEZEULUI PREA-ÎNALT CARE SE POGORA PE PĂMÂNT PENTRU A BINECUVANTA  ŞI ÎNDRUMA CONDUCĂTORII STATELOR SPIRITUALE( Geneza 14:17-24 coroborat cu evrei 7:2). Dar ignoranţa, lipsa smereniei Şi înălţarea de sine(trufia luciferică de a fi mai presus de oricine) au condus la căderea în idolatrie atât a Cultului lui Salmoş, cât şi a  Cultului lui Hristos din cauza faptului că erau Numiţi simbolic în Vechiul Testament „Soarele Neprihănirii(Focul Imaterial Creator – Duhul Sfânt)- Maleahi 4, şi în Noul Testament „Lumina Lumii”, care materializate şi comercializate au creat două Culte idolatre: Cultul Soarelui (Astrul Ceresc creat de Dumnezeu – Duhul Sfânt Necreat – Ioan 4:24) atribuit Zeului Salmoş (Zamolxis) care la sumerieni era numit „SAMAŞ”. Ulterior Cultul Soarelui a fost reinterpretat şi răspândit în lume sub numele „Cultul lui Ra”  şi  mai târziu „Cultul lui Aton” la egipteni, precum  şi „Cultul lui Mithra  la perşi şi la romani. Din cauza acestor culte idolatre (dedicări şi închinări înţelese firesc NU SPIRITUAL SAU DUHOVNICESC şi practicate greşit pentru că se punea accentul pe ofrandele materiale în dauna celor spirituale: milostenie, credincioşie,evlavie, neprihănire, dreptate şi ascultare şi înfăptuire a voinţei divine, iar slujirea, slava şi închinarea se aduceau „oamenilor muritori consideraţi sfinţi, icoanelor şi relicvelor lor” în locul lui Dumnezeu care este Duh Creator, Mântuitor şi Mângâietor Singurul Atotputernic, Atotţiitor şi Atotcunoscător pentru a fi Infailibil în ochii lumii-Ioan 4:24)au dispărut multe state spirituale între care şi Dacia şi străbuna ţară „Havila” din Eden. Istoria se repetă şi vor dispărea prin Apocalipsă toate statele ce vor continua să-L ignore pe Dumnezeul Vieţii, Mântuirii şi Sfinţirii (Singurul Izvor de Sfinţenie şi Miracole), rânduielile, învăţăturile, poruncile şi Legile Lui. Nu degeaba a prorocit Dumnezeu prin Prorocul Osea 4:6 zicând: „ Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău voi uita si Eu pe copiii tăi.” Detalii suplimentare veţi găsi în cărţile mele: Mioara Năzdrăvană, Turma Ei Şi Apocalipsa; Trezirea României Pentru Venirea lui Mesia, dacă accesaţi următoarele link-uri:

Librarie Net:

 

http://www.librarie.net/carte/196985/Mioara-nazdravana-turma-Apocalipsa

 

http://www.librarie.net/carte/196986/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-lui-Mesia

 

 Amazon US:

http://www.amazon.com/Mioara-Nazdravana-Apocalipsa-Romanian-Edition/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188309&sr=8-1&keywords=9789731991542

 

Amazon UK:

http://www.amazon.co.uk/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188363&sr=8-1&keywords=9789731991542

Alte videoclipuri  cu teme de interes spiritual, articole ale mele cu fragmente din cărţile mele despre:

–        ADEVĂRATA IDENTITATE ETNICĂ A DACILOR, GENEALOGIA STRĂBUNĂ PÂNĂ LA ADAM ŞI ISTORIA STRĂVECHE A PRIMULUI STAT STRĂBUN EDENIC POTRIVIT BIBLIEI.

–          UN NOU SISTEM DE GUVERNARE SUBORDONAT LUI DUMNEZEU NU DESACRALIZAT ŞI LAICIZAT PENTRU CĂ SUNTEM ŢARĂ EMINAMENTE CREŞTINĂ (85%);

–           PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI PENTRU RENAŞTEREA DACIEI CA PRINCIPAT ELECTIV DEMOCRAT CREŞTIN PARTICIPATIV( in format PDF l-am putut posta numai pe website-ul meu: http://www.tutzaanghel.wordpress.com , in celelalte există aplicat prin copiere)  poate fi găsit pe blogurile mele personale:

http://www.facebook.com/tutza.anghel

http://www.tutzaanghel.blogspot.ro.

https://www.plus.google.com/+TutzaAnghel

http://www.youtube.com/user/0727806

http://www.salemmitha-romania.webnode.ro

http://www.tweeter.com/tutzaanghel1

 

15.05.2014/ Tutza Anghel

UN NOU SISTEM DE GUVERNARE MONARHICA CONSTITUTIONALA SI O NOUA CONSTITUTIE SUBORDONATE LUI DUMNEZEU

 

UN NOU SISTEM DE GUVERNARE ŞI O NOUĂ CONSTITUŢIE
                                                                                                                                                                                                                                  PENTRU UN NOU SISTEM DE GUVERNARE SACRĂ(SUBORDONATĂ ÎMPĂRĂŢIEI SALEMULUI-PĂCII LUI DUMNEZEU ŞI O NOUĂ CONSTITUŢIE PENTRU RENAŞTEREA DACIEI CA PRINCIPAT ELECTIV DEMOCRAT- CREŞTIN PARTICIPATIVImagine 

CREAŢIA MEA DE LITERATURĂ CREŞTINĂ  PUBLICATĂ DE EDITURA INFAROM IN STRĂINĂTATE, ÎN EDIŢIE PRINT(SUPORT DE HARTIE) SI EDITIE EBOOK(CARTE ELECTRONICĂ-FORMAT DIGITAL-PDF) SUB TITLUL:

 

Mioara NăzdrăvanăTurma Ei Şi Apocalipsa

 

 

      Cartea prezintă un studiu biblic aprofundat şi comparat cu alte discipline: istorie, cartografie antică, toponimii naţionale şi edenice, doctrine politice care au dat naştere unui nou sistem de guvernare inspirat după cel instituit de Dumnezeu prin Prorocul Samuel(1 Sam. cap.8-10), adaptat de mine la învăţăturile evanghelice ale Domnului  Isus Hristos- care prin Botezul în Numele Său desfiinţează clasele sociale, lupta de clase şi orice formă de discriminare(Galateni 3:27).

      Cartea evocă misiunea spirituală şi profetică ce trebuie să aibă loc ca efect al trezirii şi renaşterii poporului nostru în timpul apocaliptic, vocaţie moştenită din străbuni de către geto-daci şi urmaşii lor, potrivit prorociilor biblice şi extrabiblice.

Din premoniţiile avute şi din cercetările mele biblice am înţeles că ignoranţa face ca istoria să fie pe cale să se repete pentru a treia oară în sens malefic, pentru ţara noastră care riscă să dispară ca stat, deoarece nu respectă rânduielile(de guvernare şi de închinare duhovniceşti), Legile şi voinţa lui Dumnezeu. Căci deşi România este ţară eminamente creştină, totuşi Statul ei este proclamat laic prin Constituţie nerecunoscându-I-Se supremaţia lui Dumnezeu deasupra sa. Iar Biserica Naţională ortodoxă a cărei enoriaşă sunt, este organizată ca Patriarhie(care este o formă de guvernare) şi se manifestă ca şi cum Biserica ar fi „stat în stat”. De aceea, Biserica crestină ortodoxă a deviat de la misiunea sa spirituală de a fi „Casa Duhovnicească(Comunitate spirituală- 1 Petru cap.2)”:

–          cu apostolie numită preoţie sfântă doar în sens simbolic, pentru că preoţia împărătească a Domnului va fi instituită abia la întoarcerea Sa potrivit Evangheliei după Matei 19:28 coroborat cu Apocalips 20:4, când va fi instaurată deplin şi Împărăţia Teocratică Absolută(în care Unsul Domnului deţine şi autoritatea statală şi cea bisericească) a lui Dumnezeu numită în Apocalips şi „Împărăţia Salemului(Păcii) de o mie de ani” în care va fi întronizat Isus Hristos şi pe pământ ca „Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor(Împărat al Salemului-Evrei 7:2; Zaharia 14:9)”; care să Îl slujescă pe Domnul, NU să-L înlocuiască ca Mare Preot Împărătesc,deoarece preoţia Lui după rânduiala lui Melhisedec este netransmisibilă muritorilor(Evrei 7:24), întrucât El este Veşnic Viu şi este mai presus de orice(Psalm 47:9) şi decât tovarăşii Lui Apostolii(Evrei 1:9; Ioan 3:31; Psalm 45:7;Matei 28:18; ); Până la întoarcerea Domnului forma de guvernare trebuie sa fie şi să rămână cea monarhică constituţională(în care autoritatea statală este independentă de autoritatea religioasă aşa cum a instituit-o Dumnezeu prin Prorocul Samuel-1 Sam.cap.8-10), pentru că a fost moştenită de El de la Regele David străbunul Său.

Monarhia constituţională trebuie să fie păstrată până la revenirea Lui Isus Hristos, pentru că nici un om muritor nu poate fi Înlocuitorul sau Locţiitorul Lui ca Monarh Absolut sau Suprem al Împărăţiei Absolute Divine, deoarece este El este Singurul Om care întruchipează pe pământ Chipul Tatălui Ceresc şi Plinătatea Dumnezeirii – Coloseni 1:15-19) şi numai El este născut direct din Duhul Sfânt al Tatălui Ceresc.

–          care să aducă lui Dumnezeu jertfe(ofrande) duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos: ascultarea de Cuvântul, Legea şi rânduielile lui Dumnezeu(Psalmul 119), dreptatea, mila, credincioşia, (1 Petru 2:5; Isaia Cap.1; Psalm 119;);

–          care să se închine „în duh şi adevăr”(Ioan 4:24)şi să slujească numai Tatălui în Numele Domnului Isus Hristos(Matei 4:10; Deuteronom 6:13 şi 10:20; Iosua 24:14; 1 Sam.7:3; Apoc. Cap.4 şi 5 coroborate cu Apoc.14:7 şi 22:9) pentru că Dumnezeu este Duh(Ioan 4:24); Închinarea la sfinţi, relicvele, şi icoanele lor constituie idolatrie, pentru că potrivit Decalogului avem Un Singur Dumnezeu(Sfânt) Adevărat Căruia Îi datorăm slujire, cinstire, slava, prea-mărire  şi închinare(Matei 4:10; Apoc. Cap.4, 5, si 19), sfinţii numiţi de Biblie „dumnezei”(Ioan 10:33; Psalm 82:6), „copiii lui Dumnezeu”(Ioan 1:12), sunt consideraţi neprihăniţi si sfinţi numai prin Har Divin(Romani 1:16-32), căci sunt sfinţiţi şi îndumnezeiţi sau înduhvniciţi prin răscumpărarea şi mântuirea în Hristos, nicidecum prin merite, neprihănire sau sfinţenie, proprii.

      Salvarea ţării, trezirea şi renaşterea poporului nostru pentru începerea misiunii spirituale, nu poate avea loc, decât prin ieşirea din canoane, dogme si erezii laice(Apocalips 18:4-8), reorganizarea Bisericii pe vechea Temelie care este numai Isus Hristos( 1 Corint.3:11), El fiind totodată şi  „Piatra din Varful Unghiului lepădată de Zidari dar reaşezată la locul Ei prin lucrarea lui Dumnezeu ” (1 Petru 2:7-10) de reîntoarcere la Evanghelia Cerească, Veşnică şi Imuabilă a lui Isus(Apocalips 14:6) pecetluită cu anatemă spre neschimbare de către Apostolul Pavel(Galateni cap.1). Înlocuirea „Temeliei”  şi „Pietrei din Vârful Unghiului” încalcă voinţa, rânduielile, legile, poruncile şi învăţăturile lui Dumnezeu şi dau naştere unei „Împărăţii Absolute Divine False” numită de proroci „Fiară”(Daniel cap.7 coroborat cu Apoc. Cap.13, 17 şi 18), iar de către Prorocul Ieremia „Munte Nimicitor din care se şlefuiesc pietre de temelie şi din vârful unghiului(Ieremia 51:26-25)” deoarece autoritatea absolută a Fiului Veşnic Viu al lui Dumnezeu este nepermisă şi netransmisibilă omului muritor(Evrei 7:24). De aceea, „Fiara”(Monarhia Absolută Divină Falsă”)va fi nimicită instituţional( Ieremia 51:25-26), iar Liderul ei şi Prorocul Mincinos vor fi prinşi de Îngerul Domnului la revenirea lui Hristos şi vor fi aruncaţi în „Iazul de Foc”(Apoc.19:20).

În consecinţă, acum este timpul ca Biserica creştină să revină la rânduiala apostolică a Bisericii primare, căci ortodoxia( tot astfel şi catolicismul) este o doctrină politică-religioasă instituită de Imperiul Bizantin pentru renaşterea fostului Imperiu Roman, pentru al cărui deziderat a fost falsificată identitatea şi istoria noastră. Astfel Papalitatea ne-a proclamat „latini”prin manipulare şi falsuri, iar Patriarhia răsăriteană bizantină ne proclamă „traci”, pentru a-şi vedea visul împlinit, de a renaşte fostul Imperiul Roman cu capitala la Constantinopol măcar, dacă la Roma este imposibil de realizat.

     Epistola apocaliptică către Îngerul Bisericii din Laodicea este adresată Patriarhului României, deoarece „Laodicea” este un străvechi oraş Sirian populat de o minoritate geto-dacă. Această cetate anterior s-a numit şi „Ramitha” şi însemna „Cetatea Soarelui” amintind de „Cetatea Nimicirii(Soarelui)” din Egipt despre care vorbea Isaia că era capitala idolatriei lumii. Dacă veţi citi cea de-a doua carte a mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, veţi înţelege că Laodicea arată faptul că poporul geto-dac în timpul de apoi se află în stare de robie şi politico-administrativă şi spirituală, deoarece Statul Havila a fost nimicit şi strămutat de Dumnezeu pentru idolatrie ca şi Israel. Deşi Israel s-a reconstituit ca stat pe vechiul teritoriu după repatriere, totuşi s-a proclamat „republică” după modelul Romei antice care l-a cotropit şi nu a recunoscut Regatul Salemului(Păcii) Dumnezeului lui ca forma de guvernare instituită prin Prorocul Samuel şi moştenită de Hristos. „Ieru/salem” însemnă Oraşul(Cetatea) Salemului(Păcii) lui Dumnezeu.

      Există Prorocii biblice apostolice şi cristice privitoare la alegerea unui Neam din mijlocul Neamurilor care să poarte Numele lui Dumnezeu(YHWH) şi să aducă roadele cuvenite Lui(Refacerea Regatului Salemului Divin) în acest teritoriu unde a fost strămutat poporul supravieţuitor al Havilei. Şi abia apoi, Dumnezeu va ridica din nou şi Cortul(Dinastia) lui David- Fapte 15:13-16. Trezirea, renaşterea şi misiunea poporului nostru va începe dacă şi numai dacă veţi accepta adevărul profetic care eliberează deplin potrivit spuselor lui Hristos, căci stă scris că oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună NU VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU-Apoc.22:15. Poporul nostru are o identitate falsă, este pe cale să se trezească şi este manipulat să accepte o nouă identitate falsă pentru a sprijini Fiara a patra din Daniel care va reînvia în timpul din urmă ca Fiara a opta-Apoc.17:11-18.

      Pentru a pune în aplicare rânduielile divine potrivit legilor profetice, eu am reconstituit SISTEMUL DE GUVERNARE MONARHICĂ CONSTITUŢIONALĂ INSTAURATĂ DE DUMNEZEU PRIN PROROCUL SAMUEL(1 Sam.cap.8-10) şi am întocmit  şi un PROIECT DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI CA PRINCIPATUL DACIEI. Am adaptat forma de guvernare divină învăţăturilor evanghelice şi situaţiei noastre. Am optat pentru PRINCIPAT pentru că creştinismul desfiinţează clasele sociale şi formele de discriminare(Galateni 3:27) de orice tip pentru că toţi cei Botezaţi în Numele lui Hristos primesc dreptul de înfiere divină şi se numesc „copiii lui Dumnezeu(Împăratul şi Domnul Suprem) al Universului”. Astfel, fiecare creştin este considerat din punct de vedere spiritual un principe. Dar cum în orice dinastie domneşte doar cel mai competent, drept şi neprihănit, tot astfel este şi în Dinastia spirituala a lui Isus Hristos din care face parte şi poporul nostru.

     Pentru edificare PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI PENTRU MODIFICAREA FORMEI DE GUVERNARE poate fi citit de pe website-ul meu:  http://www.//www.tutzaanghel.wordpress.com (în format PDF) şi http://www.salemmitha-romania.wenode.ro (aplicat prin copiere). Trebuie să menţionez că am încercat să promovez proiectul prin intermediul unei „petitii online”, dar a fost sabotat de „un fiu al intunericului” de la „petiţie online” care l-a preluat şi postat până la jumatate, iar de la jumătate au postat integral un alt proiect-pamflet care să creeze impresia că petiţia online era o gluma proastă. De aceea, am fost nevoită să anulez „petiţia online” pentru promovarea proiectului şi strângerea de semnături.  

     

PATRU PRINCIPII FUNDAMENTALE PENTRU NOUL SISTEM DE GUVERNARE CARE SĂ INSTAUREZE CU ADEVĂRAT UN STAT DE DREPT, SOCIAL, CREŞTIN, DEMOCRAT PARTICIPATIV

 

Procesul de instituire al imaginii statului eminamente creştin în memoria colectivă, trebuie să treacă într-o etapă nouă, cea a spiritualizării şi sacralizării poporului şi sistemelor sale reprezentative: Statul creştin (NU LAIC) şi Biserica creştină. Rămânând la instituirea simbolică de tip transcendental, statul trebuie perceput ca ceva superior, exterior şi preexistent societăţii omeneşti, fiind conceput şi instituit de Dumnezeu încă de la întemeierea lumii prin intermediul oamenilor providenţiali: Adam, Sem, Asur, Havila, Avraam, Moise, Samuel.

Asur  a fost al doilea Patriarh postdeluvian după Patriarhul Sem. Asur era străbunul sumerienilor şi întemeietorul Imperiului Asirian- căzut sub ocupaţie Babiloniană din cauza idolatriei, motiv pentru care Dumnezeu a ales ca succesor al Regatului Său pământesc un alt descendent al lui Sem, pe  Arpacşad al treilea Patriarh postdeluvian străbunul „arienilor” înrudiţi cu sumerienii. „Sumerienii” şi „Arienii” au fost cele mai străvechi Neamuri postdeluviene, pentru că Asur şi Arpacşad erau fraţi şi au trăit în aceeaşi epocă.

Descendenţii direcţi(arienii) ai lui Arpacşad au dat naştere la două ramuri genetice prin cei doi fraţi Peleg şi Ioctan, ambii find fiii lui Eber- în timpul căruia arienii sau numit „evrei” după numele lui. Deci „evrei” nu sunt doar israelienii aşa cum eronat se crede în prezent, ci evrei sunt şi ceilalţi confraţi ai lor descendenţi din Avraam (descendentul lui Peleg) din care s-au născut: ismailiţii descendenţii lui Ismail fiul egiptencei  Agar- cea de-a doua soţie a lui Avraam şi fiii răsăritului descendenţi ai celor şase fiii ai Cheturei cea dea treia soţie a lui Avraam, precum tot evrei sunt şi toţi descendenţii lui Ioctan( fratele lui Peleg), care a avut treisprezece fii, între care se afla şi Havila străbunul geto-dacilor care era al doisprezecelea. Ceea ce înseamnă că „evreii” erau tot „arieni” – descendenţi ai lui Arpacşad. Şi pentru că arienii îşi schimbaseră numele etnic după fiecare Patriarh străbun, de aceea au lăsat impresia că au pierit în negura vremurilor. 

Peleg era străbunul pelasgilor şi era al  cincilea Patriarh postdeluvian, moment de la care intră în scenă a doua ramură genetică a lui Eber, căci Peleg a fost succedat la conducerea Pelasgiei, nu de un descendent direct, ci de Havila- nepotul său de frate, care era se pare al şaselea Patriarh postdeluvian potrivit Bibliei.

Havila era străbunul aviilor, căci  potrivit lui Homer numele etnic „aviii” este un diminutiv de la „haviii”  format din cel de „haviţi” sau „Heviţi”. „Aviii” în sens figurat s-au numit geto-daci în timpul lui Avraam, după destrămarea Imperiului Pelasg, iar după destrămarea Daciei şi-au luat numele de valahi, mai multe detalii, argumente şi dovezi cartografice despre etimologia numelui etnic, genealogia, etnogeneza şi istoria străveche a primului stat edenic străbun găsiţi în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, apărută la Editura INFAROM-2013. Deci potrivit Genezei Havila a condus Imperiul Pelasg(Arian) în care erau toate triburile(Neamurile) ariene nu doar descendenţii săi direcţi. De aceea, Imperiul Arian ulterior numit Pelasg a fost promotorul civilizaţiei spirituale mondiale, NU DOAR EUROPENE.

Patriarhia aparţinea gintei (grup de oameni cu acelaşi strămoş) ca formă de guvernare şi nu avea preoţie pământească, căci se subordona prin intermediul Patriarhului direct Marelui Preot Ceresc al Dumnezeului Prea-Înalt care Se pogora pe pământ în Chip de Om sub diverse Nume simbolice ce exprimau atributele Sale divine, întâlnindu-se faţă către faţă cu conducătorul poporului Său, dovadă că potrivit Bibliei toţi Patriarhii L-au întâlnit. De pildă, Patriarhul Havila L-a cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu cu Numele getic Salmoş( care semnifică „Împăratul Salemului-Păcii) anagramat „Zamolxis”, iar Patriarhul Avraam L-a cunoscut sub Numele ebraic  Melhisedec ( care semnifică „Împăratul Salemului- Păcii”, Evrei 7:2; Geneza 14:17-20), şi tot astfel şi ultimul Patriarh Iacov(Israel) L-a înfruntat luptându-Se cu El corp la corp pentru a fi binecuvântat, fără să ştie că era Fiul lui Dumnezeu(Geneza 22:34-32) pogorât pe pământ în Chip de OM. În acea epocă numai egiptenii aveau preoţie pământească (practicată în prezent şi de masonerie), pentru că ei optaseră pentru civilizaţia organică( a materialismului şi consumerismului a lui Lucifer). Aceast tip de preoţie pământeană egipteană şi masonică denumită simbolic „Prorocul Mincinos” potrivit Bibliei, va exista până la revenirea lui Isus, care o va arunca în Iazul de Foc împreună cu a ei Fiara(Forma de guvernare absolută fals divină a civilizaţiei organice a materialismului şi consumerismului) absolutistă autoproclamată de origine divină, în care monarhul are in mâinile sale şi autoritatea statală şi pe cea religioasă -Apoc.cap.19:20 ca şi Isus – Prorocul Suprem – Psalm 45:7; Evrei 1:1-9, Dumnezeul dumnezeilor-Dan.2:47, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor-Apoc.19:16, precum şi Mare Preot Împărătesc după rânduiala lui Melhisedec-Evrei 7:2).

Havila ca nepot de frate al lui Peleg a guvernat întrega Pelasgie care în timpul său era numit Imperiul Pelasg( fost Arian) din care făcea parte şi tribul aviilor –descendenţii săi direcţi. Deci ca limbi străvechi, în afară de limba sumeriană şi babiloniană a existat şi limba pelasgă(ariană), căci în timpul lui Peleg, Dumnezeu a încurcat limbile la Babel şi a împărţit pământul între cei trei descendenţi ai lui Noe, creând cele trei continente străvechi: Asia, Africa şi Europa şi care iniţial ele constituiau un singur continent numit PANGEEA. Aşadar potrivit Bibliei în perioada postdeluviană(după Potop) pe pământ după Babel s-au născut iniţial  trei Neamuri străvechi corespunzătoare celor trei popoare alese de Dumnezeu pe pământ pentru a pune bazele Împărăţiei Salemului(Păcii) Lui:

1.Sumerienii care au pierit fiind asimilaţi de Babilonieni( cuşiţii descendenţii ai lui Cuş fiul lui Ham străbunul egiptenilor, fiul lui Noe. Ocupaţia şi asimilarea sumerienilor având loc în timpul lui Nimrod primul Domn puternic al pământului care la Babel a instituit în lume cultul personalităţii şi al zeificării omului cu autoritate-Geneza cap.10 şi 11);

2. Arienii în mare parte au fost ocupaţi de Babilonieni, iar o altă ramură colaterală „aviii”- au migrat spre Europa aşezându-se în tot ţinutul Carpato-danubiano-pontic unde o parte s-a amestecat cu descendenţi ai lui Iafet-al doilea fiu al lui Noe  formând multe Neamuri mixte, iar o altă parte a format Geto-Dacia.

În consecinţă, potrivit genealogiei biblice a Neamurilor străvechi „Tracii” sunt descendenţii lui Tiras fiul lui Iafet şi nu pot fi „neam mixt” format din avii cu descendenţi ai Iafet, căci nu ar mai fi purtat numele lui Tiras şi nu puteau aviii să asimileze toate triburile descendente din Iafet care populau Europa. In concluzie, Europa cu siguranţă  are propriul Neam străvechi în Neamul Trac vecin la N cu Dacia. Este absolut fals şi manipulator argumentul potrivit căruia geto-dacii sunt descendenţii tracilor, deoarece pe teritoriul nostru actual există cetăţi tracice şi morminte de oameni care la testul genetic de la Hamburg au în ADN şi gena tracă şi pe cea dacă, căci pe acest teritoriu sunt foarte multe minorităţi care au format familii mixte cu bărbaţii sau femeile geto-dacilor care şi-au păstrat tradiţiile şi propria cultură.

Nu poate fi reţinut ca veridic şi credibil nici argumentul arheologic privitor la vechimea artefactelor mai mare de 6000 de ani, pentru că excede civilizaţia omenească care potrivit Bibliei este sub 7000 de ani, şi aparţine civilizaţiei megalitice extraterestre cum o numesc oamenii de ştiinţă confirmată de Biblie în care se spune expres despre războiul dintre Arhanghelul Mihail şi Lucifer însoţit de o treime dintre Îngeri, soldat cu înfrângerea celui de-al doilea şi aruncarea lui pe pământ(Apoc.12:7-14). Iar Potopul a fost dat de Dumnezeu pentru salvarea creaţiei Sale omeneşti pe cale de dispariţie din cauza progeniturilor sau copiilor mutanţi (Uriaşii – Geneza cap.6)Îngerilor decăzuţi(Diavolii) ai lui Lucifer căsătoriţi cu fiicele oamenilor cu care nu erau compatibili genetic. De aceea Dumnezeu a ales familia lui Noe pentru a o perpetua pe pământ. Existenţa uriaşilor a fost dovedită arheologic cu schelete de uriaşi descoperite chiar şi la noi în ţară şi cu construcţii megalitice şi tehnici de navigaţie aeriană şi de construcţie necunoscute încă oamenilor. Prin desfiinţarea Babelului (Împărăţiei mondialismului şi  consumerismului lui Lucifer) Dumnezeu a împrăştiat Neamurile pe pământ forţându-le să migreze şi astfel s-au creat şi Neamuri mixte şi multe limbi noi, El având grijă totuşi ca cele două ramuri ariene: Pelasgii şi Aviii(Geto-dacii sau Valahii) să rămână mult timp unite, iar după dezbinare şi destrămare să rămână nealterate genetic până la revenirea lui Hristos pe pământ.

3. Babilonienii care s-au impus în lume în timpul lui Nimrod, dar au dispărut odată cu Imperiul Babilon, însă civilizaţia materialismului, consumerismului şi idolatriei va exista în lume  până la întoarcerea Domnului Isus Hristos care o va nimici potrivit Apocalips cap. 17-18, pentru a reînnoi civilizaţia lui Dumnezeu transmisă oamenilor în Eden.

Dar aşa cum am arătat în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA în timpul lui Avraam Imperiul Pelasg(Arian) şi civilizaţia lui spirituală cea mai veche din lume şi din Europa a căzut în idolatrie şi a fost abandonat de Dumnezeu, triburile sale fiind dezbinate, divizate şi ocupate în mare parte de popoare descendente din Avraam.

Astfel tribul „aviilor” rămâne singur şi lipsit de privilegiul de a mai fi poporul Domnului şi formează Statul Geto-Dacia. Din acel moment Dumnezeu în locul descendenţilor lui Havila îl alege pe Avraam descendentul lui Peleg, pentru a naşte din Avraam un nou Neam care sa-I poarte Numele lui Dumnezeu şi să-i aducă roadele cuvenite Împărăţiei Sale.

Avraam era străbunul lui  Iacov ultimul Patriarh, numit simbolic de Dumnezeu „Israel” tradus „Cel ce se luptă cu Dumnezeu”-Geneza 32:28.

Odată cu Patriarhul Iacov(Israel) apune epoca Patriarhilor, căci prin strămutarea poporului israelian în Egipt, Patriarhia ca formă de guvernare statală a dispărut  definitiv, deoarece nu putea exista ca „stat în stat”, căci egiptenii îi înrobiseră pe israelieni tocmai pentru a bloca organizarea lor socială în interiorul imperiului lor luându-le posibilitatea de a-i subordona vreodată politic şi administrativ. Astfel, Dumnezeu îl alege pe Moise să-L reprezinte în faţa Faraonului căruia îi cerea eliberarea poporului Său şi libertatea de a fi repatriat. Dar Faraonul autoproclamat Zeu şi Stăpân(Monarh) Absolut pe pământ nu-I recunoaşte Domnului(Împăratului) Dumnezeu Supremaţia Universală şi-I refuză cererea de fiecare dată, determinându-L pe Dumnezeu să-l lovească pe Faraon şi Imperiul lui cu cele 10 urgii puse la îndemâna lui Moise care Îl reprezenta.

 Prin Moise, Dumnezeu schimbă sistemul de guvernare, renunţând la Patriarhia de tip gintă, pentru a institui un nou sistem asemănător cu un Cnezat sau Voievodat al cărui Conducător avea şi calitatea de Judecător Suprem ca Reprezentant(NU ÎNLOCUITOR SAU LOCŢIITOR) al lui Dumnezeu în faţa poporului Său. Trebuie să vă spun că este o mare diferenţă între calitatea de subaltern REPREZENTANT(Mesager împuternicit sau Exponent autorizat care trebuie să afirme şi să apere interesele superiorului care l-a mandatat) şi cea de LOCŢIITOR(Adjunct care ţine locul superiorului în funcţie şi în autoritate când acesta lipseşte, este incapabil sau în imposibilitatea de a le exercita). Din cauza repetatelor căderi ale poporului Său în idolatria preoţiei egipteană şi cea babiloniană, din momentul ieşirii din Egipt a israelienilor conduşi de Moise, Aaron şi  Maria(copiii lui Levi fiul lui Iacov), până la Botezul lui Isus în care S-a întrupat, Fiul lui Dumnezeu – Melhisedec nu Se mai pogoară pe pământ în Chip de Om şi cedează prerogativele Sale de Mare Preot lui Aaron şi descendenţilor lui, pentru a-I fi retransmise de către Dumnezeu lui Isus la Botez. Cu Moise, Dumnezeu Se întâlnea ca Duh( Sub forma unui Foc Imaterial) numai pe Muntele Sinai(Horeb). Tot pe Munţi Sfinţi S-a întâlnit Dumnezeu şi cu Ilie şi alţi proroci, cărora li se mai revela şi indirect prin vedenii şi vise.

Pentru că Isus nu a fost recunoscut de poporul israelian ca Mare Preot al său şi nici ca Împărat, prerogativele Lui preoţeşti şi monarhice pământene, în drept, sunt deţinute veşnic şi netransmisibil de El prin Ungere divină, pentru că El este veşnic ca şi Tatăl Ceresc(Evrei 7:24),iar în fapt, va fi înscăunat ca Monarh Suprem al pământului abia la întoarcerea Lui, moment în care şi adepţii(apostolii – martirii) Lui vor fi fi aşezaţi la dreapta Lui ca viceîmpăraţi, fiind definitivată astfel instaurarea Monarhiei Absolute Divine(Apoc.20:4; Matei 19:28) sub numele de „Împărăţia Salemului(Păcii) lui Dumnezeu” sau „Împărăţia milenară (de o mie de ani în sens profetic – o mie de milenii pentru că la Dumnezeu în unele cazuri 1 zi=1 an şi 1 an= 1 zi – Lev.7:8, iar în alte situaţii 1 zi(an)= 1000 de ani şi 1000 de ani=1 zi(an)-2 Petru 3:8) a lui Dumnezeu” , căci Melhisedec înseamnă „Împărat al Salemului”, titlu acordat de Tatăl  Ceresc lui Isus Hristos pentru a arăta că El este Întruparea lui Melhisedec(Evrei 7:2). În consecinţă această Împărăţie de 1000 de ani instaurată pe actualul pământ poate dura şi 1000 de zile reale până la trecerea sau intrarea în noul sistem galactic pe UN PĂMÂNT NOU SUB UB CER NOU  pentru că cele vechi(actuale: cerul şi pământul) pieriseră în foc lărgind „Iazul de foc” numit şi „moartea a doua” de la Judecata Universală comunitară(Armaghedonul) şi individuală (Judecata de Apoi).

Potrivit afirmaţiilor lui Isus, ale  prorocilor şi apostolilor biblici, după adormirea spirituală a poporului Israel şi prăbuşirea Cortului(Dinastiei lui David ), Dumnezeu va ridica din mijlocul Neamurilor un Neam care să-I poarte din nou Numele şi să-i aducă roadele cuvenite, şi abia apoi Se va întoarce la Israel şi va ridica din nou Cortul(Dinastia) lui David pentru ca rămăşiţa lui şi a Neamurilor să renunţe la orice formă de idolatrie şi să-l caute din nou pe Dumnezeu printr-o închinare şi slujire duhovnicească(„în duh şi adevăr”-Ioan 4:24), nu ritualică mercantilistă ca şi cea de acum- Fapte 15:13-17.

De asemenea, şi prin Samuel ultimul succesor al lui Moise, Dumnezeu modifică din nou sistemul de guvernare la cererea poporului instituind ca formă de guvernare monarhia constituţională în care monarhul are şi atributul de Judecător Suprem pentru că este Reprezentantul lui Dumnezeu şi al Împărăţiei. Această formă de guvernare a existat în timpul primei veniri a lui Isus şi a rezistat până în anul 70 după El, fiind nimicită odată cu Statul, Cetatea Ierusalimului şi Templul Domnului prin Răscoala antiromană a iudeilor când mare parte din popor a pierit, iar restul supravieţuitorilor a fost luat în robie în Imperiul Roman. Astfel în perioada 70-1948 Israelul a pierit de pe harta lumii pentru idolatrie şi hulă contra Fiului lui Dumnezeu pe care L-au acuzat şi condamnat pe nedrept pentru Hulă contra lui Dumnezeu Tatăl pentru că spunea că este Fiul lui Dumnezeu şi Duşmanul Imperiului Roman pentru că Se consideră Împăratul Regatului Iuda ca Descendent al lui David. În plus la refacerea statului în 1948 Israel s-a proclamat republică şi stat desacralizat şi laic a renunţat şi la forma de guvernare monarhică instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel chiar la cererea lor(1 Sam. Cap. 8-10). De aceea Neamul ales de Dumnezeu are sarcina de a repune bazele Împărăţiei Divine pe pământ pentru a pregăti calea înscăunării lui Isus Hristos ca Unic Împărat şi Domn Suprem al pământului(Zaharia 14:9).

Astfel, pentru a aduce roadele cuvenite lui Dumnezeu, Neamul ales de Dumnezeu din mijlocul Neamurilor va adopta ca forma de guvernare monarhia constituţională în care statul şi conducătorul lui vor funcţiona independent de Biserică şi Îl vor reprezenta şi sluji pe Dumnezeu şi statalitatea Lui, având grijă să renunţe la doctrinele politice care aparţin civilizaţiei organice a materialismului şi consumerismului masonic(luciferic) pentru a reveni la civilizaţia spirituală a lui Dumnezeu în care poporul şi întreaga lume sunt o mare familie al cărui Tată(Patriarh) este Dumnezeu şi a cărei mamă este Prezbiteria(eretic numită Patriarhie de masoneria infiltrată în ierarhia bisericească, căci aşa au numit-o primii apostoli ai lui Isus – 1 Petru 5:1;Fapte 15:4-6 şi altele) Bisericii Apostolice Duhovniceşti. De asemenea şi Prezbiteria Bisericii creştine naţionale trebuie să renunţe la dogmele teologice eretice care sunt ridicate şi pecetluite cu o anatemă teologică masonică mai presus de Evanghelia Cerească, Veşnică şi imuabilă a lui Isus propovăduită de apostolii lui Primari şi anatemizată de Apostolul Pavel spre neschimbare pentru ca nici ei(primii apostoli) chiar dacă s-ar fi întors din morţi şi nici Îngeri să nu poată modifica nimic din Evanghelia lui Isus – Galateni cap.1. Astfel că preoţii ortodocşi când sunt investiţi în funcţie potrivit tradiţiei teologice jură pe dogmele teologice în locul Evangheliei şi se tem mai tare de anatema teologică decât de cea apostolică a lui Pavel.

„Pomul cunoştinţei Binelui şi Răului”  din Eden ilustra existenţa a două civilizaţii,  două Împărăţii şi doi împăraţi – aflaţi în opoziţie şi în război spiritual. De aceea Statul unui popor eminamente creştin trebuie subordonat Împărăţiei lui Dumnezeu, căci acesta(statul) simbolizează „Sabia lui Dumnezeu care stârpeşte răul din ţară” pentru respectarea autorităţii, stăpânirii şi rânduielii(formei de guvernare-Samuel cap. 8-10) lui Dumnezeu pe pământ până la întemeierea Împărăţiei Divine pe acest pământ(Romani cap.13). De aceea, Statul nu poate fi nici politizat şi nici personalizat pentru a exercita arbitrar puterea şi voinţa vreunei persoane partid politic sau clasă politică, ci trebuie să înfăptuiască autoritatea şi voinţa lui Dumnezeu exprimată prin rânduielile, legile, poruncile şi învăţăturile profetice date pentru o bună şi corectă administrare a ţării, căci numai astfel poate să asigure ordinea publică şi garantarea siguranţei cetăţeanului creştin fără inechităţi, nedreptăţi şi discriminări, ca Dumnezeu să NU fie vorbit de rău(Hulit) şi să nu fie părăsit de popor prin încălcarea rânduielilor Sale statale sau bisericeşti(Romani cap.13).

Relaţia statului cu ideea de  Divinitate şi de naţiune, declanşează o “înrădăcinare” şi o îmbogăţire de mare complexitate a sistemului simbolic de legitimare care trebuie să exprime credinţa şi relaţia poporului în/cu Dumnezeu.

Principii statale creştin-democrate:

1).Subordonarea şi spiritualizarea Statului eminamente creştin Domnului (Împăratului) Dumnezeu al Universului, Împărăţiei, Legilor, poruncilor şi rânduielii(forma de guvernare – Psalm 119) Sale, pentru că execută asupra societăţii o putere condiţionată de Legea şi ordinea Divină şi este la polul opus sau în opoziţie cu Statul desacralizat şi laicizat creştin care exercită asupra societăţii o putere necondiţionată sau personalizată, deoarece nu-L recunoaşte pe Dumnezeu deasupra sa, motiv pentru care Statul laic(pune accentul pe înţelepciunea şi raţiunea omului ca locţiitor sau înlocuitor al lui Dumnezeu deşi Biblia spune că OMUL NU ESTE NICI INFAILIBIL(1 Corinteni 17:31, Romani 11:32) ŞI NICI EGAL, CI ESTE MAI PREJOS DE DUMNEZEUL PERSONIFICAT DE UN SINGUR OM-ISUS; Evrei 1:9; Ioan 3:31; Psalm 45:7 şi 47:9) de aceea omul muritor alunecă adeseori în dictaturi şi tiranii stratificând societatea şi împărţind-o pe clase sociale care se exploatează între ele potrivit alternanţei la guvernare. Mai multe detalii despre civilizaţia şi sistemele de guvernare instituite de Dumnezeu prin proroci  găsiţi  în cartea mea: MIOARA NĂZDRĂVANĂ, TURMA EI ŞI APOCALIPSA, apărută la Editura INFAROM – 2013. După cum am văzut în propria noastră ţară Un Stat laic(fără subordonare faţă de Dumnezeu) este un Stat politizat, personalizat,coruptibil sau  corupt în care domneşte arbitrariul, abuzul, inechitatea şi  nedreptatea. In proverbele biblice este scris: „Atunci când ticăloşia se înmulţeşte şi mai şi domneşte, poporul geme!” 

2). Depolitizarea şi depersonalizarea Statului  desacralizat şi laicizat sub lozinca: „L’Etat c’est moi”(„Statul sunt EU”-Ludovic XIV numit şi Regele Soare), pentru că poporul si Liderul Statului trebuie SĂ RENUNŢE LA CULTUL PERSONALITĂŢII CONDUCĂTORULUI MURITOR(Cultul lui Nimrod primul Domn puternic al pământului care a creat Babelul Cel Mare pentru a face sa dăinuiască şi să fie slăvit numele său în locul Numelui lui Dumnezeu-Geneza cap. 10 si 11) care trebuie să-L reprezinte, nicidecum să-L înlocuiască pe Dumnezeu, nici să-I uzurpe Împărăţia, nici să-I modifice ordinea socială şi Legea pentru a MANIPULA, EXPLOATA ŞI SUBJUGA poporul Lui, deoarece Dumnezeu este Duh(Ioan 4:24)IAR DUHUL LUI ESTE AUTONOM, ETERN ŞI NECREAT, pe când duhul omului este dependent de Cel Divin. De aceea, Statul trebuie să fie impersonal şi sacru adică dedicat şi subordonat lui Dumnezeu. Numai prin dedicare(Fapte. ap.cap.12) şi subordonare(Romani cap.13) faţă de Dumnezeu, Împărăţia, legea, şi ordinea(rânduiala) şi poporul Lui lozinca de mai sus poate fi înlocuită cu cea spusă de Isus Hristos Numit şi „Împăratul Salemului (Păcii – Evrei 7:2)”, precum şi „Soarele Neprihănirii”(Maleahi 4:2), care a zis apostolilor Săi astfel: „Cel ce domneşte să fie ca cel care slujeşte(pe Dumnezeu si aproapele său sau comunitatea sa, n.a.)”.

3).Fundamentul Statului eminamente creştin trebuie să fie ADEVĂRUL care potrivit Bibliei este personalizat de Fiul lui Dumnezeu Isus Hristos care a zis: „Eu sunt calea, ADEVĂRUL, şi viaţa. NIMENI nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Adevărul este oglindit şi de:

– Cuvântul lui Dumnezeu(Ioan 17:17-19; de asemenea personificat de Isus – Apocalips 19:13);

– Legea, Calea şi Ordinea Divină(forma de guvernare şi rânduiala de închinare „în duh şi adevăr”, căci Dumnezeu este Duh spunea Isus-Ioan 4:24, iar Duhul Sfânt nu poate fi reprezentat de omul meşter, artizan sau meşteşugar prin mijloace materiale de creaţie – Psalm 119);

– Temelia Cuvântului lui Dumnezeu(Psalm 119:160);

– Nici o persoană sau ţară care iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună nu va dăinui şi nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu căci în Apocalips 22:15 Isus Hristos a zis după cum este scris: „ Iată Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.

Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!

AFARĂ SUNT CÂINII(oportuniştii, ipocriţii, linguşitorii, duplicitarii, n.a.)VRAJITORII, CURVARII, UCIGAŞII, INCHINĂTORII LA IDOLI( adevărata şi corecta închinare şi slujire trebuie efectuată NUMAI faţă de ADEVĂRATUL ŞI SINGURUL Dumnezeu, căci aşa a răspuns Isus Diavolului în pustiu când i-a cerut să i se închine lui pentru a-I dărui toate Împărăţiile pământului şi slava lor pe care le dobândise prin manipularea religioasă şi politică a oamenilor cu ajutorul cărora Îi uzurpase toate Împărăţiile lui Dumnezeu. Deci închinarea la Sfinţi, moaştele şi icoane sau alte reprezentări ale lor înseamnă erezie, hulă şi idolatrie, iar aceste păcate în Vechiul Testament erau sancţionate de Dumnezeu cu disoluţia statului, nimicirea ţării şi luarea poporului în robie ca ostateci de război. n.a.) ŞI ORICINE IUBEŞTE MINCIUNA ŞI TRĂIEŞTE ÎN MINCIUNĂ!” Deci ca o ţară să poată propăşi şi dăinui trebuie să aibă un stat întemeiat pe: NEDISCRIMINARE, ECHITATE ŞI DREPTATE CARE IZVORĂSC DIN ADEVĂR:

istoric prin acceptarea ADEVĂRULUI privitor la identitatea reală a poporului nostru geto-dac al DACIEI EDENICE care NU ESTE NICI LATINĂ aşa cum ne manipulează masoneria catolică pentru refacerea mult râvnitului ei fost „Sfânt Imperiu German” care dorea reînvierea Imperiului Roman de Apus şi NU ESTE NICI TRACĂ(SLAVĂ) aşa cum ne manevrează să credem masoneria ortodoxă panslavistă pentru refacerea fostului său „Sfânt Imperiu BIZANTIN” care dorea reînvierea fostului Imperiu Roman de Răsărit situat în graniţele fostului Imperiu Grec. DUMNEZEU NU NE DĂ VOIE SĂ NE TRĂDAM IDENTITATEA ŞI INTERESELE STATALE ŞI BISERICEŞTI DE DRAGUL UNOR INTERESE MESCHINE, JOSNICE ŞI TRECĂTOARE.

Câtă vreme nu vom cerceta corect fără manipulare şi nu vom accepta adevărul istoric privitor la trecutul poporului nostru nu ne vom putea clădi viitorul, căci Dumnezeu – ADEVĂRUL ABSOLUT NU POATE TOLERA MINCIUNA ŞI MANIPULAREA OMENEASCĂ ŞI NU NE VA BINECUVÂNTA CU HARUL TREZIRI, RENAŞTERII ŞI DESĂVÂRŞIRII SPIRITUALE ŞI DE ACEEA VOM RĂMÂNE ÎN CONTINUARE NEELIBERAŢI DE DEZBINARE pentru că nu degeaba spunea Isus: „Cunoaşteţi(cercetaţi, acceptaţi şi înfăptuiţi… n.a.) ADEVĂRUL şi ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI”.  ÎN OPINIA MEA: „NIMIC CLADIT PE MINCIUNĂ NU POATE DĂINUI”. Odată acceptată adevărata identitate a geto-dacilor potrivit genealogiei biblice a Neamurilor străvechi, trebuie să ne întoarcem la prima forma de guvernare a Daciei Edenice care trebuie actualizată cu învăţăturile evanghelice şi situaţia geopolitică a ţării noastre.

Religios prin acceptarea faptului că credinţa străbună a geto-dacilor a fost iniţial monoteistă, iar zamolxianismul a fost precursorul mozaismului şi creştinismului, căci în vremuri imemoriale Fiul lui Dumnezeu – Cel Dintâi Născut între Îngeri – cunoscut de noi sub Numele de Arhanghelul Mihail umbla pe pământ în Chip de Om pentru a face cunoscută ADEVĂRATA CIVILIZAŢIE DIVINĂ, tuturor conducătorilor popoarelor(Neamurilor) străvechi  alese de El ca state membre ale Împărăţiei Sale. Dar ca şi Moise şi Zamolxis a prezis naşterea lui Dumnezeu ca Om. Căci aşa cum Melhisedec însemna după cum spunea Apostolul Pavel întâi „Împărat al Neprihănirii” şi apoi „Împărat al Salemului(Păcii)”, iar Salem înseamnă „Pace” în limbile orientale, tot aşa „SALMOŞ”( anagramat „ZAMOLXIS” pentru a transmite urmaşilor Evanghelia Salemului-Păcii, a Unsului sau Alesului lui Dumnezeu care în greceşte se traduce „Hristos” iar în celelalte limbi „Mesia”)- în limba străveche pelasgă(ariană) din care s-au format multe limbi orientale şi europene- era o anagramă compusă din mai multe  abrevieri. Această anagramă am găsit-o parţial interpretată de MIOARA CĂLUŞIŢĂ ALECU, iar eu am dezlegat-o complet şi am prezentat-o în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA. Nu vă dezvălui semnificaţia numelui Zamolxis aici, dar vă pot spune că mesajul anagramei ne transmite foarte succint mesajul Evangheliei, pentru a-L recunoaşte pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul tuturor Neamurilor lumii.

 Încă de la Adam civilizaţia şi ordinea socială divină a fost prezentată deformat oamenilor de Diavol numit metaforic de Biblie şi Şarpele Cel Vechi, pentru a-i poseda şi a se folosi de ei în lupta cu Creatorul lor. Astfel cu timpul civilizaţia spirituală divină a fost compromisă şi abandonată mereu prin manipularea omenirii de către Îngerii decăzuţi ai lui Lucifer care pentru că au devenit potrivnici lui Dumnezeu au căpătat numele de Diavoli sau Draci. De aceea, credinţa fără roade pozitive este o credinţă moartă socotită pe bună dreptate tot o răzvrătire faţă de Dumnezeu, căci Apostolul Iacov spunea că nu este suficient să credem în Dumnezeu şi să nu-i facem voia, căci şi Diavolii cred în El, dar nu-I fac voia lui Dumnezeu cu nici un chip pentru că ei doresc să-I uzurpe tronul şi Împărăţia în favoarea lui Lucifer al Doilea Fiu(Înger cu rang de Arhanghel) al lui Dumnezeu răzvrătit faţă de El din trufie. După răzvrătire şi înfrângere, Lucifer s–a proclamat Împăratul Îngerilor care l-au urmat – Apocalips 12:7-14, fiind numit după aruncarea pe pământ Apolion(în greceşte) sau Abadon(în evreieşte – Apocalips 9:11), şi cu alte nume la celelalte popoare străvechi, tot aşa cum şi Mihail –Domnul(Împăratul) Oştirilor Îngereşti era cunoscut sub Nume diferite la fiecare dintre acestea. Diavolul fiind portretizat de regulă ca om peste care era aplicat simbolul şarpelui(minciunii şi manipulării), ţapului(trădării), sau taurului(fertilităţii poligamice).

Mihail şi Lucifer sunt cei doi civilizatori ai pământului, primul (Mihail)aducând civilizaţia spirituală veşnică dobândită pe  o cale dreaptă prin Legea şi ordinea socială spirituală care promova lumea ca o singură şi mare familie unită prin credinţa în înfierea divină şi frăţia omenească realizând solidaritatea şi unitatea socială spirituală, cel de-al doilea(Lucifer) civilizaţia vremelnică(trecătoare) mercantilistă întemeiată pe materialism şi consumerism promovată prin manipulare, pe căi necinstite, prin legi laice sau lumeşti nedrepte şi ordine  socială dictatorială sau tiranică pentru a promova exploatarea omului de către om şi a claselor sociale între ele prin dezbinarea socială numită figurat „solidaritate organică” în care indivizii se definesc mai degrabă prin diferenţe, interese diferite şi diviziunea muncii din cauza cărora coeziunea socială este imposibil de realizat indiferent de calitatea interacţiunilor dintre indivizi sau clasele sociale. „Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului din Eden” Îi ilustrează simbolic pe cei doi Împăraţi civilizatori ai pământului cu cele două tipuri de civilizaţii sau de organizare socială:

– organizarea socială(civilizaţia) spirituală prin solidaritate cetăţenească şi unitate frăţească spirituală prin credinţă creştină aşa cum procedau şi primii creştini în perioada prigoanei romane contra creştinilor din Biserica apostolică, în care fiecare creştin vindea tot ce avea şi dona totul în folosul comunităţii creştine din care făcea parte pentru binele comun al tuturor indivizilor fără nici o discriminare.

– organizarea socială(civilizaţia) organică(materială) pe criteriul diferenţierii între indivizi şi clase sociale sau grupuri care are ca efect dezbinarea, discriminarea, manipularea şi exploatarea. 

      În concluzie, Dumnezeu are civilizaţia Lui şi Diavolul o are pe a lui pe acest pământ încă înainte de crearea OMULUI, dovadă Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului din Eden din care Dumnezeu a poruncit lui Adam şi Evei să nu mănânce pentru a nu muri. Iar omul ca individ şi comunitatea ca Neam organizat social spiritual sau material trebuie sa opteze între Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Diavolului. De aceea, există pe acest pământ mărturii arheologice ale unor civilizaţii megalitice ce precedă apariţia omului pe pământ a cărui istorie are sub 7000 de ani. Unii oameni de ştiinţă şi cercetători actuali acceptă existenţa celor două tipuri de civilizaţii, iar alţii le ignoră sau le contestă, primele spre propăşirea omenirii, însă ceilalţi pentru nimicirea conştientă sau inconştientă(prin manipulare luciferică) a acesteia.

    Timpul a început să existe şi să curgă odată cu Blestemul divin contra omului: bărbat şi femeie; a şarpelui şi a pământului. Şi asta înseamnă că zilele creaţiei anterioare căderii în păcat au fost ere, nicidecum zile reale, iar Sabatul iniţial va fi reconstituit prin Împărăţia de o mie de ani „Sabatul Milenar”. De aceea, pământul potrivit tehnicilor de datare cu C14 apare ca având miliarde de ani, iar istoria omenirii potrivit Bibliei are sub 7000 de ani, căci aceşti 7000 de ani reprezintă perioada de har divin până la Judecata de Apoi a Diavolului, Demonilor lui şi oamenilor care L-au respins pe Dumnezeu şi Împărăţia Lui şi l-au acceptat pe Lucifer şi împărăţia lui.

     4)Biserica Naţională creştină trebuie să revină la rânduiala apostolică a Bisericii primare a întregii lumi şi a Daciei.

     Obiectivul ei trebuie să fie unul pur apostolic şi duhovnicesc acela de a fi Numai „O Casă Duhovnicească(Vie)”, nicidecum şi o formă de guvernare statală cum este Patriarhia ca primă formă de guvernare de tip gintă, şi „o preoţie sfântă”- în sens simbolic nicidecum carieristic, căci sunt apostoli( vestitori ai Tainei lui Dumnezeu – 1 Corint.2:1,  propovăduitori smeriţi ai Cuvântului –  1 Corint.2:6, slujitorii lui Hristos şi ispravnicii sau administratori spirituali ai Harului lui Dumnezeu), precum şi zidari(ctitori spiritual) ai Casei Duhovniceşti – 1 Corint.2:10, iar jertfele(ofrandele) trebuie să fie în primul rând duhovniceşti ca de pildă: credincioşia şi ascultarea de Cuvântul, Legea şi Ordinea socială sau civilizaţia spirituală ale lui Dumnezeu, mila, milostenia sau dărnicia, neprihănirea (integritatea, inocenţa, cinstea), dreptatea, săvârşirea binelui, ocrotirea asupriţilor, orfanilor şi văduvelor şi încetarea bârfelor, injuriilor, obscenităţilor, limbajului vulgar şi violent, cu alte cuvinte în poporul spiritual al lui Dumnezeu trebuie să înceteze săvârşirea oricărei fapte rele: orice inechitate, nedreptate, abuz, discriminare, manipulare, trădare, exploatare, subjugare sau altele asemenea pentru a ne curăţa spiritual inimile şi conştiinţele –Matei 23:23; Luca 11:42, Isaia cap. cap.1; 1 Sam.15:22; Osea 6:6; Dar oamenii pun accentul în special pe o dărnicie tradiţională numită „pomană”, iar pe celelalte le ignoră.

     Dacă Biserica Naţională creştină va continua să amestece rânduiala de închinare „în duh si adevăr” cu forma de guvernare de tip gintă „Patriarhia” care a dispărut în timpul Patriarhului Iacov(Israel)  în perioada strămutării în Egipt a poporului Israel, pentru că nu putea exista „stat în stat”, fiind creată la ieşirea din Egipt de către Dumnezeu prin Moise o altă formă de guvernare de tip Cnezat sau Voievodat  în care Căpetenia poporului era şi Judecător, iar în timpul lui Samuel ultimul succesor al lui Moise , la cererea poporului israelit Dumnezeu a creat Regatul ca formă de guvernare monarhică(1 Sam.cap.8-10).

     „Zeciuiala”(1 Sam.8:15) era dată de Dumnezeu Regelui, nicidecum Bisericii care beneficiază de donaţii de la bogaţi pentru ajutorarea săracilor nu pentru îmbogăţirea sau luxul material al Bisericii sau a preoţilor.

      Cel Dintâi Fiu(Înger) al lui Dumnezeu(Mihail) S-a Întrupat în OMUL ISUS pentru a-şi continua lucrarea civilizatoare şi mântuitoare(salvatoare) a omenirii de pe întregul pământ punând-o să opteze între cele două tipuri de civilizaţie cea spirituală şi cea materială şi cei doi Împăraţi Extratereştri ( Primii Doi Arhangheli Mihail şi Lucifer care îşi dispută tronul Universului. Astfel, prin liberul arbitru al omului Dumnezeu şi Fiul Lui(Mihail) Isus îi va salva de la Judecata de Apoi pe toţi cei ce vor opta pentru Civilizaţia spirituală a Împărăţiei Salemului(Păcii) lui Dumnezeu. Pentru a înţelege mai bine civilizaţia spirituală bazată pe solidaritatea şi unitatea solicitate de Isus(Ioan 17:17) în care omenirea este o mare(UNA) familie unită, recomand filmul documentar „PARADIS SAU UITARE” creat de proiectul Venus de libercugetătorul http://www.youtube.com/watch?v=xZlSMGvE_Ag şi Jacque Fresco – „Acțiunile voastre vor crea Viitorul”  http://www.youtube.com/watch?v=b2CDpLHIM6o    ; “Crima guvernamentală şi mecanismele corupţiei de stat” http://www.youtube.com/watch?v=kqW4saGQMbE ; “E timpul sa ne schimbăm şi avem un plan-Proiectul Venus”

      http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=c46pOa87I3w

  Când Biserica şi statul aceluiaşi fond de populaţie spirituală eminamente creştină vor fi fundamentate pe ADEVĂRUL DIVIN , şi organizate social pe bază de SOLIDARITATE  ŞI UNITATE SPIRITUALĂ CREŞTINĂ vor dăinui şi propăşi veşnic şi nici o putere lumească nu le poate manipula, subjuga sau clătina statalitatea.

      Aşa să ne ajute Dumnezeu! 

Listinguri de promovare  a  cartii in Romania, in editie print(pe suport de hartie) si ebook(carte electronica):

 

Editura Infarom:

 

http://infarom.shopmania.biz/catalog/religie-639038 

 

 

 

Librarie Net:

 

http://www.librarie.net/carte/196985/Mioara-nazdravana-turma-Apocalipsa

 

Biblios:

 

http://www.biblios.ro/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/detalii-carte-5708.html

 

Bookland:

 

http://book-land.ro/Mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa?filter_name=tuta%20anghel

 

 

Depozitul de carti:

 

http://www.depozituldecarti.ro/carti/196985/Mioara-nazdravana-turma-ei-si-Apocalipsa 

 

LISTINGURILE DE PROMOVARE A CARTII IN STRAINATATE, IN EDITIE PRINT(PE SUPORT DE HARTIE) SI EBOOK(CARTE ELECTRONICA).

 

 Editia print: 

Amazon US:

http://www.amazon.com/Mioara-Nazdravana-Apocalipsa-Romanian-Edition/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188309&sr=8-1&keywords=9789731991542  

Amazon UK:

http://www.amazon.co.uk/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188363&sr=8-1&keywords=9789731991542  

Amazon FR:

http://www.amazon.fr/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188421&sr=8-1&keywords=9789731991542  

Amazon IT:

http://www.amazon.it/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188503&sr=8-1&keywords=9789731991542 

Amazon ES:

http://www.amazon.es/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188551&sr=8-1&keywords=9789731991542  

Amazon DE:

http://www.amazon.de/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188610&sr=8-1&keywords=9789731991542

 

Amazon CA:

http://www.amazon.ca/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188658&sr=8-1&keywords=9789731991542  

Amazon JP:

http://www.amazon.co.jp/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188735&sr=8-1&keywords=9789731991542 

Book Depository:

http://www.bookdepository.co.uk/Mioara-Nazdravana%2C-Turma-Ei-Si-Apocalipsa-Tuta-Anghel/9789731991542  

Barnes & Noble:

http://www.barnesandnoble.com/w/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-tuta-anghel/1116826034?ean=9789731991542&itm=1&usri=9789731991542  

Powell’s:

http://www.powells.com/biblio?isbn=9789731991542 

Lehmanns Media:

http://www.lehmanns.de/shop/nocategory/27871905-9789731991542-mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa  

Super Book Shop:

http://www.superbookshop.net/index.php?page=book&ean=9789731991542&lng=en  

Saxo:

http://www.saxo.com/dk/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa_tuta-anghel_paperback_9789731991542 

Eden:

http://www.eden.co.uk/shop/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-4258100.html  

Krainaksiazek:

http://krainaksiazek.pl/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Si-Apocalipsa,9789731991542.html  

Rakuten:

http://www.rakuten.com/prod/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/254662860.html

 

Kinokuniya:

http://www.kinokuniya.co.jp/f/dsg-02-9789731991542  

Abebooks:

http://www.abebooks.com/servlet/SearchResults?isbn=9789731991542&sts=t  

Alibris:

http://www.alibris.com/booksearch?browse=0&keyword=9789731991542&mtype=B&hs.x=26&hs.y=27&hs=Submit  

Editia ebook: 

Lafeltrinelli:

http://www.lafeltrinelli.it/products/9789731991597/Mioara_nazdravana,_turma_ei_si_Apocalipsa/Tuta_Anghel.html  

Booktopia:

http://www.booktopia.com.au/ebooks/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-tuta-anghel/prod9789731991597.html;jsessionid=6ADBB86FBB878A5AD5EAAC08FAA96506?deviceType=mobile  

EbookMall:

http://www.ebookmall.com/ebook/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/tuta-anghel/9789731991597  

Libris Webshop:                                                                         

https://webshop.libris.nl/Webshop/Product.aspx/tuta-anghel/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/9789731991597?MemberNr=944&ProductID=14211959

 

 

 

 

 

 

 

Mioara Năzdrăvană, Turma Ei Şi Apocalipsa

Seria VESTEA REA SI VESTEA BUNA

Mioara Năzdrăvană, Turma Ei Şi Apocalipsa

Cartea prezinta un studiu biblic aprofundat si comparat cu alte discipline: istorie, cartografie antica, toponimii nationale si edenice, doctrine politice care au dat nastere unui nou sistem de guvernare inspirat dupa cel instituit de Dumnezeu prin Prorocul Samuel(1 Sam. cap.8-10), adaptat de mine la invataturile evanghelice ale Domnului  Isus Hristos care prin Botezul in Numele Sau desfiinteaza clasele sociale, lupta de clase si orice forma de discriminare(Galateni 3:27).

Cartea evoca misiunea spirituala profetica ce trebuie sa aiba loc ca efect al trezirii si renasterii poporului nostru in timpul apocaliptic, vocatie mostenita din strabuni de geto-daci si urmasilor lor potrivit prorociilor biblice si extrabiblice.Din premoniţiile avute şi din cercetările mele biblice am înţeles că ignoranţa face ca istoria să fie pe cale să se repete pentru a treia oară în sens malefic, pentru ţara noastră riscă să dispară ca stat, deoarece nu respectă rânduielile(de guvernare si de inchinare duhovnicesti), Legile şi voinţa lui Dumnezeu, căci deşi România este tară eminamente creştină, totuşi Statul ei este proclamat laic nerecunoscând supremaţia lui Dumnezeu deasupra sa, iar Biserica Naţională ortodoxă a cărei enoriaşă sunt, este organizată ca Patriarhie si se manifesta ca si cum ar fi „stat în stat”. De aceea, Biserica crestina ortodoxa a deviat de la misiunea sa spirituală de a fi „Casa Duhovnicească(Comunitate spirituală)”:

–          cu apostolie numită preoţie sfântă în sens simbolic pentru că preoţia împărătească a Domnului va fi instituită abia la întoarcerea Sa potrivit Evangheliei după Matei 19:28 coroborat cu Apocalips 20:4, când va fi instaurată deplin şi Împărăţia Teocratică Absolută(în care Unsul Domnului deţine şi autoritatea statală şi cea bisericească) a lui Dumnezeu(Împărăţia Salemului de o mie de ani) pentru a fi întronizat Isus Hristos şi pe pământ ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor(Împărat al Salemului-Evrei 7:2; Zaharia 14:9); care să Il slujescă pe Domnul NU să-L înlocuiască ca Mare Preot Împărătesc pentru că preoţia Lui după rânduiala lui Melhisedec este netransmisibilă muritorilor(Evrei 7:24) deoarece El este Veşnic Viu şi este mai presus de orice(Psalm 47:9) şi decât tovarăşii Lui Apostolii(Evrei 1:9; Ioan 3:31; Psalm 45:7;Matei 28:18; ); Până la întoarcerea Domnului forma de guvernare monarhică constituţională(în care autoritatea statală este independentă de autoritatea religioasă aşa cum a instituit-o Dumnezeu prin Prorocul Samuel-1 Sam.cap.8-10) moştenită de El de la Regele David trebuie să fie păstrată pentru că nici un om muritor nu poate fi Înlocuitorul sau Locţiitorul lui Isus Hristos care este Singurul Om care întruchipează pe pământ Chipul Tatălui Ceresc şi Plinătatea Dumnezeirii – Coloseni 1:15-19), deoarece numai El este născut direct din Duhul Sfânt al Tatălui Ceresc.

–          care să aducă lui Dumnezeu jertfe(ofrande) duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos: ascultarea de Cuvântul, Legea şi rânduielile lui Dumnezeu, dreptatea, mila, credincioşia, (1 Petru 2:5; Isaia Cap.1; Psalm 119;);

–          care să se închine „în duh şi adevăr”(Ioan 4:24)şi să slujească numai Tatălui în Numele Domnului Isus Hristos(Matei 4:10; Deuteronom 6:13 şi 10:20; Iosua 24:14; 1 Sam.7:3; Apoc. Cap.4 şi 5 coroborate cu Apoc.14:7 şi 22:9) pentru că Dumnezeu este Duh(Ioan 4:24); Închinarea la sfinţi, relicvele, şi icoanele lor constituie idolatrie, pentru că potrivit Decalogului avem Un Singur Dumnezeu(Sfânt) Adevărat, sfinţii numiţi de Biblie „dumnezei”(Ioan 10:33; Psalm 82:6), copiii lui Dumnezeu(Ioan 1:12), sunt consideraţi neprihăniţi prin Har Divin(Romani 1:16-32), sunt sfinţiţi şi îndumnezeiţi sau înduhvniciţi prin răscumpărarea şi mântuirea în Hristos.

Salvarea ţării, trezirea şi renaşterea poporului nostru pentru începerea misiunii spirituale nu poate avea loc decât prin reorganizarea Bisericii şi revenirea ei la rânduiala apostolică a Bisericii primare, căci ortodoxia este o doctrină politică-religioasă instituita de Imperiul Bizantin pentru renaşterea fostului Imperiu Roman, pentru al cărui deziderat a fost falsificată identitatea şi istoria noastră. Astfel Papalitatea ne-a proclamat „latini”prin manipulare şi falsuri , iar Patriarhia răsăriteană bizantină ne proclamă „traci” pentru a-şi vedea visul împlinit de a renaşte fostul Imperiul Roman cu capitala la Constantinopol măcar, dacă la Roma este imposibil de realizat.

Epistola apocaliptică către Îngerul Bisericii din Laodicea vă este adresată deoarece „Laodicea” este un străvechi oraş Sirian populat de o minoritate geto-dacă. Această cetate anterior s-a numit şi „Ramitha” şi însemna „Cetatea Soarelui” amintind de „Cetatea Nimicirii(Soarelui)” din Egipt despre care vorbea Isaia ca fiind capitala idolatriei lumii. Dacă veţi citi cea de-a doua carte a mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, veţi înţelege că Laodicea arată faptul că poporul geto-dac în timpul de apoi se află în stare de robie şi politico-administrativă şi spirituală, deoarece Statul Havila a fost nimicit şi strămutat de Dumnezeu pentru idolatrie ca şi Israel. Deşi Israel s-a reconstituit ca stat totuşi nu a recunoscut Regatul Salemic ca forma de guvernare instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel şi moştenită de Hristos. „Ieru/salem” însemnă Oraşul(Cetatea) Salemului(Păcii) lui Dumnezeu.

Există Prorocii biblice apostolice şi cristice privitoare la alegerea unui Neam din mijlocul Neamurilor care să poarte Numele lui Dumnezeu(YHWH) şi să aducă roadele cuvenite lui Dumnezeu(Refacerea Regatului Salemului Divin) în acest teritoriu unde a fost strămutat poporul supravieţuitor al Havilei, şi abia apoi Dumnezeu va ridica din nou şi Cortul(Dinastia) lui David- Fapte 15:13-16. Trezirea, renaşterea şi misiunea poporului nostru va începe dacă şi numai dacă veţi accepta adevărul profetic căci stă scris că oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună NU VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU-Apoc.22:15. Poporul nostru are o identitate falsă, este pe cale să se trezească şi este manipulat să accepte o nouă identitate falsă pentru a sprijini Fiara a patra din Daniel care va reînvia în timpul din urmă ca Fiara a opta-Apoc.17:11-18.

Pentru a pune în aplicare rânduielile divine potrivit legilor profetice eu am întocmit şi un PROIECT DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI CA PRINCIPATUL DACIEI. Am adaptat forma de guvernare divină învăţăturilor evanghelice şi situaţiei noastre. Am optat pentru PRINCIPAT pentru că creştinismul desfiinţează clasele sociale şi formele de discriminare(Galateni 3:27) de orice tip pentru că toţi cei Botezaţi în Numele lui Hristos primesc dreptul de înfiere divină şi se numesc copiii lui Dumnezeu(Împăratul şi Domnul Suprem) al Universului. Astfel că fiecare creştin este considerat din punct de vedere spiritual un principe. Dar cum în orice dinastie domneşte doar cel mai competent, drept şi neprihănit tot astfel este şi în Dinastia spirituala a lui Isus Hristos din care face parte şi poporul nostru.

Pentru edificare PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI PENTRU MODIFICAREA FORMEI DE GUVERNARE poate fi citit de pe website-ul meu: http://www.salemmitha-romania.wenode.ro  Trebuie sa mentionez ca am incercat sa-l promovez prin intermediul unei petitii online dar a fost sabotat de un fiu al intunericului de la petitie online care l-a preluat si postat pana la jumatate, iar de la jumatate au postat integral un alt proiect-pamflet care sa creeze impresia ca petitia online era o gluma proasta. De aceea, am fost nevoita sa anulez petitia online.

PATRU PRINCIPII FUNDAMENTALE PENTRU NOUL SISTEM DE GUVERNARE CARE SĂ INSTAUREZE CU ADEVĂRAT UN STAT DE DREPT, SOCIAL, CREŞTIN, DEMOCRAT

 

Procesul de instituire al imaginii statului eminamente creştin în memoria colectivă trebuie să treacă într-o etapă nouă, cea a spiritualizării şi sacralizării poporului şi sistemelor sale reprezentative: Statul creştin (NU LAIC) şi Biserica creştină. Rămânând la instituirea simbolică de tip transcendental, statul trebuie perceput ca ceva superior, exterior şi preexistent societăţii omeneşti, fiind conceput şi instituit Dumnezeu încă de la întemeierea lumii prin intermediul oamenilor providenţiali: după căderea în păcat a lui Adam primul Patriarh al Edenului până la Noe ultimul Patriarh antedeluvian, urmat de întâiul său născut Sem primul Patriarh postdeluvian,

Asur  a fost al doilea Patriarh postdeluvian, era străbunul sumerienilor şi întemeietorul Imperiului Asirian- căzut sub ocupaţie Babiloniană din cauza idolatriei, motiv pentru care Dumnezeu a ales ca succesor al Regatului Său pământesc un alt descendent al lui Sem, pe  Arpacşad al treilea Patriarh postdeluvian străbunul arienilor înrudiţi cu sumerienii. Sumerienii şi Arienii au fost cele mai străvechi Neamuri postdeluviene, pentru că Asur şi Arpacşad erau fraţi şi au trăit în aceeaşi epocă.

Descendenţii direcţi(arienii) ai lui Arpacşad au dat naştere la două ramuri genetice prin cei doi fraţi Peleg şi Ioctan, ambii find fiii lui Eber- în timpul căruia arienii sau numit „evrei” după numele lui. Deci evrei nu sunt doar israelienii aşa cum eronat se crede în prezent, ci evrei sunt şi ceilalţi confraţi ai lor descendenţi din Avraam (descendentul lui Peleg) din care s-au născut: ismailiţii descendenţii lui Ismail fiul egiptencei  Agar cea de-a doua soţie a lui Avraam şi fiii răsăritului descendenţi ai celor şase fiii ai Cheturei cea dea treia soţie a lui Avraam, precum tot evrei sunt şi toţi descendenţii lui Ioctan( fratele lui Peleg), care a avut treisprezece fii, între care se afla şi Havila străbunul geto-dacilor care era al doisprezecelea. Ceea ce înseamnă că evreii erau tot arieni – descendenţi ai lui Arpacşad. Şi pentru că arienii îşi schimbaseră numele etnic după fiecare Patriarh străbun, de aceea au lăsat impresia că au pierit în negura vremurilor.

Peleg era străbunul pelasgilor şi era al  cincilea Patriarh postdeluvian, moment de la care intră în scenă a doua ramură genetică a lui Eber, căci Peleg a fost succedat la conducerea Pelasgiei, nu de un descendent direct, ci de Havila- nepotul său de frate, care era se pare al şaselea Patriarh postdeluvian.

Havila era străbunul aviilor, căci  potrivit lui Homer numele etnic „aviii” este un diminutiv de la „haviii”  format din cel de „haviţi”. Aviii în sens figurat s-au numit geto-daci în timpul lui Avraam, după destrămarea Imperiului Pelasg, iar după destrămarea Daciei şi-au luat numele de valahi, mai multe detalii, argumente şi dovezi cartografice despre etimologia numelui etnic, genealogia, etnogeneza şi istoria străveche a primului stat edenic străbun găsiţi în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, apărută la Editura INFAROM-2013). Deci potrivit Genezei Havila a condus Imperiul Pelasg(Arian) în care erau toate triburile(Neamurile) ariene nu doar descendenţii săi direcţi.

Patriarhia aparţinea gintei (grup de oameni cu acelaşi strămoş) ca formă de guvernare şi nu avea preoţie pământească, căci se subordona prin intermediul Patriarhului direct Marelui Preot Ceresc al Dumnezeului Prea-Înalt care Se pogora pe pământ în Chip de Om sub diverse Nume simbolice ce exprimau atributele Sale divine, întâlnindu-se faţă către faţă cu conducătorul poporului Său, dovadă că potrivit Bibliei toţi Patriarhii L-au întâlnit, ca şi Patriarhul Avraam care L-a cunoscut sub Numele de Melhisedec (Evrei 7:2; Geneza 14:17-20), şi tot astfel şi ultimul Patriarh Iacov(Israel) L-a înfruntat luptându-Se cu El corp la corp pentru a fi binecuvântat fără să ştie că era Fiul lui Dumnezeu(Geneza 22:34-32). În acea epocă numai egiptenii aveau preoţie pământească (practicată în prezent şi de masonerie), pentru că ei optaseră pentru civilizaţia organică( a materialismului şi consumerismului a lui Lucifer). Aceast tip de preoţie pământeană egipteană şi masonică denumită simbolic „Prorocul Mincinos” potrivit Bibliei, va exista până la revenirea lui Isus, care o va arunca în Iazul de Foc împreună cu a ei Fiara(Forma de guvernare  a civilizaţiei organice( a materialismului şi consumerismului) şi absolutiste autoproclamată de origine divină, în care monarhul are in mâinile sale şi autoritatea statală şi pe cea religioasă -Apoc.cap.19:20 ca şi Isus – Prorocul Suprem – Psalm 45:7; Evrei 1:1-9, Dumnezeul dumnezeilor-Dan.2:47, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor-Apoc.19:16, precum şi Mare Preot Împărătesc după rânduiala lui Melhisedec-Evrei 7:2).

Havila ca nepot de frate al lui Peleg a guvernat întrega Pelasgie care în timpul său era numit Imperiul Pelasg(Arian) din care făcea parte şi tribul aviilor –descendenţii săi direcţi. Deci ca limbi străvechi, în afară de limba sumeriană şi babiloniană a existat şi limba pelasgă(ariană) căci în timpul lui Peleg, Dumnezeu a încurcat limbile la Babel şi a împărţit pământul între cei trei descendenţi ai lui Noe, creând cele trei continente străvechi: Asia, Africa şi Europa, căci iniţial ele constituiau un singur continent numit PANGEEA. Aşadar potrivit Bibliei în perioada postdeluviană(după Potop) pe pământ după Babel s-au născut iniţial trei limbi şi trei Neamuri străvechi corespunzătoare celor trei popoare alese de Dumnezeu pe pământ pentru a pune bazele Împărăţiei Salemului(Păcii) Lui:

1.Sumerienii care au pierit fiind asimilaţi de Babilonieni( cuşiţii descendenţii ai lui Cuş fiul lui Ham străbunul egiptenilor, fiul lui Noe. Ocupaţia şi asimilarea sumerienilor având loc în timpul lui Nimrod primul Domn puternic al pământului care a instituit în lume cultul personalităţii şi al zeificării omului cu autoritate);

2. Arienii în mare parte au fost ocupaţi de Babilonieni, iar o altă ramură colaterală „aviii”- au migrat spre Europa aşezându-se în tot ţinutul Carpato-danubiano-pontic unde o parte s-a amestecat cu descendenţi ai lui Iafet-al doilea fiu al lui Noe  formând multe Neamuri mixte, iar o altă parte a format Geto-Dacia. În consecinţă, potrivit genealogiei biblice a Neamurilor străvechi „Tracii” sunt descendenţii lui Tiras fiul lui Iafet şi nu pot fi „neam mixt” format din avii cu descendenţi ai Iafet, căci nu ar mai fi purtat numele lui Tiras şi nu puteau aviii să asimileze toate triburile descendente din Iafet care populau Europa. In concluzie, Europa cu siguranţă  are propriul Neam străvechi în Neamul Trac vecin la N cu Dacia. Este absolut fals şi manipulator argumentul potrivit căruia geto-dacii sunt descendenţii tracilor deoarece pe teritoriul nostru actual există cetăţi tracice şi morminte de oameni care la testul genetic de la Hamburg au în ADN şi gena tracă şi pe cea dacă, căci pe acest teritoriu sunt foarte multe minorităţi care au format familii mixte cu bărbaţii sau femeile geto-dacilor care şi-au păstrat tradiţiile şi propria cultură. Nu poate fi reţinut ca veridic şi credibil nici argumentul arheologic privitor la vechimea artefactelor mai mare de 6000 de ani, pentru că excede civilizaţia omenească care potrivit Bibliei este sub 7000 de ani, şi aparţine civilizaţiei megalitice extraterestre cum o numesc oamenii de ştiinţă confirmată de Biblie în care se spune expres despre războiul dintre Arhanghelul Mihail şi Lucifer însoţit de o treime dintre Îngeri, soldat cu înfrângerea celui de-al doilea şi aruncarea lui pe pământ(Apoc.12:7-14). Iar Potopul a fost dat de Dumnezeu pentru salvarea creaţiei Sale omeneşti pe cale de dispariţie din cauza progeniturilor sau copiilor mutanţi (Uriaşii – Geneza cap.6)Îngerilor decăzuţi(Diavolii) ai lui Lucifer căsătoriţi cu fiicele oamenilor cu care nu erau compatibili genetic. De aceea Dumnezeu a ales familia lui Noe pentru a o perpetua pe pământ. Existenţa uriaşilor a fost dovedită arheologic cu schelete de uriaşi descoperite chiar şi la noi în ţară şi cu construcţii megalitice şi tehnici de navigaţie aeriană şi de construcţie necunoscute încă oamenilor. Prin desfiinţarea Babelului (Împărăţiei mondialismului şi  consumerismului lui Lucifer) Dumnezeu a împrăştiat Neamurile pe pământ forţându-le să migreze şi astfel s-au creat şi Neamuri mixte şi multe limbi noi, El având grijă totuşi ca cele două ramuri ariene: Pelasgii şi Aviii(Geto-dacii sau Valahii) să rămână mult timp unite, iar după dezbinare şi destrămare să rămână nealterate genetic până la revenirea lui Hristos pe pământ.

3. Babilonienii care s-au impus în lume în timpul lui Nimrod, dar au dispărut odată cu Imperiul Babilon, însă civilizaţia materialismului, consumerismului şi idolatriei va exista în lume  până la întoarcerea Domnului Isus Hristos care o va nimici potrivit Apocalips cap. 17-18, pentru a reînnoi civilizaţia lui Dumnezeu transmisă oamenilor în Eden. Dar aşa cum am arătat în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA în timpul lui Avraam Imperiul Pelasg(Arian) şi civilizaţia lui spirituală cea mai veche din Europa a căzut în idolatrie şi a fost abandonat de Dumnezeu, triburile sale fiind dezbinate, divizate şi ocupate în mare parte de popoare descendente din Avraam.

Astfel tribul aviilor rămâne singur şi lipsit de privilegiul de a mai fi poporul Domnului şi formează Statul Geto-Dacia. Din acel moment Dumnezeu în locul descendenţilor lui Havila îl alege pe Avraam descendentul lui Peleg, pentru a naşte din Avraam un nou Neam care sa-I poarte Numele lui Dumnezeu şi să-i aducă roadele cuvenite Împărăţiei Sale.

Avraam era străbunul lui  Iacov ultimul Patriarh, numit simbolic de Dumnezeu „Israel” tradus „Cel ce se luptă cu Dumnezeu”.

Odată cu Patriarhul Iacov(Israel) apune epoca Patriarhilor, căci prin strămutarea poporului israelian în Egipt, Patriarhia ca formă de guvernare statală a dispărut  definitiv, deoarece nu putea exista ca „stat în stat”, căci egiptenii îi înrobiseră pe israelieni tocmai pentru a bloca organizarea lor socială în interiorul imperiului lor luându-le posibilitatea de a-i subordona vreodată politic şi administrativ. Astfel, Dumnezeu îl alege pe Moise să-L reprezinte în faţa Faraonului căruia îi cerea eliberarea poporului Său şi libertatea de a fi repatriat. Dar Faraonul autoproclamat Zeu şi Stăpân(Monarh) Absolut pe pământ nu-I recunoaşte Domnului(Împăratului) Dumnezeu Supremaţia Universală şi-I refuză cererea de fiecare dată, determinându-L pe Dumnezeu să-l lovească pe Faraon şi Imperiul lui cu cele 10 urgii puse la îndemâna lui Moise care Îl reprezenta.

Prin Moise, Dumnezeu schimbă sistemul de guvernare, renunţând la Patriarhia de tip gintă, pentru a institui un nou sistem asemănător cu un Cnezat sau Voievodat al cărui Conducător avea şi calitatea de Judecător Suprem ca Reprezentant(NU ÎNLOCUITOR SAU LOCŢIITOR) al lui Dumnezeu în faţa poporului Său. Trebuie să vă spun că este o mare diferenţă între calitatea de subaltern REPREZENTANT(Mesager împuternicit sau Exponent autorizat care trebuie să afirme şi să apere interesele superiorului care l-a mandatat) şi cea de LOCŢIITOR(Adjunct care ţine locul superiorului în funcţie şi în autoritate când acesta lipseşte, este incapabil sau în imposibilitatea de a le exercita). Din cauza repetatelor căderi ale poporului Său în idolatria preoţiei egipteană şi cea babiloniană, din momentul ieşirii din Egipt a israelienilor conduşi de Moise, Aaron şi  Maria(copiii lui Levi fiul lui Iacov), până la Botezul lui Isus în care S-a întrupat, Fiul lui Dumnezeu – Melhisedec nu Se mai pogoară pe pământ în Chip de Om şi cedează prerogativele Sale de Mare Preot lui Aaron şi descendenţilor lui, pentru a-I fi retransmise de către Dumnezeu lui Isus la Botez. Cu Moise, Dumnezeu Se întâlnea ca Duh( Sub forma unui Foc Imaterial) numai pe Muntele Sinai(Horeb). Tot pe Munţi Sfinţi S-a întâlnit Dumnezeu şi cu Ilie şi alţi proroci, cărora li se mai revela şi indirect prin vedenii şi vise.

Pentru că Isus nu a fost recunoscut de poporul israelian ca Mare Preot al său şi nici ca Împărat, prerogativele Lui preoţeşti şi monarhice pământene, în drept, sunt deţinute veşnic şi netransmisibil de El prin Ungere divină, pentru că El este veşnic ca şi Tatăl Ceresc(Evrei 7:24),iar în fapt, va fi înscăunat ca Monarh Suprem al pământului abia la întoarcerea Lui, moment în care şi adepţii(apostolii – martirii) Lui vor fi fi aşezaţi la dreapta Lui ca viceîmpăraţi, fiind definitivată astfel instaurarea Monarhiei Absolute Divine(Apoc.20:4; Matei 19:28) sub numele de „Împărăţia Salemului(Păcii) lui Dumnezeu” sau „Împărăţia milenară (de o mie de ani în sens profetic – o mie de milenii pentru că la Dumnezeu în unele cazuri 1 zi=1 an şi 1 an= 1 zi – Lev.7:8, iar în alte situaţii 1 zi(an)= 1000 de ani şi 1000 de ani=1 zi(an)-2 Petru 3:8) a lui Dumnezeu” , căci Melhisedec înseamnă „Împărat al Salemului”, titlu acordat de Tatăl  Ceresc lui Isus Hristos pentru a arăta că El este Întruparea lui Melhisedec(Evrei 7:2). În consecinţă această Împărăţie de 1000 de ani instaurată pe actualul pământ poate dura şi 1000 de zile reale până la trecerea sau intrarea în noul sistem galactic pe UN PĂMÂNT NOU SUB UB CER NOU  pentru că cele vechi(actuale: cerul şi pământul) pieriseră în foc lărgind „Iazul de foc” numit şi „moartea a doua” de la Judecata Universală comunitară(Armaghedonul) şi individuală (Judecata de Apoi).

Potrivit afirmaţiilor lui Isus, ale  prorocilor şi apostolilor biblici, după adormirea spirituală a poporului Israel şi prăbuşirea Cortului(Dinastiei lui David ), Dumnezeu va ridica din mijlocul Neamurilor un Neam care să-I poarte din nou Numele şi să-i aducă roadele cuvenite, şi abia apoi Se va întoarce la Israel şi va ridica din nou Cortul(Dinastia) lui David pentru ca rămăşiţa lui şi a Neamurilor să renunţe la orice formă de idolatrie şi să-l caute din nou pe Dumnezeu printr-o închinare şi slujire duhovnicească(„în duh şi adevăr”-Ioan 4:24), nu ritualică mercantilistă ca şi cea de acum- Fapte 15:13-17.

De asemenea, şi prin Samuel ultimul succesor al lui Moise, Dumnezeu modifică din nou sistemul de guvernare la cererea poporului instituind ca formă de guvernare monarhia constituţională în care monarhul are şi atributul de Judecător Suprem pentru că este Reprezentantul lui Dumnezeu şi al Împărăţiei. Această formă de guvernare a existat în timpul primei veniri a lui Isus şi a rezistat până în anul 70 după El, fiind nimicită odată cu Statul, Cetatea Ierusalimului şi Templul Domnului prin Răscoala antiromană a iudeilor când mare parte din popor a pierit, iar restul supravieţuitorilor a fost luat în robie în Imperiul Roman. Astfel în perioada 70-1948 Israelul a pierit de pe harta lumii pentru idolatrie şi hulă contra Fiului lui Dumnezeu pe care L-au acuzat şi condamnat pe nedrept pentru Hulă contra lui Dumnezeu Tatăl pentru că spunea că este Fiul lui Dumnezeu şi Duşmanul Imperiului Roman pentru că Se consideră Împăratul Regatului Iuda ca Descendent al lui David. În plus la refacerea statului în 1948 Israel s-a proclamat republică şi stat desacralizat şi laic a renunţat şi la forma de guvernare monarhică instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel chiar la cererea lor(1 Sam. Cap. 8-10). De aceea Neamul ales de Dumnezeu are sarcina de a repune bazele Împărăţiei Divine pe pământ pentru a pregăti calea înscăunării lui Isus Hristos ca Unic Împărat şi Domn Suprem al pământului(Zaharia 14:9). Astfel, pentru a aduce roadele cuvenite lui Dumnezeu, Neamul ales de Dumnezeu din mijlocul Neamurilor va adopta ca forma de guvernare monarhia constituţională în care statul şi conducătorul lui vor funcţiona independent de Biserică şi Îl vor reprezenta şi sluji pe Dumnezeu şi statalitatea Lui, având grijă să renunţe la doctrinele politice care aparţin civilizaţiei organice a materialismului şi consumerismului masonic(luciferic) pentru a reveni la civilizaţia spirituală a lui Dumnezeu în care poporul şi întreaga lume sunt o mare familie al cărui Tată(Patriarh) este Dumnezeu şi a cărei mamă este Prezbiteria(eretic numită Patriarhie de masoneria infiltrată în ierarhia bisericească, căci aşa au numit-o primii apostoli ai lui Isus – 1 Petru 5:1;Fapte 15:4-6 şi altele) Bisericii Apostolice Duhovniceşti. De asemenea şi Prezbiteria Bisericii creştine naţionale trebuie să renunţe la dogmele teologice eretice care sunt ridicate şi pecetluite cu o anatemă teologică masonică mai presus de Evanghelia Cerească, Veşnică şi imuabilă a lui Isus propovăduită de apostolii lui Primari şi anatemizată de Apostolul Pavel spre neschimbare pentru ca nici ei(primii apostoli) chiar dacă s-ar fi întors din morţi şi nici Îngeri să nu poată modifica nimic din Evanghelia lui Isus – Galateni cap.1. Astfel că preoţii ortodocşi când sunt investiţi în funcţie potrivit tradiţiei teologice jură pe dogmele teologice în locul Evangheliei şi se tem mai tare de anatema teologică decât de cea apostolică a lui Pavel.

„Pomul cunoştinţei Binelui şi Răului”  din Eden ilustra existenţa a două civilizaţii ,  două Împărăţii şi doi împăraţi – aflaţi în opoziţie şi în război spiritual. De aceea Statul unui popor eminamente creştin trebuie subordonat Împărăţiei lui Dumnezeu, căci acesta(statul) simbolizează „Sabia lui Dumnezeu care stârpeşte răul din ţară” pentru respectarea autorităţii, stăpânirii şi rânduielii(formei de guvernare-Samuel cap. 8-10) lui Dumnezeu pe pământ până la întemeierea Împărăţiei Divine pe acest pământ(Romani cap.13). De aceea, Statul nu poate fi nici politizat şi nici personalizat pentru a exercita arbitrar puterea şi voinţa vreunei persoane partid politic sau clasă politică, ci trebuie să înfăptuiască autoritatea şi voinţa lui Dumnezeu exprimată prin rânduielile, legile, poruncile şi învăţăturile profetice date pentru o bună şi corectă administrare a ţării, căci numai astfel poate să asigure ordinea publică şi garantarea siguranţei cetăţeanului creştin fără inechităţi, nedreptăţi şi discriminări, ca Dumnezeu să NU fie vorbit de rău(Hulit) şi să nu fie părăsit de popor prin încălcarea rânduielilor Sale statale sau bisericeşti(Romani cap.13).

Relaţia statului cu ideea de  Divinitate şi de naţiune, declanşează o “înrădăcinare” şi o îmbogăţire de mare complexitate a sistemului simbolic de legitimare care trebuie să exprime credinţa şi relaţia poporului în/cu Dumnezeu.

Principii statale creştin-democrate:

1).Subordonarea şi spiritualizarea Statului eminamente creştin Domnului (Împăratului) Dumnezeu al Universului, Împărăţiei, Legilor, poruncilor şi rânduielii(forma de guvernare – Psalm 119) Sale, pentru că execută asupra societăţii o putere condiţionată de Legea şi ordinea Divină şi este la polul opus sau în opoziţie cu Statul desacralizat şi laicizat creştin care exercită asupra societăţii o putere necondiţionată sau personalizată, deoarece nu-L recunoaşte pe Dumnezeu deasupra sa, motiv pentru care Statul laic(pune accentul pe înţelepciunea şi raţiunea omului ca locţiitor sau înlocuitor al lui Dumnezeu deşi Biblia spune că OMUL NU ESTE EGAL CI ESTE MAI PREJOS DE DUMNEZEUL PERSONIFICAT DE UN SINGUR OM-ISUS; Evrei 1:9; Ioan 3:31; Psalm 45:7 şi 47:9) alunecă adeseori în dictaturi şi tiranii stratificând societatea şi împărţind-o pe clase sociale care se exploatează între ele potrivit alternanţei la guvernare. Mai multe detalii despre civilizaţia şi sistemele de guvernare instituite de Dumnezeu prin proroci  găsiţi  în cartea mea: MIOARA NĂZDRĂVANĂ, TURMA EI ŞI APOCALIPSA, apărută la Editura INFAROM – 2013. După cum am văzut în propria noastră ţară Un Stat laic(fără subordonare faţă de Dumnezeu) este un Stat politizat, personalizat,coruptibil sau  corupt în care domneşte arbitrariul, abuzul, inechitatea şi  nedreptatea. In proverbele biblice este scris: „Atunci când ticăloşia se înmulţeşte şi mai şi domneşte, poporul geme!”

2). Depolitizarea şi depersonalizarea Statului  desacralizat şi laicizat sub lozinca: „L’Etat c’est moi”(„Statul sunt EU”-Ludovic XIV numit şi Regele Soare), pentru că poporul si Liderul Statului trebuie SA RENUNTE LA CULTUL PERSONALITATII CONDUCATORULUI MURITOR(Cultul lui Nimrod primul Domn puternic al pamantului care a creat Babelul Cel Mare pentru a face sa dainuiasca si sa fie slavit numele sau in locul Numelui lui Dumnezeu-Geneza cap. 10 si 11) care trebuie să-L reprezinte, nicidecum sa-L inlocuiasca pe Dumnezeu, nici sa-I uzurpe Împărăţia, nici sa-I modifice ordinea socială si Legea pentru a MANIPULA, EXPLOATA SI SUBJUGA poporul Lui, deoarece Dumnezeu este Duh(Ioan 4:24)IAR DUHUL LUI ESTE AUTONOM, ETERN SI NECREAT, pe cand duhul omului este dependent de Cel Divin, de aceea, Statul trebuie să fie impersonal şi sacru adica dedicat si subordonat lui Dumnezeu. Numai prin dedicare(Fapte. ap.cap.12) si subordonare(Romani cap.13) faţă de Dumnezeu, Împărăţia, legea, şi ordinea(rânduiala) şi poporul Lui lozinca de mai sus poate fi înlocuită cu cea spusă de Isus Hristos Numit şi Împăratul Salemului (Păcii – Evrei 7:2) „Soarele Neprihănirii”(Maleahi 4:2), care a zis apostolilor Săi astfel: „Cel ce domneşte să fie ca cel care slujeşte(pe Dumnezeu si aproapele său sau comunitatea sa, n.a.)”.

3).Fundamentul Statului eminamente creştin trebuie să fie ADEVĂRUL care potrivit Bibliei este personalizat de Fiul lui Dumnezeu Isus Hristos care a zis: „Eu sunt calea, ADEVĂRUL, şi viaţa. NIMENI nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Adevărul este oglindit şi de:

– Cuvântul lui Dumnezeu(Ioan 17:17-19; de asemenea personificat de Isus – Apocalips 19:13);

– Legea, Calea şi Ordinea Divină(forma de guvernare şi rânduiala de închinare „în duh şi adevăr” căci Dumnezeu este Duh spunea Isus-Ioan 4:24, iar Duhul Sfânt nu poate fi reprezentat de omul meşter, artizan sau meşteşugar prin mijloace materiale de creaţie – Psalm 119);

– Temelia Cuvântului lui Dumnezeu(Psalm 119:160);

– Nici o persoană sau ţară care iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună nu va dăinui şi nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu căci în Apocalips 22:15 Isus Hristos a zis după cum este scris: „ Iată Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.

Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!

AFARĂ SUNT CÂINII(oportuniştii, ipocriţii, linguşitorii, duplicitarii, n.a.)VRAJITORII, CURVARII, UCIGAŞII, INCHINĂTORII LA IDOLI( adevărata şi corecta închinare şi slujire trebuie efectuată NUMAI faţă de ADEVĂRATUL ŞI SINGURUL Dumnezeu, căci aşa a răspuns Isus Diavolului în pustiu când i-a cerut să i se închine lui pentru a-I dărui toate Împărăţiile pământului şi slava lor pe care le dobândise prin manipularea religioasă şi politică a oamenilor cu ajutorul cărora Îi uzurpase toate Împărăţiile lui Dumnezeu. Deci închinarea la Sfinţi, moaştele şi icoane sau alte reprezentări ale lor înseamnă erezie, hulă şi idolatrie, iar aceste păcate în Vechiul Testament erau sancţionate de Dumnezeu cu disoluţia statului, nimicirea ţării şi luarea poporului în robie ca ostateci de război. n.a.) ŞI ORICINE IUBEŞTE MINCIUNA ŞI TRĂIEŞTE ÎN MINCIUNĂ!” Deci ca o ţară să poată propăşi şi dăinui trebuie să aibă un stat întemeiat pe ADEVĂR:

istoric prin acceptarea ADEVĂRULUI privitor la identitatea reală a poporului nostru geto-dac al DACIEI EDENICE care NU ESTE NICI LATINĂ aşa cum ne manipulează masoneria catolică pentru refacerea mult râvnitului ei fost „Sfânt Imperiu German” care dorea reînvierea Imperiului Roman de Apus şi NU ESTE NICI TRACĂ(SLAVĂ) aşa cum ne manevrează să credem masoneria ortodoxă panslavistă pentru refacerea fostului său „Sfânt Imperiu BIZANTIN” care dorea reînvierea fostului Imperiu Roman de Răsărit situat în graniţele fostului Imperiu Grec. DUMNEZEU NU NE DĂ VOIE SĂ NE TRĂDAM IDENTITATEA ŞI INTERESELE STATALE ŞI BISERICEŞTI DE DRAGUL UNOR INTERESE MESCHINE, JOSNICE ŞI TRECĂTOARE. Câtă vreme nu vom cerceta corect fără manipulare şi nu vom accepta adevărul istoric privitor la trecutul poporului nostru nu ne vom putea clădi viitorul, căci Dumnezeu – ADEVĂRUL ABSOLUT NU POATE TOLERA MINCIUNA ŞI MANIPULAREA OMENEASCĂ ŞI NU NE VA BINECUVÂNTA CU HARUL TREZIRI, RENAŞTERII ŞI DESĂVÂRŞIRII SPIRITUALE ŞI DE ACEEA VOM RĂMÂNE ÎN CONTINUARE NEELIBERAŢI DE DEZBINARE pentru că nu degeaba spunea Isus: „Cunoaşteţi(cercetaţi, acceptaţi şi înfăptuiţi… n.a.) ADEVĂRUL şi ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI”.  ÎN OPINIA MEA: „NIMIC CLADIT PE MINCIUNĂ NU POATE DĂINUI”. Odată acceptată adevărata identitate a geto-dacilor potrivit genealogiei biblice a Neamurilor străvechi, trebuie să ne întoarcem la prima forma de guvernare a Daciei Edenice care trebuie actualizată cu învăţăturile evanghelice şi situaţia geopolitică a ţării noastre.

Religios prin acceptarea faptului că credinţa străbună a geto-dacilor a fost iniţial monoteistă, iar zamolxianismul a fost precursorul mozaismului şi creştinismului, căci în vremuri imemoriale Fiul lui Dumnezeu – Cel Dintâi Născut între Îngeri – cunoscut de noi sub Numele de Arhanghelul Mihail umbla pe pământ în Chip de Om pentru a face cunoscută ADEVĂRATA CIVILIZAŢIE DIVINĂ, tuturor conducătorilor popoarelor(Neamurilor) străvechi  alese de El ca state membre ale Împărăţiei Sale. Dar ca şi Moise şi Zamolxis a prezis naşterea lui Dumnezeu ca Om. Căci aşa cum Melhisedec însemna după cum spunea Apostolul Pavel întâi „Împărat al Neprihănirii” şi apoi „Împărat al Salemului”, iar Salem înseamnă „Pace” în limbile orientale, tot aşa „ZAMOLXIS”- în limba străveche pelasgă(ariană) din care s-au format multe limbi orientale şi europene- era o anagramă compusă din mai multe  abrevieri. Această anagramă am găsit-o parţial interpretată de alţi cercetători, iar eu am dezlegat-o complet şi am prezentat-o în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA. Nu vă dezvălui semnificaţia numelui Zamolxis aici, dar vă pot spune că mesajul anagramei ne transmite foarte succint mesajul Evangheliei, pentru a-L recunoaşte pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul tuturor Neamurilor lumii.

Încă de la Adam civilizaţia şi ordinea socială divină a fost prezentată deformat oamenilor de Diavol numit metaforic de Biblie şi Şarpele Cel Vechi, pentru a-i poseda şi a se folosi de ei în lupta cu Creatorul lor. Astfel cu timpul civilizaţia spirituală divină a fost compromisă şi abandonată mereu prin manipularea omenirii de către Îngerii decăzuţi ai lui Lucifer care pentru că au devenit potrivnici lui Dumnezeu au căpătat numele de Diavoli sau Draci. De aceea, credinţa fără roade pozitive este o credinţă moartă socotită pe bună dreptate tot o răzvrătire faţă de Dumnezeu, căci Apostolul Iacov spunea că nu este suficient să credem în Dumnezeu şi să nu-i facem voia, căci şi Diavolii cred în El, dar nu-I fac voia lui Dumnezeu cu nici un chip pentru că ei doresc să-I uzurpe tronul şi Împărăţia în favoarea lui Lucifer al Doilea Fiu(Înger cu rang de Arhanghel) al lui Dumnezeu răzvrătit faţă de El din trufie. După răzvrătire şi înfrângere, Lucifer s–a proclamat Împăratul Îngerilor care l-au urmat – Apocalips 12:7-14, fiind numit după aruncarea pe pământ Apolion(în greceşte) sau Abadon(în evreieşte – Apocalips 9:11), şi cu alte nume la celelalte popoare străvechi, tot aşa cum şi Mihail –Domnul(Împăratul) Oştirilor Îngereşti era cunoscut sub Nume diferite la fiecare dintre acestea. Diavolul fiind portretizat de regulă ca om peste care era aplicat simbolul şarpelui(minciunii şi manipulării), ţapului(trădării), sau taurului(fertilităţii poligamice).

Mihail şi Lucifer sunt cei doi civilizatori ai pământului, primul (Mihail)aducând civilizaţia spirituală veşnică dobândită pe  o cale dreaptă prin Legea şi ordinea socială spirituală care promova lumea ca o singură şi mare familie unită prin credinţa în înfierea divină şi frăţia omenească realizând solidaritatea şi unitatea socială spirituală, cel de-al doilea(Lucifer) civilizaţia vremelnică(trecătoare) mercantilistă întemeiată pe materialism şi consumerism promovată prin manipulare, pe căi necinstite, prin legi laice sau lumeşti nedrepte şi ordine  socială dictatorială sau tiranică pentru a promova exploatarea omului de către om şi a claselor sociale între ele prin dezbinarea socială numită figurat „solidaritate organică” în care indivizii se definesc mai degrabă prin diferenţe, interese diferite şi diviziunea muncii din cauza cărora coeziunea socială este imposibil de realizat indiferent de calitatea interacţiunilor dintre indivizi sau clasele sociale. „Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului din Eden” Îi ilustrează simbolic pe cei doi Împăraţi civilizatori ai pământului cu cele două tipuri de civilizaţii sau de organizare socială:

– organizarea socială(civilizaţia) spirituală prin solidaritate cetăţenească şi unitate frăţească spirituală prin credinţă creştină aşa cum procedau şi primii creştini în perioada prigoanei romane contra creştinilor din Biserica apostolică, în care fiecare creştin vindea tot ce avea şi dona totul în folosul comunităţii creştine din care făcea parte pentru binele comun al tuturor indivizilor fără nici o discriminare.

– organizarea socială(civilizaţia) organică(materială) pe criteriul diferenţierii între indivizi şi clase sociale sau grupuri care are ca efect dezbinarea, discriminarea, manipularea şi exploatarea.

      În concluzie, Dumnezeu are civilizaţia Lui şi Diavolul o are pe a lui pe acest pământ încă înainte de crearea OMULUI, dovadă Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului din Eden din care Dumnezeu a poruncit lui Adam şi Evei să nu mănânce pentru a nu muri. Iar omul ca individ şi comunitatea ca Neam organizat social spiritual sau material trebuie sa opteze între Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Diavolului. De aceea, există pe acest pământ mărturii arheologice ale unor civilizaţii megalitice ce precedă apariţia omului pe pământ a cărui istorie are sub 7000 de ani. Unii oameni de ştiinţă şi cercetători actuali acceptă existenţa celor două tipuri de civilizaţii, iar alţii le ignoră sau le contestă, primele spre propăşirea omenirii, însă ceilalţi pentru nimicirea conştientă sau inconştientă(prin manipulare luciferică) a acesteia.

    Timpul a început să existe şi să curgă odată cu Blestemul divin contra omului: bărbat şi femeie; a şarpelui şi a pământului. Şi asta înseamnă că zilele creaţiei anterioare căderii în păcat au fost ere, nicidecum zile reale, iar Sabatul iniţial va fi reconstituit prin Împărăţia de o mie de ani „Sabatul Milenar”. De aceea, pământul potrivit tehnicilor de datare cu C14 apare ca având miliarde de ani, iar istoria omenirii potrivit Bibliei are sub 7000 de ani, căci aceşti 7000 de ani reprezintă perioada de har divin până la Judecata de Apoi a Diavolului, Demonilor lui şi oamenilor care L-au respins pe Dumnezeu şi Împărăţia Lui şi l-au acceptat pe Lucifer şi împărăţia lui.

     4)Biserica Naţională creştină trebuie să revină la rânduiala apostolică a Bisericii primare a întregii lumi şi a Daciei.

     Obiectivul ei trebuie să fie unul pur apostolic şi duhovnicesc acela de a fi Numai „O Casă Duhovnicească(Vie)”, nicidecum şi o formă de guvernare statală cum este Patriarhia ca primă formă de guvernare de tip gintă, şi „o preoţie sfântă”- în sens simbolic nicidecum carieristic, căci sunt apostoli( vestitori ai Tainei lui Dumnezeu – 1 Corint.2:1,  propovăduitori smeriţi ai Cuvântului –  1 Corint.2:6, slujitorii lui Hristos şi ispravnicii sau administratori spirituali ai Harului lui Dumnezeu), precum şi zidari(ctitori spiritual) ai Casei Duhovniceşti – 1 Corint.2:10, iar jertfele(ofrandele) trebuie să fie în primul rând duhovniceşti ca de pildă: credincioşia şi ascultarea de Cuvântul, Legea şi Ordinea socială sau civilizaţia spirituală ale lui Dumnezeu, mila, milostenia sau dărnicia, neprihănirea (integritatea, inocenţa, cinstea), dreptatea, săvârşirea binelui, ocrotirea asupriţilor, orfanilor şi văduvelor şi încetarea bârfelor, injuriilor, obscenităţilor, limbajului vulgar şi violent, cu alte cuvinte în poporul spiritual al lui Dumnezeu trebuie să înceteze săvârşirea oricărei fapte rele: orice inechitate, nedreptate, abuz, discriminare, manipulare, trădare, exploatare, subjugare sau altele asemenea pentru a ne curăţa spiritual inimile şi conştiinţele –Matei 23:23; Luca 11:42, Isaia cap. cap.1; 1 Sam.15:22; Osea 6:6; Dar oamenii pun accentul în special pe o dărnicie tradiţională numită „pomană”, iar pe celelalte le ignoră.

     Dacă Biserica Naţională creştină va continua să amestece rânduiala de închinare „în duh si adevăr” cu forma de guvernare de tip gintă „Patriarhia” care a dispărut în timpul Patriarhului Iacov(Israel)  în perioada strămutării în Egipt a poporului Israel, pentru că nu putea exista „stat în stat”, fiind creată la ieşirea din Egipt de către Dumnezeu prin Moise o altă formă de guvernare de tip Cnezat sau Voievodat  în care Căpetenia poporului era şi Judecător, iar în timpul lui Samuel ultimul succesor al lui Moise , la cererea poporului israelit Dumnezeu a creat Regatul ca formă de guvernare monarhică(1 Sam.cap.8-10).

     „Zeciuiala”(1 Sam.8:15) era dată de Dumnezeu Regelui, nicidecum Bisericii care beneficiază de donaţii de la bogaţi pentru ajutorarea săracilor nu pentru îmbogăţirea sau luxul material al Bisericii sau a preoţilor.

Cel Dintâi Fiu(Înger) al lui Dumnezeu(Mihail) S-a Întrupat în OMUL ISUS pentru a-şi continua lucrarea civilizatoare şi mântuitoare(salvatoare) a omenirii de pe întregul pământ punând-o să opteze între cele două tipuri de civilizaţie cea spirituală şi cea materială şi cei doi Împăraţi Extratereştri ( Primii Doi Arhangheli Mihail şi Lucifer care îşi dispută tronul Universului. Astfel, prin liberul arbitru al omului Dumnezeu şi Fiul Lui(Mihail) Isus îi va salva de la Judecata de Apoi pe toţi cei ce vor opta pentru Civilizaţia spirituală a Împărăţiei Salemului(Păcii) lui Dumnezeu. Pentru a înţelege mai bine civilizaţia spirituală bazată pe solidaritatea şi unitatea solicitate de Isus(Ioan 17:17) în care omenirea este o mare(UNA) familie unită, recomand filmul documentar „PARADIS SAU UITARE” creat de proiectul Venus de libercugetătorulhttp://www.youtube.com/watch?v=xZlSMGvE_Ag şi Jacque Fresco – „Acțiunile voastre vor crea Viitorul” http://www.youtube.com/watch?v=b2CDpLHIM6o    ; “Crima guvernamentală şi mecanismele corupţiei de stat” http://www.youtube.com/watch?v=kqW4saGQMbE ; “E timpul sa ne schimbăm şi avem un plan-Proiectul Venus”

      http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=c46pOa87I3w

  Când Biserica şi statul aceluiaşi fond de populaţie spirituală eminamente creştină vor fi fundamentate pe ADEVĂRUL DIVIN , şi organizate social pe bază de SOLIDARITATE  ŞI UNITATE SPIRITUALĂ CREŞTINĂ vor dăinui şi propăşi veşnic şi nici o putere lumească nu le poate manipula, subjuga sau clătina statalitatea.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Editia print:

Amazon US:

http://www.amazon.com/Mioara-Nazdravana-Apocalipsa-Romanian-Edition/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188309&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon UK:

http://www.amazon.co.uk/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188363&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon FR:

http://www.amazon.fr/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188421&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon IT:

http://www.amazon.it/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188503&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon ES:

http://www.amazon.es/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188551&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon DE:

http://www.amazon.de/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188610&sr=8-1&keywords=9789731991542

 

Amazon CA:

http://www.amazon.ca/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188658&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon JP:

http://www.amazon.co.jp/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188735&sr=8-1&keywords=9789731991542

Book Depository:

http://www.bookdepository.co.uk/Mioara-Nazdravana%2C-Turma-Ei-Si-Apocalipsa-Tuta-Anghel/9789731991542

Barnes & Noble:

http://www.barnesandnoble.com/w/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-tuta-anghel/1116826034?ean=9789731991542&itm=1&usri=9789731991542

Powell’s:

http://www.powells.com/biblio?isbn=9789731991542

Lehmanns Media:

http://www.lehmanns.de/shop/nocategory/27871905-9789731991542-mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa

Super Book Shop:

http://www.superbookshop.net/index.php?page=book&ean=9789731991542&lng=en

Saxo:

http://www.saxo.com/dk/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa_tuta-anghel_paperback_9789731991542

Eden:

http://www.eden.co.uk/shop/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-4258100.html

Krainaksiazek:

http://krainaksiazek.pl/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Si-Apocalipsa,9789731991542.html

Rakuten:

http://www.rakuten.com/prod/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/254662860.html

 

Kinokuniya:

http://www.kinokuniya.co.jp/f/dsg-02-9789731991542

Abebooks:

http://www.abebooks.com/servlet/SearchResults?isbn=9789731991542&sts=t

Alibris:

http://www.alibris.com/booksearch?browse=0&keyword=9789731991542&mtype=B&hs.x=26&hs.y=27&hs=Submit

Editia ebook:

Lafeltrinelli:

http://www.lafeltrinelli.it/products/9789731991597/Mioara_nazdravana,_turma_ei_si_Apocalipsa/Tuta_Anghel.html

Booktopia:

http://www.booktopia.com.au/ebooks/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-tuta-anghel/prod9789731991597.html;jsessionid=6ADBB86FBB878A5AD5EAAC08FAA96506?deviceType=mobile

EbookMall:

http://www.ebookmall.com/ebook/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/tuta-anghel/9789731991597

Libris Webshop:

https://webshop.libris.nl/Webshop/Product.aspx/tuta-anghel/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/9789731991597?MemberNr=944&ProductID=14211959

3).Listinguri de promovare  a ambelor carti, in Romania:

Editura Infarom:

 

http://infarom.shopmania.biz/catalog/religie-639038

 

 

 

Librarie Net:

 

http://www.librarie.net/carte/196985/Mioara-nazdravana-turma-Apocalipsa

 

http://www.librarie.net/carte/196986/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-lui-Mesia

 

 

 

Biblios:

 

http://www.biblios.ro/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/detalii-carte-5708.html

 

http://www.biblios.ro/trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia/detalii-carte-5711.html

 

 

 

Bookland:

 

http://book-land.ro/Mioara-nazdravana-turma-ei-si-Apocalipsa?filter_name=tuta%20anghel

 

http://book-land.ro/Trezirea%20Romaniei%20pentru%20venirea-lui-Mesia?filter_name=tuta%20anghel

 

 

 

Depozitul de carti:

 

http://www.depozituldecarti.ro/carti/196985/Mioara-nazdravana-turma-ei-si-Apocalipsa

 

http://www.depozituldecarti.ro/carti/196986/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-lui-Mesia

 

 

Trezirea Romaniei Pentru Venirea Lui Mesia

ADEVĂRATA IDENTITATE A STRĂBUNILOR GETO-DACI, GENEALOGIA STRĂBUNĂ PÂNĂ LA ADAM ŞI ISTORIA STRĂVECHE A PRIMULUI STAT STRĂBUN EDENIC POTRIVIT BIBLIEI!

 

Imagine

Cartea este rezultatul unui studiu Biblic aprofundat si comparat cu mai multe discipline:istorie, cartografie antica, toponimii nationale si edenice, doctrine politice, etc., iar tematica este: „ZIUA DOMNULUI” cu referire si la prima si la a doua venire(Apocalipsa) a Domnului Hristos(Mesia-Unsul-Alesul lui Dumnezeu- titulatura data regilor israelieni datorita procedurii de mirungere profetica a lor la investirea in rang, caci Isus a fost Uns de Tatal Ceresc, NU doar ca Mare Preot Imparatesc dupa randuiala lui Melhisedec, ci si ca mostenitor al tronului Regelui David primind si tronul Universal(Evrei cap.1) prin slavirea si asezarea Sa la dreapta Tatalui Ceresc, dupa inaltare, dobandind titulatura de „Imparat al imparatilor si Domn al domnilor cu rang de Judecator Suprem”-Apocalips 19:1-16.

Cartea mai prezinta si vocatia de popor ales a neamului nostru, etnogeneza si genealogia biblica a strabunilor geto-dacilor pana la Adam, reconstituie istoria straveche de la guvernarea edenica pana la desfiintarea si disparitia din istorie a primului stat strabun(  numit in Biblie „Tara Havila” iar de catre uni cercetatori romani „Dacia Edenica”) ca pedeapsa divina pentru ratacirea de la adevarata credinta  a poporului sau; reaminteste toate prorociile biblice si extrabiblice care anunta alegerea unui popor din mijlocul Neamurilor care sa poarte Numele lui Dumnezeu si sa aduca roadele cuvenite Lui si aduce argumente biblice si profetice ca acest Neam ales de Dumnezeu pentru trezirea lumii in timpul din urma este cel geto-dac; mai prezinta si un calendar al mantuirii care este o sinteza a tuturor prorociilor biblice de la creatie pana la judecata de apoi si innoirea creatiei.

E TIMPUL TREZIRII SPIRITUALE PENTRU CA VENIREA LUI HRISTOS(MESIA-UNSUL-ALESUL LUI DUMNEZEU CA IMPARAT AL IMPARATILOR SI DOMN AL DOMNILOR UNIVERSULUI CU RANG DE JUDECATOR).
LA PRIMA VENIRE HRISTOS(MESIA) A VENIT CA MARE PREOT, DAR LA A DOUA VENIRE VA VENI CA IMPARAT AL IMPARATILOR SI DOMN AL DOMNILOR CU RANG DE JUDECATOR SUPREM PENTRU A SE JUDECA CU MAI MARII LUMII CARE II IGNORA SUPREMATIA PREOTEASCA IN BISERICA SI CEA PE IMPERIALA IN STATELE DESACRALIZATE SI LAICIZATE TOCAMAI PENTRU A SE LEPADA DE EL ASA CUM A FOST PREZIS IN VECHIME DE PROROCI PE CARE EL I-A CITAT, ZICAND: „PIATRA PE CARE AU LEPADAT-O ZIDARII (MASONII n.a.)A AJUNS SA FIE PUSA IN CAPUL UNGHIULUI”; SI O PIATRA DE POTICNIRE, SI O STANCA DE CADERE”. Ei se lovesc de ea, pentru ca n-au crezut Cuvantul si la aceasta au fost randuiti.”

 

Ediţie print:

 

http://www.amazon.com/Trezirea-Romaniei-venirea-Romanian-Edition/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380192896&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amzon UK:

http://www.amazon.co.uk/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380192945&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon FR:

http://www.amazon.fr/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380192984&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon DE:

http://www.amazon.de/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193055&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon IT:

http://www.amazon.it/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193096&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon ES:

http://www.amazon.es/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193135&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon CA:

http://www.amazon.ca/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193176&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon JP:

http://www.amazon.co.jp/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193211&sr=8-1&keywords=9789731991566

Barnes & Noble:

http://www.barnesandnoble.com/w/trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia-tuta-anghel/1116849007?ean=9789731991566&itm=1&usri=9789731991566

Book Depository:

http://www.bookdepository.com/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Lui-Mesia-Tuta-Anghel/9789731991566

Powell’s:

http://www.powells.com/biblio?isbn=9789731991566

Bokus:

http://www.bokus.com/bok/9789731991566/trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia/

SuperBookShop:

http://www.superbookshop.net/index.php?page=book&ean=9789731991566

Junglee:

http://www.junglee.com/Trezirea-Romaniei-venirea-Romanian-Edition/dp/9731991565

Krainaksiazek:

http://krainaksiazek.pl/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Lui-Mesia,9789731991566.html

Rakuten:

http://www.rakuten.com/prod/trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia/254662114.html

Schweitzer:

http://www.schweitzer-online.de/buch/Anghel-Tuta/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-lui-Mesia/9789731991566/?ip=url_stack_id_prevaa1bbcwoaalibri%3A14467281&key=8acf5e5f048c7e6b9a483847a620c3c7607b27d003O01

Abebooks:

http://www.abebooks.com/servlet/SearchResults?kn=9789731991566&sts=t

Alibris:

http://www.alibris.com/booksearch?browse=0&keyword=9789731991566&mtype=B&hs.x=34&hs.y=13&hs=Submit

Editia ebook:

Ebookpie:

https://ebookpie.com/ebooks/695807-trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia

EbookMall:

http://www.ebookmall.com/ebook/trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia/tuta-anghel/9789731991627

Lafeltrinelli:

http://www.lafeltrinelli.it/products/9789731991566/Trezirea_Romaniei_pentru_venirea_lui_Mesia/Tuta_Anghel.html

Ebook DE:

http://www.ebook.de/de/product/21286964/tuta_anghel_trezirea_romaniei_pentru_venirea_lui_mesia.html

E TIMPUL SA NE SCHIMBAM SI SA RENASTEM INDIVIDUAL SI NATIONAL

TREZIREA ŞI MISIUNEA SPIRITUALĂ PENTRU RENAŞTEREA NAŢIONALĂ A DACIEI EDENICE ÎNCEPE CU REPREZENTANTUL ŞI IERARHIA BISERICII NAŢIONALE A ROMÂNIEI
De circa 20 de ani am efectuat un studiu biblic aprofundat si comparat cu alte discipline:istorie, cartografie antica, doctreine politice, mitologie si folclor si astfel, am făcut descoperiri tulburătoare privitoare la adevărata noastră identitate etnică, am găsit genealogia străbunilor noştri până la Adam, am studiat formele de guvernare instituite de Dumnezeu prin proroci încă de la întemeierea lumii şi totodată am reconstituit istoria străveche a primului nostru stat străbun numit Ţara Havila, al cărui întemeietor Havila este străbunul Haviţilor pe care Homer îi numea „avii” spunând că: „Aviii erau cei mai viteji şi mai drepţi dintre muritori”. Rezultatele cercetării mele biblice au durat circa 20 de ani şi au dat naştere la şapte manuscrise dintre care două au fost publicate la Editura INFAROM -2013, sub titlurile: MIOARA NĂZDRĂVANĂ, TURMA EI ŞI APOCALIPSA, şi TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, iar celelalte cinci urmează a fi finalizate şi publicate în măsura în care voi găsi sponsorizări în acest sens.

Din premoniţiile avute şi din cercetările mele biblice am înţeles că ignoranţă face ca istoria să fie pe cale să se repete pentru a treia oară în sens malefic pentru ţara noastră care riscă să dispară ca stat pentru a treia oară, deoarece nu respectă rânduielile, Legile şi voinţa lui Dumnezeu, căci deşi România este tară eminamente creştină, totuşi Statul ei este proclamat laic nerecunoscând supremaţia lui Dumnezeu deasupra sa, iar Biserica Naţională ortodoxă a cărei enoriaşă sunt, fiind organizată ca Patriarhie este „stat în stat” şi a deviat astfel de la misiunea sa spirituală de a fi „Casa Duhovnicească(Comunitate spirituală)”:

–          cu apostolie numită preoţie sfântă în sens simbolic pentru că preoţia împărătească a Domnului va fi instituită abia la întoarcerea Sa potrivit Evangheliei după Matei 19:28 coroborat cu Apocalips 20:4, când va fi instaurată deplin şi Împărăţia Teocratică Absolută(în care Unsul Domnului deţine şi autoritatea statală şi cea bisericească) a lui Dumnezeu(Împărăţia Salemului de o mie de ani) pentru a fi întronizat Isus Hristos şi pe pământ ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor(Împărat al Salemului-Evrei 7:2; Zaharia 14:9); care să Il slujescă pe Domnul NU să-L înlocuiască ca Mare Preot Împărătesc pentru că preoţia Lui după rânduiala lui Melhisedec este netransmisibilă muritorilor(Evrei 7:24) deoarece El este Veşnic Viu şi este mai presus de orice(Psalm 47:9) şi decât tovarăşii Lui Apostolii(Evrei 1:9; Ioan 3:31; Psalm 45:7;Matei 28:18; ); Până la întoarcerea Domnului forma de guvernare monarhică constituţională(în care autoritatea statală este independentă de autoritatea religioasă aşa cum a instituit-o Dumnezeu prin Prorocul Samuel-1 Sam.cap.8-10) moştenită de El de la Regele David trebuie să fie păstrată pentru că nici un om muritor nu poate fi Înlocuitorul sau Locţiitorul lui Isus Hristos care este Singurul Om care întruchipează pe pământ Chipul Tatălui Ceresc şi Plinătatea Dumnezeirii – Coloseni 1:15-19), deoarece numai El este născut direct din Duhul Sfânt al Tatălui Ceresc.

–          care să aducă lui Dumnezeu jertfe(ofrande) duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos: ascultarea de Cuvântul, Legea şi rânduielile lui Dumnezeu, dreptatea, mila, credincioşia, (1 Petru 2:5; Isaia Cap.1; Psalm 119;);

–          care să se închine „în duh şi adevăr”(Ioan 4:24)şi să slujească numai Tatălui în Numele Domnului Isus Hristos(Matei 4:10; Deuteronom 6:13 şi 10:20; Iosua 24:14; 1 Sam.7:3; Apoc. Cap.4 şi 5 coroborate cu Apoc.14:7 şi 22:9) pentru că Dumnezeu este Duh(Ioan 4:24); Închinarea la sfinţi, relicvele, şi icoanele lor constituie idolatrie, pentru că potrivit Decalogului avem Un Singur Dumnezeu(Sfânt) Adevărat, sfinţii numiţi de Biblie „dumnezei”(Ioan 10:33; Psalm 82:6), copiii lui Dumnezeu(Ioan 1:12), sunt consideraţi neprihăniţi prin Har Divin(Romani 1:16-32), sunt sfinţiţi şi îndumnezeiţi sau înduhvniciţi prin răscumpărarea şi mântuirea în Hristos.

Salvarea ţării, trezirea şi renaşterea poporului nostru pentru începerea misiunii spirituale nu poate avea loc decât prin reorganizarea Bisericii şi revenirea ei la rânduiala apostolică a Bisericii primare, căci ortodoxia este o doctrină politică-religioasă instituita de Imperiul Bizantin pentru renaşterea fostului Imperiu Roman, pentru al cărui deziderat a fost falsificată identitatea şi istoria noastră. Astfel Papalitatea ne-a proclamat „latini”prin manipulare şi falsuri , iar Patriarhia răsăriteană bizantină ne proclamă „traci” pentru a-şi vedea visul împlinit de a renaşte fostul Imperiul Roman cu capitala la Constantinopol măcar, dacă la Roma este imposibil de realizat.

Epistola apocaliptică către Îngerul Bisericii din Laodicea vă este adresată deoarece „Laodicea” este un străvechi oraş Sirian populat de o minoritate geto-dacă. Această cetate anterior s-a numit şi „Ramitha” şi însemna „Cetatea Soarelui” amintind de „Cetatea Nimicirii(Soarelui)” din Egipt despre care vorbea Isaia ca fiind capitala idolatriei lumii. Dacă veţi citi cea de-a doua carte a mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, veţi înţelege că Laodicea arată faptul că poporul geto-dac în timpul de apoi se află în stare de robie şi politico-administrativă şi spirituală, deoarece Statul Havila a fost nimicit şi strămutat de Dumnezeu pentru idolatrie ca şi Israel. Deşi Israel s-a reconstituit ca stat totuşi nu a recunoscut Regatul Salemic ca forma de guvernare instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel şi moştenită de Hristos. „Ieru/salem” însemnă Oraşul(Cetatea) Salemului(Păcii) lui Dumnezeu.

Există Prorocii biblice apostolice şi cristice privitoare la alegerea unui Neam din mijlocul Neamurilor care să poarte Numele lui Dumnezeu(YHWH) şi să aducă roadele cuvenite lui Dumnezeu(Refacerea Regatului Salemului Divin) în acest teritoriu unde a fost strămutat poporul supravieţuitor al Havilei, şi abia apoi Dumnezeu va ridica din nou şi Cortul(Dinastia) lui David- Fapte 15:13-16. Trezirea, renaşterea şi misiunea poporului nostru va începe dacă şi numai dacă veţi accepta adevărul profetic căci stă scris că oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună NU VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU-Apoc.22:15. Poporul nostru are o identitate falsă, este pe cale să se trezească şi este manipulat să accepte o nouă identitate falsă pentru a sprijini Fiara a patra din Daniel care va reînvia în timpul din urmă ca Fiara a opta-Apoc.17:11-18.

Pentru a pune în aplicare rânduielile divine potrivit legilor profetice eu am întocmit şi un PROIECT DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI CA PRINCIPATUL DACIEI. Am adaptat forma de guvernare divină învăţăturilor evanghelice şi situaţiei noastre. Am optat pentru PRINCIPAT pentru că creştinismul desfiinţează clasele sociale şi formele de discriminare(Galateni 3:27) de orice tip pentru că toţi cei Botezaţi în Numele lui Hristos primesc dreptul de înfiere divină şi se numesc copiii lui Dumnezeu(Împăratul şi Domnul Suprem) al Universului. Astfel că fiecare creştin este considerat din punct de vedere spiritual un principe. Dar cum în orice dinastie domneşte doar cel mai competent, drept şi neprihănit tot astfel este şi în Dinastia spirituala a lui Isus Hristos din care face parte şi poporul nostru.

Pentru edificare voi anexa la prezenta PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI CARE POATE FI ÎMBUNĂTĂŢIT ŞI CU ALTE PROPUNERI.

Până veţi citi cărţile mele, va prezint mai jos:

SINTEZĂ BIBLICĂ

DE ISTORIE STRAVECHE, DOCTRINĂ POLITICĂ ŞI RELIGIOASĂ PRIVITOARE LA  ŢARA HAVILA- PRIMUL STAT EDENIC AL STRĂMOŞILOR  STRABUNILOR NOŞTRI GETO-DACI

PATRU PRINCIPII FUNDAMENTALE PENTRU NOUL SISTEM DE GUVERNARE CARE SĂ INSTAUREZE CU ADEVĂRAT UN STAT DE DREPT, SOCIAL, CREŞTIN, DEMOCRAT

 

Procesul de instituire al imaginii statului eminamente creştin în memoria colectivă trebuie să treacă într-o etapă nouă, cea a spiritualizării şi sacralizării poporului şi sistemelor sale reprezentative: Statul creştin (NU LAIC) şi Biserica creştină. Rămânând la instituirea simbolică de tip transcendental, statul trebuie perceput ca ceva superior, exterior şi preexistent societăţii omeneşti, fiind conceput şi instituit Dumnezeu încă de la întemeierea lumii prin intermediul oamenilor providenţiali: după căderea în păcat a lui Adam primul Patriarh al Edenului până la Noe ultimul Patriarh antedeluvian, urmat de întâiul său născut Sem primul Patriarh postdeluvian,

Asur  a fost al doilea Patriarh postdeluvian, era străbunul sumerienilor şi întemeietorul Imperiului Asirian- căzut sub ocupaţie Babiloniană din cauza idolatriei, motiv pentru care Dumnezeu a ales ca succesor al Regatului Său pământesc un alt descendent al lui Sem, pe  Arpacşad al treilea Patriarh postdeluvian străbunul arienilor înrudiţi cu sumerienii. Sumerienii şi Arienii au fost cele mai străvechi Neamuri postdeluviene, pentru că Asur şi Arpacşad erau fraţi şi au trăit în aceeaşi epocă.

Descendenţii direcţi(arienii) ai lui Arpacşad au dat naştere la două ramuri genetice prin cei doi fraţi Peleg şi Ioctan, ambii find fiii lui Eber- în timpul căruia arienii sau numit „evrei” după numele lui. Deci evrei nu sunt doar israelienii aşa cum eronat se crede în prezent, ci evrei sunt şi ceilalţi confraţi ai lor descendenţi din Avraam (descendentul lui Peleg) din care s-au născut: ismailiţii descendenţii lui Ismail fiul egiptencei  Agar cea de-a doua soţie a lui Avraam şi fiii răsăritului descendenţi ai celor şase fiii ai Cheturei cea dea treia soţie a lui Avraam, precum tot evrei sunt şi toţi descendenţii lui Ioctan( fratele lui Peleg), care a avut treisprezece fii, între care se afla şi Havila străbunul geto-dacilor care era al doisprezecelea. Ceea ce înseamnă că evreii erau tot arieni – descendenţi ai lui Arpacşad. Şi pentru că arienii îşi schimbaseră numele etnic după fiecare Patriarh străbun, de aceea au lăsat impresia că au pierit în negura vremurilor.

Peleg era străbunul pelasgilor şi era al  cincilea Patriarh postdeluvian, moment de la care intră în scenă a doua ramură genetică a lui Eber, căci Peleg a fost succedat la conducerea Pelasgiei, nu de un descendent direct, ci de Havila- nepotul său de frate, care era se pare al şaselea Patriarh postdeluvian.

Havila era străbunul aviilor, căci  potrivit lui Homer numele etnic „aviii” este un diminutiv de la „haviii”  format din cel de „haviţi”. Aviii în sens figurat s-au numit geto-daci în timpul lui Avraam, după destrămarea Imperiului Pelasg, iar după destrămarea Daciei şi-au luat numele de valahi, mai multe detalii, argumente şi dovezi cartografice despre etimologia numelui etnic, genealogia, etnogeneza şi istoria străveche a primului stat edenic străbun găsiţi în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, apărută la Editura INFAROM-2013). Deci potrivit Genezei Havila a condus Imperiul Pelasg(Arian) în care erau toate triburile(Neamurile) ariene nu doar descendenţii săi direcţi.

Patriarhia aparţinea gintei (grup de oameni cu acelaşi strămoş) ca formă de guvernare şi nu avea preoţie pământească, căci se subordona prin intermediul Patriarhului direct Marelui Preot Ceresc al Dumnezeului Prea-Înalt care Se pogora pe pământ în Chip de Om sub diverse Nume simbolice ce exprimau atributele Sale divine, întâlnindu-se faţă către faţă cu conducătorul poporului Său, dovadă că potrivit Bibliei toţi Patriarhii L-au întâlnit, ca şi Patriarhul Avraam care L-a cunoscut sub Numele de Melhisedec (Evrei 7:2; Geneza 14:17-20), şi tot astfel şi ultimul Patriarh Iacov(Israel) L-a înfruntat luptându-Se cu El corp la corp pentru a fi binecuvântat fără să ştie că era Fiul lui Dumnezeu(Geneza 22:34-32). În acea epocă numai egiptenii aveau preoţie pământească (practicată în prezent şi de masonerie), pentru că ei optaseră pentru civilizaţia organică( a materialismului şi consumerismului a lui Lucifer). Aceast tip de preoţie pământeană egipteană şi masonică denumită simbolic „Prorocul Mincinos” potrivit Bibliei, va exista până la revenirea lui Isus, care o va arunca în Iazul de Foc împreună cu a ei Fiara(Forma de guvernare  a civilizaţiei organice( a materialismului şi consumerismului) şi absolutiste autoproclamată de origine divină, în care monarhul are in mâinile sale şi autoritatea statală şi pe cea religioasă -Apoc.cap.19:20 ca şi Isus – Prorocul Suprem – Psalm 45:7; Evrei 1:1-9, Dumnezeul dumnezeilor-Dan.2:47, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor-Apoc.19:16, precum şi Mare Preot Împărătesc după rânduiala lui Melhisedec-Evrei 7:2).

Havila ca nepot de frate al lui Peleg a guvernat întrega Pelasgie care în timpul său era numit Imperiul Pelasg(Arian) din care făcea parte şi tribul aviilor –descendenţii săi direcţi. Deci ca limbi străvechi, în afară de limba sumeriană şi babiloniană a existat şi limba pelasgă(ariană) căci în timpul lui Peleg, Dumnezeu a încurcat limbile la Babel şi a împărţit pământul între cei trei descendenţi ai lui Noe, creând cele trei continente străvechi: Asia, Africa şi Europa, căci iniţial ele constituiau un singur continent numit PANGEEA. Aşadar potrivit Bibliei în perioada postdeluviană(după Potop) pe pământ după Babel s-au născut iniţial trei limbi şi trei Neamuri străvechi corespunzătoare celor trei popoare alese de Dumnezeu pe pământ pentru a pune bazele Împărăţiei Salemului(Păcii) Lui:

1.Sumerienii care au pierit fiind asimilaţi de Babilonieni( cuşiţii descendenţii ai lui Cuş fiul lui Ham străbunul egiptenilor, fiul lui Noe. Ocupaţia şi asimilarea sumerienilor având loc în timpul lui Nimrod primul Domn puternic al pământului care a instituit în lume cultul personalităţii şi al zeificării omului cu autoritate);

2. Arienii în mare parte au fost ocupaţi de Babilonieni, iar o altă ramură colaterală „aviii”- au migrat spre Europa aşezându-se în tot ţinutul Carpato-danubiano-pontic unde o parte s-a amestecat cu descendenţi ai lui Iafet-al doilea fiu al lui Noe  formând multe Neamuri mixte, iar o altă parte a format Geto-Dacia. În consecinţă, potrivit genealogiei biblice a Neamurilor străvechi „Tracii” sunt descendenţii lui Tiras fiul lui Iafet şi nu pot fi „neam mixt” format din avii cu descendenţi ai Iafet, căci nu ar mai fi purtat numele lui Tiras şi nu puteau aviii să asimileze toate triburile descendente din Iafet care populau Europa. In concluzie, Europa cu siguranţă  are propriul Neam străvechi în Neamul Trac vecin la N cu Dacia. Este absolut fals şi manipulator argumentul potrivit căruia geto-dacii sunt descendenţii tracilor deoarece pe teritoriul nostru actual există cetăţi tracice şi morminte de oameni care la testul genetic de la Hamburg au în ADN şi gena tracă şi pe cea dacă, căci pe acest teritoriu sunt foarte multe minorităţi care au format familii mixte cu bărbaţii sau femeile geto-dacilor care şi-au păstrat tradiţiile şi propria cultură. Nu poate fi reţinut ca veridic şi credibil nici argumentul arheologic privitor la vechimea artefactelor mai mare de 6000 de ani, pentru că excede civilizaţia omenească care potrivit Bibliei este sub 7000 de ani, şi aparţine civilizaţiei megalitice extraterestre cum o numesc oamenii de ştiinţă confirmată de Biblie în care se spune expres despre războiul dintre Arhanghelul Mihail şi Lucifer însoţit de o treime dintre Îngeri, soldat cu înfrângerea celui de-al doilea şi aruncarea lui pe pământ(Apoc.12:7-14). Iar Potopul a fost dat de Dumnezeu pentru salvarea creaţiei Sale omeneşti pe cale de dispariţie din cauza progeniturilor sau copiilor mutanţi (Uriaşii – Geneza cap.6)Îngerilor decăzuţi(Diavolii) ai lui Lucifer căsătoriţi cu fiicele oamenilor cu care nu erau compatibili genetic. De aceea Dumnezeu a ales familia lui Noe pentru a o perpetua pe pământ. Existenţa uriaşilor a fost dovedită arheologic cu schelete de uriaşi descoperite chiar şi la noi în ţară şi cu construcţii megalitice şi tehnici de navigaţie aeriană şi de construcţie necunoscute încă oamenilor. Prin desfiinţarea Babelului (Împărăţiei mondialismului şi  consumerismului lui Lucifer) Dumnezeu a împrăştiat Neamurile pe pământ forţându-le să migreze şi astfel s-au creat şi Neamuri mixte şi multe limbi noi, El având grijă totuşi ca cele două ramuri ariene: Pelasgii şi Aviii(Geto-dacii sau Valahii) să rămână mult timp unite, iar după dezbinare şi destrămare să rămână nealterate genetic până la revenirea lui Hristos pe pământ.

3. Babilonienii care s-au impus în lume în timpul lui Nimrod, dar au dispărut odată cu Imperiul Babilon, însă civilizaţia materialismului, consumerismului şi idolatriei va exista în lume  până la întoarcerea Domnului Isus Hristos care o va nimici potrivit Apocalips cap. 17-18, pentru a reînnoi civilizaţia lui Dumnezeu transmisă oamenilor în Eden. Dar aşa cum am arătat în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA în timpul lui Avraam Imperiul Pelasg(Arian) şi civilizaţia lui spirituală cea mai veche din Europa a căzut în idolatrie şi a fost abandonat de Dumnezeu, triburile sale fiind dezbinate, divizate şi ocupate în mare parte de popoare descendente din Avraam.

Astfel tribul aviilor rămâne singur şi lipsit de privilegiul de a mai fi poporul Domnului şi formează Statul Geto-Dacia. Din acel moment Dumnezeu în locul descendenţilor lui Havila îl alege pe Avraam descendentul lui Peleg, pentru a naşte din Avraam un nou Neam care sa-I poarte Numele lui Dumnezeu şi să-i aducă roadele cuvenite Împărăţiei Sale.

Avraam era străbunul lui  Iacov ultimul Patriarh, numit simbolic de Dumnezeu „Israel” tradus „Cel ce se luptă cu Dumnezeu”.

Odată cu Patriarhul Iacov(Israel) apune epoca Patriarhilor, căci prin strămutarea poporului israelian în Egipt, Patriarhia ca formă de guvernare statală a dispărut  definitiv, deoarece nu putea exista ca „stat în stat”, căci egiptenii îi înrobiseră pe israelieni tocmai pentru a bloca organizarea lor socială în interiorul imperiului lor luându-le posibilitatea de a-i subordona vreodată politic şi administrativ. Astfel, Dumnezeu îl alege pe Moise să-L reprezinte în faţa Faraonului căruia îi cerea eliberarea poporului Său şi libertatea de a fi repatriat. Dar Faraonul autoproclamat Zeu şi Stăpân(Monarh) Absolut pe pământ nu-I recunoaşte Domnului(Împăratului) Dumnezeu Supremaţia Universală şi-I refuză cererea de fiecare dată, determinându-L pe Dumnezeu să-l lovească pe Faraon şi Imperiul lui cu cele 10 urgii puse la îndemâna lui Moise care Îl reprezenta.

Prin Moise, Dumnezeu schimbă sistemul de guvernare, renunţând la Patriarhia de tip gintă, pentru a institui un nou sistem asemănător cu un Cnezat sau Voievodat al cărui Conducător avea şi calitatea de Judecător Suprem ca Reprezentant(NU ÎNLOCUITOR SAU LOCŢIITOR) al lui Dumnezeu în faţa poporului Său. Trebuie să vă spun că este o mare diferenţă între calitatea de subaltern REPREZENTANT(Mesager împuternicit sau Exponent autorizat care trebuie să afirme şi să apere interesele superiorului care l-a mandatat) şi cea de LOCŢIITOR(Adjunct care ţine locul superiorului în funcţie şi în autoritate când acesta lipseşte, este incapabil sau în imposibilitatea de a le exercita). Din cauza repetatelor căderi ale poporului Său în idolatria preoţiei egipteană şi cea babiloniană, din momentul ieşirii din Egipt a israelienilor conduşi de Moise, Aaron şi  Maria(copiii lui Levi fiul lui Iacov), până la Botezul lui Isus în care S-a întrupat, Fiul lui Dumnezeu – Melhisedec nu Se mai pogoară pe pământ în Chip de Om şi cedează prerogativele Sale de Mare Preot lui Aaron şi descendenţilor lui, pentru a-I fi retransmise de către Dumnezeu lui Isus la Botez. Cu Moise, Dumnezeu Se întâlnea ca Duh( Sub forma unui Foc Imaterial) numai pe Muntele Sinai(Horeb). Tot pe Munţi Sfinţi S-a întâlnit Dumnezeu şi cu Ilie şi alţi proroci, cărora li se mai revela şi indirect prin vedenii şi vise.

Pentru că Isus nu a fost recunoscut de poporul israelian ca Mare Preot al său şi nici ca Împărat, prerogativele Lui preoţeşti şi monarhice pământene, în drept, sunt deţinute veşnic şi netransmisibil de El prin Ungere divină, pentru că El este veşnic ca şi Tatăl Ceresc(Evrei 7:24),iar în fapt, va fi înscăunat ca Monarh Suprem al pământului abia la întoarcerea Lui, moment în care şi adepţii(apostolii – martirii) Lui vor fi fi aşezaţi la dreapta Lui ca viceîmpăraţi, fiind definitivată astfel instaurarea Monarhiei Absolute Divine(Apoc.20:4; Matei 19:28) sub numele de „Împărăţia Salemului(Păcii) lui Dumnezeu” sau „Împărăţia milenară (de o mie de ani în sens profetic – o mie de milenii pentru că la Dumnezeu în unele cazuri 1 zi=1 an şi 1 an= 1 zi – Lev.7:8, iar în alte situaţii 1 zi(an)= 1000 de ani şi 1000 de ani=1 zi(an)-2 Petru 3:8) a lui Dumnezeu” , căci Melhisedec înseamnă „Împărat al Salemului”, titlu acordat de Tatăl  Ceresc lui Isus Hristos pentru a arăta că El este Întruparea lui Melhisedec(Evrei 7:2). În consecinţă această Împărăţie de 1000 de ani instaurată pe actualul pământ poate dura şi 1000 de zile reale până la trecerea sau intrarea în noul sistem galactic pe UN PĂMÂNT NOU SUB UB CER NOU  pentru că cele vechi(actuale: cerul şi pământul) pieriseră în foc lărgind „Iazul de foc” numit şi „moartea a doua” de la Judecata Universală comunitară(Armaghedonul) şi individuală (Judecata de Apoi).

Potrivit afirmaţiilor lui Isus, ale  prorocilor şi apostolilor biblici, după adormirea spirituală a poporului Israel şi prăbuşirea Cortului(Dinastiei lui David ), Dumnezeu va ridica din mijlocul Neamurilor un Neam care să-I poarte din nou Numele şi să-i aducă roadele cuvenite, şi abia apoi Se va întoarce la Israel şi va ridica din nou Cortul(Dinastia) lui David pentru ca rămăşiţa lui şi a Neamurilor să renunţe la orice formă de idolatrie şi să-l caute din nou pe Dumnezeu printr-o închinare şi slujire duhovnicească(„în duh şi adevăr”-Ioan 4:24), nu ritualică mercantilistă ca şi cea de acum- Fapte 15:13-17.

De asemenea, şi prin Samuel ultimul succesor al lui Moise, Dumnezeu modifică din nou sistemul de guvernare la cererea poporului instituind ca formă de guvernare monarhia constituţională în care monarhul are şi atributul de Judecător Suprem pentru că este Reprezentantul lui Dumnezeu şi al Împărăţiei. Această formă de guvernare a existat în timpul primei veniri a lui Isus şi a rezistat până în anul 70 după El, fiind nimicită odată cu Statul, Cetatea Ierusalimului şi Templul Domnului prin Răscoala antiromană a iudeilor când mare parte din popor a pierit, iar restul supravieţuitorilor a fost luat în robie în Imperiul Roman. Astfel în perioada 70-1948 Israelul a pierit de pe harta lumii pentru idolatrie şi hulă contra Fiului lui Dumnezeu pe care L-au acuzat şi condamnat pe nedrept pentru Hulă contra lui Dumnezeu Tatăl pentru că spunea că este Fiul lui Dumnezeu şi Duşmanul Imperiului Roman pentru că Se consideră Împăratul Regatului Iuda ca Descendent al lui David. În plus la refacerea statului în 1948 Israel s-a proclamat republică şi stat desacralizat şi laic a renunţat şi la forma de guvernare monarhică instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel chiar la cererea lor(1 Sam. Cap. 8-10). De aceea Neamul ales de Dumnezeu are sarcina de a repune bazele Împărăţiei Divine pe pământ pentru a pregăti calea înscăunării lui Isus Hristos ca Unic Împărat şi Domn Suprem al pământului(Zaharia 14:9). Astfel, pentru a aduce roadele cuvenite lui Dumnezeu, Neamul ales de Dumnezeu din mijlocul Neamurilor va adopta ca forma de guvernare monarhia constituţională în care statul şi conducătorul lui vor funcţiona independent de Biserică şi Îl vor reprezenta şi sluji pe Dumnezeu şi statalitatea Lui, având grijă să renunţe la doctrinele politice care aparţin civilizaţiei organice a materialismului şi consumerismului masonic(luciferic) pentru a reveni la civilizaţia spirituală a lui Dumnezeu în care poporul şi întreaga lume sunt o mare familie al cărui Tată(Patriarh) este Dumnezeu şi a cărei mamă este Prezbiteria(eretic numită Patriarhie de masoneria infiltrată în ierarhia bisericească, căci aşa au numit-o primii apostoli ai lui Isus – 1 Petru 5:1;Fapte 15:4-6 şi altele) Bisericii Apostolice Duhovniceşti. De asemenea şi Prezbiteria Bisericii creştine naţionale trebuie să renunţe la dogmele teologice eretice care sunt ridicate şi pecetluite cu o anatemă teologică masonică mai presus de Evanghelia Cerească, Veşnică şi imuabilă a lui Isus propovăduită de apostolii lui Primari şi anatemizată de Apostolul Pavel spre neschimbare pentru ca nici ei(primii apostoli) chiar dacă s-ar fi întors din morţi şi nici Îngeri să nu poată modifica nimic din Evanghelia lui Isus – Galateni cap.1. Astfel că preoţii ortodocşi când sunt investiţi în funcţie potrivit tradiţiei teologice jură pe dogmele teologice în locul Evangheliei şi se tem mai tare de anatema teologică decât de cea apostolică a lui Pavel.

„Pomul cunoştinţei Binelui şi Răului”  din Eden ilustra existenţa a două civilizaţii ,  două Împărăţii şi doi împăraţi – aflaţi în opoziţie şi în război spiritual. De aceea Statul unui popor eminamente creştin trebuie subordonat Împărăţiei lui Dumnezeu, căci acesta(statul) simbolizează „Sabia lui Dumnezeu care stârpeşte răul din ţară” pentru respectarea autorităţii, stăpânirii şi rânduielii(formei de guvernare-Samuel cap. 8-10) lui Dumnezeu pe pământ până la întemeierea Împărăţiei Divine pe acest pământ(Romani cap.13). De aceea, Statul nu poate fi nici politizat şi nici personalizat pentru a exercita arbitrar puterea şi voinţa vreunei persoane partid politic sau clasă politică, ci trebuie să înfăptuiască autoritatea şi voinţa lui Dumnezeu exprimată prin rânduielile, legile, poruncile şi învăţăturile profetice date pentru o bună şi corectă administrare a ţării, căci numai astfel poate să asigure ordinea publică şi garantarea siguranţei cetăţeanului creştin fără inechităţi, nedreptăţi şi discriminări, ca Dumnezeu să NU fie vorbit de rău(Hulit) şi să nu fie părăsit de popor prin încălcarea rânduielilor Sale statale sau bisericeşti(Romani cap.13).

Relaţia statului cu ideea de  Divinitate şi de naţiune, declanşează o “înrădăcinare” şi o îmbogăţire de mare complexitate a sistemului simbolic de legitimare care trebuie să exprime credinţa şi relaţia poporului în/cu Dumnezeu.

Principii statale creştin-democrate:

1).Subordonarea şi spiritualizarea Statului eminamente creştin Domnului (Împăratului) Dumnezeu al Universului, Împărăţiei, Legilor, poruncilor şi rânduielii(forma de guvernare – Psalm 119) Sale, pentru că execută asupra societăţii o putere condiţionată de Legea şi ordinea Divină şi este la polul opus sau în opoziţie cu Statul desacralizat şi laicizat creştin care exercită asupra societăţii o putere necondiţionată sau personalizată, deoarece nu-L recunoaşte pe Dumnezeu deasupra sa, motiv pentru care Statul laic(pune accentul pe înţelepciunea şi raţiunea omului ca locţiitor sau înlocuitor al lui Dumnezeu deşi Biblia spune că OMUL NU ESTE EGAL CI ESTE MAI PREJOS DE DUMNEZEUL PERSONIFICAT DE UN SINGUR OM-ISUS; Evrei 1:9; Ioan 3:31; Psalm 45:7 şi 47:9) alunecă adeseori în dictaturi şi tiranii stratificând societatea şi împărţind-o pe clase sociale care se exploatează între ele potrivit alternanţei la guvernare. Mai multe detalii despre civilizaţia şi sistemele de guvernare instituite de Dumnezeu prin proroci  găsiţi  în cartea mea: MIOARA NĂZDRĂVANĂ, TURMA EI ŞI APOCALIPSA, apărută la Editura INFAROM – 2013. După cum am văzut în propria noastră ţară Un Stat laic(fără subordonare faţă de Dumnezeu) este un Stat politizat, personalizat,coruptibil sau  corupt în care domneşte arbitrariul, abuzul, inechitatea şi  nedreptatea. In proverbele biblice este scris: „Atunci când ticăloşia se înmulţeşte şi mai şi domneşte, poporul geme!”

2). Depolitizarea şi depersonalizarea Statului  desacralizat şi laicizat sub lozinca: „L’Etat c’est moi”(„Statul sunt EU”-Ludovic XIV numit şi Regele Soare) pentru că Statul trebuie să-L reprezinte pe Dumnezeu, Împărăţia, ordinea socială, Legea şi poporul Lui, şi pentru că Dumnezeu este Duh(Ioan 4:24) Statul trebuie să fie impersonal şi sacru. Numai prin subordonare faţă de Dumnezeu, Împărăţia, legea, şi ordinea(rânduiala) şi poporul Lui lozinca de mai sus poate fi înlocuită cu cea spusă de Isus Hristos Numit şi Împăratul Salemului (Păcii – Evrei 7:2) „Soarele Neprihănirii”(Maleahi 4:2), care a zis apostolilor Săi astfel: „Cel ce domneşte să fie ca cel care slujeşte(pe Dumnezeu si aproapele său, n.a.)”.

3).Fundamentul Statului eminamente creştin trebuie să fie ADEVĂRUL care potrivit Bibliei este personalizat de Fiul lui Dumnezeu Isus Hristos care a zis: „Eu sunt calea, ADEVĂRUL, şi viaţa. NIMENI nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Adevărul este oglindit şi de:

– Cuvântul lui Dumnezeu(Ioan 17:17-19; de asemenea personificat de Isus – Apocalips 19:13);

– Legea, Calea şi Ordinea Divină(forma de guvernare şi rânduiala de închinare „în duh şi adevăr” căci Dumnezeu este Duh spunea Isus-Ioan 4:24, iar Duhul Sfânt nu poate fi reprezentat de omul meşter, artizan sau meşteşugar prin mijloace materiale de creaţie – Psalm 119);

– Temelia Cuvântului lui Dumnezeu(Psalm 119:160);

– Nici o persoană sau ţară care iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună nu va dăinui şi nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu căci în Apocalips 22:15 Isus Hristos a zis după cum este scris: „ Iată Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.

Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!

AFARĂ SUNT CÂINII(oportuniştii, ipocriţii, linguşitorii, duplicitarii, n.a.)VRAJITORII, CURVARII, UCIGAŞII, INCHINĂTORII LA IDOLI( adevărata şi corecta închinare şi slujire trebuie efectuată NUMAI faţă de ADEVĂRATUL ŞI SINGURUL Dumnezeu, căci aşa a răspuns Isus Diavolului în pustiu când i-a cerut să i se închine lui pentru a-I dărui toate Împărăţiile pământului şi slava lor pe care le dobândise prin manipularea religioasă şi politică a oamenilor cu ajutorul cărora Îi uzurpase toate Împărăţiile lui Dumnezeu. Deci închinarea la Sfinţi, moaştele şi icoane sau alte reprezentări ale lor înseamnă erezie, hulă şi idolatrie, iar aceste păcate în Vechiul Testament erau sancţionate de Dumnezeu cu disoluţia statului, nimicirea ţării şi luarea poporului în robie ca ostateci de război. n.a.) ŞI ORICINE IUBEŞTE MINCIUNA ŞI TRĂIEŞTE ÎN MINCIUNĂ!” Deci ca o ţară să poată propăşi şi dăinui trebuie să aibă un stat întemeiat pe ADEVĂR:

istoric prin acceptarea ADEVĂRULUI privitor la identitatea reală a poporului nostru geto-dac al DACIEI EDENICE care NU ESTE NICI LATINĂ aşa cum ne manipulează masoneria catolică pentru refacerea mult râvnitului ei fost „Sfânt Imperiu German” care dorea reînvierea Imperiului Roman de Apus şi NU ESTE NICI TRACĂ(SLAVĂ) aşa cum ne manevrează să credem masoneria ortodoxă panslavistă pentru refacerea fostului său „Sfânt Imperiu BIZANTIN” care dorea reînvierea fostului Imperiu Roman de Răsărit situat în graniţele fostului Imperiu Grec. DUMNEZEU NU NE DĂ VOIE SĂ NE TRĂDAM IDENTITATEA ŞI INTERESELE STATALE ŞI BISERICEŞTI DE DRAGUL UNOR INTERESE MESCHINE, JOSNICE ŞI TRECĂTOARE. Câtă vreme nu vom cerceta corect fără manipulare şi nu vom accepta adevărul istoric privitor la trecutul poporului nostru nu ne vom putea clădi viitorul, căci Dumnezeu – ADEVĂRUL ABSOLUT NU POATE TOLERA MINCIUNA ŞI MANIPULAREA OMENEASCĂ ŞI NU NE VA BINECUVÂNTA CU HARUL TREZIRI, RENAŞTERII ŞI DESĂVÂRŞIRII SPIRITUALE ŞI DE ACEEA VOM RĂMÂNE ÎN CONTINUARE NEELIBERAŢI DE DEZBINARE pentru că nu degeaba spunea Isus: „Cunoaşteţi(cercetaţi, acceptaţi şi înfăptuiţi… n.a.) ADEVĂRUL şi ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI”.  ÎN OPINIA MEA: „NIMIC CLADIT PE MINCIUNĂ NU POATE DĂINUI”. Odată acceptată adevărata identitate a geto-dacilor potrivit genealogiei biblice a Neamurilor străvechi, trebuie să ne întoarcem la prima forma de guvernare a Daciei Edenice care trebuie actualizată cu învăţăturile evanghelice şi situaţia geopolitică a ţării noastre.

Religios prin acceptarea faptului că credinţa străbună a geto-dacilor a fost iniţial monoteistă, iar zamolxianismul a fost precursorul mozaismului şi creştinismului, căci în vremuri imemoriale Fiul lui Dumnezeu – Cel Dintâi Născut între Îngeri – cunoscut de noi sub Numele de Arhanghelul Mihail umbla pe pământ în Chip de Om pentru a face cunoscută ADEVĂRATA CIVILIZAŢIE DIVINĂ, tuturor conducătorilor popoarelor(Neamurilor) străvechi  alese de El ca state membre ale Împărăţiei Sale. Dar ca şi Moise şi Zamolxis a prezis naşterea lui Dumnezeu ca Om. Căci aşa cum Melhisedec însemna după cum spunea Apostolul Pavel întâi „Împărat al Neprihănirii” şi apoi „Împărat al Salemului”, iar Salem înseamnă „Pace” în limbile orientale, tot aşa „ZAMOLXIS”- în limba străveche pelasgă(ariană) din care s-au format multe limbi orientale şi europene- era o anagramă compusă din mai multe  abrevieri. Această anagramă am găsit-o parţial interpretată de alţi cercetători, iar eu am dezlegat-o complet şi am prezentat-o în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA. Nu vă dezvălui semnificaţia numelui Zamolxis aici, dar vă pot spune că mesajul anagramei ne transmite foarte succint mesajul Evangheliei, pentru a-L recunoaşte pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul tuturor Neamurilor lumii.

Încă de la Adam civilizaţia şi ordinea socială divină a fost prezentată deformat oamenilor de Diavol numit metaforic de Biblie şi Şarpele Cel Vechi, pentru a-i poseda şi a se folosi de ei în lupta cu Creatorul lor. Astfel cu timpul civilizaţia spirituală divină a fost compromisă şi abandonată mereu prin manipularea omenirii de către Îngerii decăzuţi ai lui Lucifer care pentru că au devenit potrivnici lui Dumnezeu au căpătat numele de Diavoli sau Draci. De aceea, credinţa fără roade pozitive este o credinţă moartă socotită pe bună dreptate tot o răzvrătire faţă de Dumnezeu, căci Apostolul Iacov spunea că nu este suficient să credem în Dumnezeu şi să nu-i facem voia, căci şi Diavolii cred în El, dar nu-I fac voia lui Dumnezeu cu nici un chip pentru că ei doresc să-I uzurpe tronul şi Împărăţia în favoarea lui Lucifer al Doilea Fiu(Înger cu rang de Arhanghel) al lui Dumnezeu răzvrătit faţă de El din trufie. După răzvrătire şi înfrângere, Lucifer s–a proclamat Împăratul Îngerilor care l-au urmat – Apocalips 12:7-14, fiind numit după aruncarea pe pământ Apolion(în greceşte) sau Abadon(în evreieşte – Apocalips 9:11), şi cu alte nume la celelalte popoare străvechi, tot aşa cum şi Mihail –Domnul(Împăratul) Oştirilor Îngereşti era cunoscut sub Nume diferite la fiecare dintre acestea. Diavolul fiind portretizat de regulă ca om peste care era aplicat simbolul şarpelui(minciunii şi manipulării), ţapului(trădării), sau taurului(fertilităţii poligamice).

Mihail şi Lucifer sunt cei doi civilizatori ai pământului, primul (Mihail)aducând civilizaţia spirituală veşnică dobândită pe  o cale dreaptă prin Legea şi ordinea socială spirituală care promova lumea ca o singură şi mare familie unită prin credinţa în înfierea divină şi frăţia omenească realizând solidaritatea şi unitatea socială spirituală, cel de-al doilea(Lucifer) civilizaţia vremelnică(trecătoare) mercantilistă întemeiată pe materialism şi consumerism promovată prin manipulare, pe căi necinstite, prin legi laice sau lumeşti nedrepte şi ordine  socială dictatorială sau tiranică pentru a promova exploatarea omului de către om şi a claselor sociale între ele prin dezbinarea socială numită figurat „solidaritate organică” în care indivizii se definesc mai degrabă prin diferenţe, interese diferite şi diviziunea muncii din cauza cărora coeziunea socială este imposibil de realizat indiferent de calitatea interacţiunilor dintre indivizi sau clasele sociale. „Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului din Eden” Îi ilustrează simbolic pe cei doi Împăraţi civilizatori ai pământului cu cele două tipuri de civilizaţii sau de organizare socială:

– organizarea socială(civilizaţia) spirituală prin solidaritate cetăţenească şi unitate frăţească spirituală prin credinţă creştină aşa cum procedau şi primii creştini în perioada prigoanei romane contra creştinilor din Biserica apostolică, în care fiecare creştin vindea tot ce avea şi dona totul în folosul comunităţii creştine din care făcea parte pentru binele comun al tuturor indivizilor fără nici o discriminare.

– organizarea socială(civilizaţia) organică(materială) pe criteriul diferenţierii între indivizi şi clase sociale sau grupuri care are ca efect dezbinarea, discriminarea, manipularea şi exploatarea.

      În concluzie, Dumnezeu are civilizaţia Lui şi Diavolul o are pe a lui pe acest pământ încă înainte de crearea OMULUI, dovadă Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului din Eden din care Dumnezeu a poruncit lui Adam şi Evei să nu mănânce pentru a nu muri. Iar omul ca individ şi comunitatea ca Neam organizat social spiritual sau material trebuie sa opteze între Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Diavolului. De aceea, există pe acest pământ mărturii arheologice ale unor civilizaţii megalitice ce precedă apariţia omului pe pământ a cărui istorie are sub 7000 de ani. Unii oameni de ştiinţă şi cercetători actuali acceptă existenţa celor două tipuri de civilizaţii, iar alţii le ignoră sau le contestă, primele spre propăşirea omenirii, însă ceilalţi pentru nimicirea conştientă sau inconştientă(prin manipulare luciferică) a acesteia.

    Timpul a început să existe şi să curgă odată cu Blestemul divin contra omului: bărbat şi femeie; a şarpelui şi a pământului. Şi asta înseamnă că zilele creaţiei anterioare căderii în păcat au fost ere, nicidecum zile reale, iar Sabatul iniţial va fi reconstituit prin Împărăţia de o mie de ani „Sabatul Milenar”. De aceea, pământul potrivit tehnicilor de datare cu C14 apare ca având miliarde de ani, iar istoria omenirii potrivit Bibliei are sub 7000 de ani, căci aceşti 7000 de ani reprezintă perioada de har divin până la Judecata de Apoi a Diavolului, Demonilor lui şi oamenilor care L-au respins pe Dumnezeu şi Împărăţia Lui şi l-au acceptat pe Lucifer şi împărăţia lui.

     4)Biserica Naţională creştină trebuie să revină la rânduiala apostolică a Bisericii primare a întregii lumi şi a Daciei.

     Obiectivul ei trebuie să fie unul pur apostolic şi duhovnicesc acela de a fi Numai „O Casă Duhovnicească(Vie)”, nicidecum şi o formă de guvernare statală cum este Patriarhia ca primă formă de guvernare de tip gintă, şi „o preoţie sfântă”- în sens simbolic nicidecum carieristic, căci sunt apostoli( vestitori ai Tainei lui Dumnezeu – 1 Corint.2:1,  propovăduitori smeriţi ai Cuvântului –  1 Corint.2:6, slujitorii lui Hristos şi ispravnicii sau administratori spirituali ai Harului lui Dumnezeu), precum şi zidari(ctitori spiritual) ai Casei Duhovniceşti – 1 Corint.2:10, iar jertfele(ofrandele) trebuie să fie în primul rând duhovniceşti ca de pildă: credincioşia şi ascultarea de Cuvântul, Legea şi Ordinea socială sau civilizaţia spirituală ale lui Dumnezeu, mila, milostenia sau dărnicia, neprihănirea (integritatea, inocenţa, cinstea), dreptatea, săvârşirea binelui, ocrotirea asupriţilor, orfanilor şi văduvelor şi încetarea bârfelor, injuriilor, obscenităţilor, limbajului vulgar şi violent, cu alte cuvinte în poporul spiritual al lui Dumnezeu trebuie să înceteze săvârşirea oricărei fapte rele: orice inechitate, nedreptate, abuz, discriminare, manipulare, trădare, exploatare, subjugare sau altele asemenea pentru a ne curăţa spiritual inimile şi conştiinţele –Matei 23:23; Luca 11:42, Isaia cap. cap.1; 1 Sam.15:22; Osea 6:6; Dar oamenii pun accentul în special pe o dărnicie tradiţională numită „pomană”, iar pe celelalte le ignoră.

     Dacă Biserica Naţională creştină va continua să amestece rânduiala de închinare „în duh si adevăr” cu forma de guvernare de tip gintă „Patriarhia” care a dispărut în timpul Patriarhului Iacov(Israel)  în perioada strămutării în Egipt a poporului Israel, pentru că nu putea exista „stat în stat”, fiind creată la ieşirea din Egipt de către Dumnezeu prin Moise o altă formă de guvernare de tip Cnezat sau Voievodat  în care Căpetenia poporului era şi Judecător, iar în timpul lui Samuel ultimul succesor al lui Moise , la cererea poporului israelit Dumnezeu a creat Regatul ca formă de guvernare monarhică(1 Sam.cap.8-10).

     „Zeciuiala”(1 Sam.8:15) era dată de Dumnezeu Regelui, nicidecum Bisericii care beneficiază de donaţii de la bogaţi pentru ajutorarea săracilor nu pentru îmbogăţirea sau luxul material al Bisericii sau a preoţilor.

Cel Dintâi Fiu(Înger) al lui Dumnezeu(Mihail) S-a Întrupat în OMUL ISUS pentru a-şi continua lucrarea civilizatoare şi mântuitoare(salvatoare) a omenirii de pe întregul pământ punând-o să opteze între cele două tipuri de civilizaţie cea spirituală şi cea materială şi cei doi Împăraţi Extratereştri ( Primii Doi Arhangheli Mihail şi Lucifer care îşi dispută tronul Universului. Astfel, prin liberul arbitru al omului Dumnezeu şi Fiul Lui(Mihail) Isus îi va salva de la Judecata de Apoi pe toţi cei ce vor opta pentru Civilizaţia spirituală a Împărăţiei Salemului(Păcii) lui Dumnezeu. Pentru a înţelege mai bine civilizaţia spirituală bazată pe solidaritatea şi unitatea solicitate de Isus(Ioan 17:17) în care omenirea este o mare(UNA) familie unită, recomand filmul documentar „PARADIS SAU UITARE” creat de proiectul Venus de libercugetătorul http://www.youtube.com/watch?v=xZlSMGvE_Ag şi Jacque Fresco – „Acțiunile voastre vor crea Viitorul” http://www.youtube.com/watch?v=b2CDpLHIM6o    ; “Crima guvernamentală şi mecanismele corupţiei de stat” http://www.youtube.com/watch?v=kqW4saGQMbE ; “E timpul sa ne schimbăm şi avem un plan-Proiectul Venus”

      http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=c46pOa87I3w

  Când Biserica şi statul aceluiaşi fond de populaţie spirituală eminamente creştină vor fi fundamentate pe ADEVĂRUL DIVIN , şi organizate social pe bază de SOLIDARITATE  ŞI UNITATE SPIRITUALĂ CREŞTINĂ vor dăinui şi propăşi veşnic şi nici o putere lumească nu le poate manipula, subjuga sau clătina statalitatea.

      Aşa să ne ajute Dumnezeu!

     

 

 

 

 

PROIECT DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI (2013) PENTRU TRANSFORMAREA ROMANIEI IN PRINCIPAT ELECTIV SUB NUMELE DACIA

 

PROIECTUL ESTE INSPIRAT DIN BIBLIE DUPA SISTEMUL DE GUVERNARE INSTITUIT DE DUMNEZEU PRIN PROROCUL SAMUEL ( 1 SAM.CAP.8-10) PREZENTAT IN CARTILE MELE: MIOARA NAZDRAVANA, TURMA EI SI APOCALIPSA si TREZIREA ROMANIEI LA VENIREA LUI MESIA

 

PROIECT DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI (2013)

PRIN INIŢIATIVĂ LEGISLATIVĂ POPULARĂ CU 500.000 SEMNATURI STRANSE DIN JUMATATE DIN JUDEŢE (20.000 semn.judeţ)

Autor: Cons. jur. Tuţa Anghel

Contact:

Site-uri şi Bloguri personale:

http://www.salemmitha-romania.webnode.ro

http://www.tutzaanghel.cabanova.com

http://www.tutzaanghel.blogspot.ro

http://www.facebook.com/tutza.anghel

http://www.tweeter.com/tutzaanghel1

https://tutzaanghel.wordpress.com

http://www.ro.linkedin.com/in/tutzaanghel2011

http://www.google.com/tutzaanghel

 

 

 

 

Art. I. În temeiul art. 146, alin 2 – Constituţia României actualizată şi republicată în Monitorul oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003; modificată şi completată prin Legea 429/ 2003 de revizuire a Constituţiei României aprobată prin Referendumul naţional din 18–19 octombrie 2003 şi intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului Referendumului naţional din 18–19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României, se modifică, completează şi  actualizează astfel:

1. ARTICOLUL 1 se modifică, completează şi actualizează astfel:

Statul, ţara şi democraţia creştină participativă şi socială

(1) Statul are caracter  democrat, creştin, naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Statul va fi definit ca fiind:

a)Sistemul organizaţional administrativ, legislativ şi judecătoresc din ţară, instrument de exercitare a voinţei poporului şi a lui Dumnezeu privitoare la modul de exercitare a funcţiei de guvernare, funcţiei de legiferare şi funcţiei judecătoreşti din ţară;

b)Forma de guvernare a ţării, care are numai drepturi, obligaţii şi atribuţii expres prevăzute de Constituţie şi lege, pentru că statul nu are nici autoritate, nici putere, fără  dezbatere publică şi consultare populară prealabilă în iniţierea, negocierea şi adoptarea tuturor măsurilor, proiectelor şi legilor de interes naţional, precum şi a tratatelor internaţionale pe care are obligaţia să le iniţieze, negocieze şi adopte potrivit principiilor: transparenţei, oportunităţii, durabilităţii, echităţii, nediscriminării, egalităţii de şanse şi suveranităţii popoarelor.

(3) Forma de guvernământ a ţării este  Principatul electiv democrat participativ, creştin[1] şi social, exercitată de un Principe Domnitor şi instituţiile publice ale statului.

(4)Statul va fi organizat potrivit principiilor statului de drept creştin-democrat participativ şi social, în care domnia şi autoritatea aparţine legii care trebuie să exprime voinţa şi puterea poporului şi lui Dumnezeu şi în consecinţă Legea iniţiată, adoptată şi aplicată trebuie să respecte şi să înfăptuiască principiile, valorile supreme morale, spirituale şi sacre (creştine) pentru respectarea şi garantarea demnităţii omului, drepturilor şi libertăţile cetăţenilor, şi pentru libera dezvoltare a societăţii şi personalităţii umane, pentru asigurarea, respectarea şi înfăptuirea, echităţii, nediscriminării, dreptăţii, democraţiei creştine participative şi sociale, statului de drept, economiei de piaţă întemeiată pe obligaţia statului de a garanta echilibrul economic prin combaterea economiei subterane şi a evaziunii fiscale, prin relaxarea fiscalităţii prin reduceri sau scutiri de taxe pentru încurajarea şi stimularea liberei iniţiative, a concurenţei loiale, şi pentru realizarea unei protecţiei sociale corecte, care reprezintă valorile supreme şi sacre ale poporului şi idealurile Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(5) Statul exercită funcţia administrativă, funcţia legislativă şi funcţia judecătorească în ţară şi se organizează potrivit principiului statului de drept, meritocraţiei, separaţiei şi echilibrului între funcţia legislativă, funcţia executivă şi funcţia judecătorească – în cadrul creştin-democraţiei participative  şi sociale constituţionale.

(6) Ţara îşi va schimba numele din România în Dacia şi trebuie definită ca fiind:

a) Teritoriul cu locuitorii(poporul) acestuia.

b) Patria eminamente creştină este definită ca fiind mediul natural, social, spiritual, cultural, civilizaţia, în care s-a născut, locuieşte sau se stabileşte cineva indiferent de convingerile sale religioase în spiritul toleranţei creştine şi al principiului potrivit căruia minoritatea se supune majorităţii. Climatul sau mediul propice de dezvoltare al cuiva sau a ceva.

(7) Democraţia participativă este forma de organizare şi de conducere a societăţii creştine care proclamă principiul fundamental potrivit căruia poporul are şi  autoritatea şi puterea de a decide prin consultarea sa asupra:

a) Formei de guvernare, restructurării instituţiilor statului pentru eficientizare şi rentabilizare.

b) Oportunităţii înfăptuirii unor proiecte de interes naţional, semnării şi adoptării unor tratate internaţionale.

c) Modalităţii de selectare pe criterii meritocrate şi pe bază de concurs a funcţionarilor de orice grad din instituţiile statului pentru depolitizarea completă a acestora.

d) Reformării şi modernizării învăţământului potrivit principiilor creştine şi ale ştiinţei creaţioniste care datorită faptului că ţara este eminamente creştină exclude  din sectorul public „ştiinţa evoluţionist – materialistă”- promotoarea ateismului în şcolile de toate gradele şi instituţiile de cercetare pentru desfiinţarea tacită a creştinismului ca religie naţională, având ca scop promovarea: religiei ateiste sau politeiste, falselor elite, nonvalorilor, corupţiei morale şi spirituale, inechităţilor, nedreptăţilor şi abuzurilor de tot felul.

(8) În Dacia, respectarea Constituţiei, a domniei şi supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, încălcarea dispoziţiilor sale de către reprezentanţii, legiuitorii şi funcţionari de orice grad ai statului se pedepseşte nediscriminatoriu potrivit principiilor „Nimeni nu este mai presus de lege” şi „Unităţii poporului şi egalităţii în drepturi a cetăţenilor”, Legii civile pentru recuperarea prejudiciului moral şi material, Legii penale şi altor legi speciale.

      2.ARTICOLUL 2 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Suveranitatea

(1) Suveranitatea naţională aparţine Constituţiei şi ţării care o va exprima prin poporul său, şi va fi reglementată potrivit principiilor fundamentale ale democraţiei creştine, participative şi sociale, care subordonează Constituţiei şi poporului statul şi organele sale administrative, legislative şi judecătoreşti stabilindu-i obligaţiile de a informa publicul corect şi de a se consulta şi de a negocia cu poporul în probleme de interes naţional. Reprezentanţii statului potrivit principiului transparenţei în raport de problemele aflate pe agendele de lucru ale instituţiilor  publice vor stabili un program de consultări populare cu toate partidele politice guvernamentale sau extraguvernamentale, reprezentanţii O.N.G. – urilor, ai societăţilor şi asociaţiilor civice, sondaje de opinie şi referendum, precum şi cu manifestanţii sau protestatarii neautorizaţi ai străzii indiferent de mărimea grupului.  

(2) Guvernul va fi condus de Principe. Ministerele vor fi în număr de şapte, iar acestea vor fi: 1.Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; 2.Ministerul Sănătăţii, Protecţiei Consumatorului şi Sanitar-veterinar; 3. Ministerul  Public, Internelor şi Apărării Naţionale; 4.Ministerul Economiei, Industriei şi Finanţelor; 5 Ministerul Afacerilor Externe; 6.Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii;7. Ministerul Dezvoltării Rurale, Agriculturii, Mediului, Apelor şi Silviculturii.

(3)In plan intern şi extern, organele centrale reprezentative ale ţării eminamente creştine sunt organizate potrivit principiului autonomiei şi unităţii poporului şi solidarităţii cetăţenilor, şi acestea vor fi:

a) În plan politic, Principatul prin Principele ţării va fi unicul reprezentant al ţării din partea statului prin calitatea de Şef al statului, fiind subordonatul şi slujitorul poporului, şi al lui Dumnezeu, şi garantul Constituţiei şi legilor ţării, având obligaţia şi îndatorirea cunoaşterii, respectării şi înfăptuirii principiilor, valorilor şi legilor biblice şi moralităţii creştine.

b) În plan religios, Biserica Naţională prin Întâiul Episcop va reprezenta ţara ca Lider spiritual al majorităţii poporului şi calitatea de  Ierarh al Bisericii creştine naţionale îl subordonează şi-l pune în slujba poporului, a lui Dumnezeu şi a Bibliei[2], având obligaţia[3] şi îndatorirea cunoaşterii, respectării şi înfăptuirii principiilor, valorilor, drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie şi legile ţării.

(4) Executivul şi Legislativul se vor constitui prin alegeri libere, periodice şi corecte, candidaturile vor fi stabilite pe principiul meritocrat, avându-se în vedere competenţa, experienţa şi eficienţa în domeniu, integritatea profesională şi responsabilitatea asumate pentru domeniul ales.

(5)Funcţionarii de orice grad din subordinea Ministerelor vor fi selecţionaţi pe criterii meritocrate, numai prin concurs potrivit competenţei, integrităţii profesionale şi morale şi responsabilităţii.

(6) Nici un grup politic sau civic şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

       3. ARTICOLUL 3 se modifică, completează şi actualizează astfel:

       Teritoriul

(1) Teritoriul Daciei este inalienabil. Limitele teritoriale ale ţării nu pot fi schimbate sau rectificate decât prin voinţa majorităţii poporului exprimată prin referendum naţional, în virtutea unei legi organice.

(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, judeţe şi douăsprezece noi regiuni administrative care să respecte dimensiunile şi denumirile vechilor regiuni istorice româneşti. În condiţiile unei legi organice, unele oraşe sunt declarate municipii.

(4) Pe teritoriul statului dac nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

      4. ARTICOLUL 4 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni

(1) Statul are ca fundament unitatea poporului dac şi solidaritatea cetăţenilor săi.

(2) Dacia este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică.

      5. ARTICOLUL 5 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Cetăţenia

(1) Cetăţenia dacă se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.

(2) Cetăţenia dacă nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.

      6. ARTICOLUL 6 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul la identitate

(1) Statul are obligaţia de a recunoaşte şi a garanta persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni daci.

      7. ARTICOLUL 7 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dacii din străinătate

Statul are obligaţia de a sprijini întărirea legăturilor cu dacii din afara frontierelor ţării şi de a acţiona pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.

      8. ARTICOLUL 8 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Pluralismul şi partidele politice

(1) Pluralismul în societatea dacă este o condiţie şi o garanţie a democraţiei creştine participative şi sociale constituţionale.

(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prezentei Constituţii şi ale legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor membrii şi simpatizanţi pe care îi reprezintă, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei creştine, participative şi sociale.

(3) Sunt interzise partidele cu doctrine antidemocratice şi anticreştine care au ca efect: manipularea, subjugarea şi exploatarea modernă a cetăţenilor, dictatura şi distrugerea creştinismului prin promovarea ateismului sau credinţelor străvechi păgâne, masonice şi luciferice prin metode şi tehnici neconvenţionale subvenţionate sau sponsorizate de către corporaţii financiare fictive şi oculte interne şi internaţionale care corup, şantajează sau intimidează politicieni cu funcţii reprezentative în stat pentru a înrobi şi subjuga economic poporul reprezentat de aceştia.

      9. ARTICOLUL 9 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale

Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.

      10. ARTICOLUL 10 se modifică, completează şi actualizează astfel.

      Relaţii internaţionale

România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.  

      11. ARTICOLUL 11 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul internaţional şi dreptul intern

(1) Statul dac se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Legislativ, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care Dacia urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.

      12. ARTICOLUL 12 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Simboluri naţionale

(1) Drapelul Daciei este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu; pe el va fi aplicat simbolul  drapelului dacic „balaurul cu cap de lup”.

(2) Ziua naţională a Daciei este 1 Decembrie.

(3) Imnul naţional al Daciei este: „Din nou, Dacii liberi” de Adrian Păunescu.

(4) Stema ţării va fi „Acvila Bicefală”[4] pentru a evidenţia conducerea şi reprezentarea bicefală:politică  şi religioasă ale ţării la nivelul cel mai înalt,  cu respectarea principiului autonomiei funcţiei politice şi funcţiei religioase care coexistă şi se intercondiţionează reciproc pe acelaşi teritoriu în cadrul aceluiaşi popor eminamente creştin, compuse din:

a) Principele ţării ca Şef al statului democrat participativ creştin şi social;

b) Întâiul Episcop al ţării ca Lider spiritual al Bisericii creştine naţionale.

(5) Sigiliul statului va avea ca simbolul[5] geto-dacic de pe poarta Sanctuarului de la Sarmisegetuza.

      13. ARTICOLUL 13 se modifică, completează şi actualizează astfel:

Limba oficială

În Dacia, limba oficială este limba dacă.

      14. ARTICOLUL 14 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Capitala

Capitala Daciei este municipiul Bucureşti.

      TITLUL II

       Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

       CAPITOLUL I

       Dispoziţii comune

       15. ARTICOLUL 15 se modifică, completează şi actualizează astfel:

       Universalitatea  

(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

(2) Reprezentanţii şi funcţionarii Administraţiei de stat şi Administraţiei Bisericeşti Naţionale în exercitarea atribuţiilor guvernamentale sau religioase beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate de constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute de acestea în temeiul principiilor: „Nimeni nu este mai presus de lege” şi „ unităţii poporului şi solidarităţii cetăţenilor”.

(3) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

      16. ARTICOLUL 16 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, de persoanele care au cetăţenia dacă şi domiciliul în ţară, pe criterii meritocrate(înaltă calificare, competenţă, responsabilitate, integritate morală, spirituală şi profesională cu experienţă şi eficienţă în domeniu) şi pe bază de concurs organizat în condiţiile legii. Statul dac are obligaţia să garanteze egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

(4) În condiţiile renegocierii şi reconfirmării aderării Daciei la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în  Administraţiile publice locale.

      17. ARTICOLUL 17 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Cetăţenii daci în străinătate

Statul Dac are obligaţia să protejeze în străinătate ,nediscriminatoriu, pe toţi cetăţenii daci şi aceştia trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de patrie, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.

      18. ARTICOLUL 18 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Cetăţenii străini şi apatrizii

(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.

(2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.

      19. ARTICOLUL 19 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Extrădarea şi expulzarea

(1) Cetăţeanul dac nu poate fi extrădat sau expulzat din Dacia.

(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii daci pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care Dacia ca succesoare a României este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.

(3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.

(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.

      20. ARTICOLUL 20 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Tratatele internaţionale privind drepturile omului

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Dacia ca succesoare a României este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Dacia ca succesoare a României este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

      ARTICOLUL 21 

      Accesul liber la justiţie

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

CAPITOLUL II

Drepturile şi libertăţile fundamentale

      ARTICOLUL 22

      Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.

(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.   

     ARTICOLUL 23

      Libertatea individuală

(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.

(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.

(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.

(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate.

(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.

(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.

(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.

(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.

      ARTICOLUL 24

      Dreptul la apărare

(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

      ARTICOLUL 25

      Libera circulaţie

(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.

(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.

      21. ARTICOLUL 26 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Viaţa intimă, familială şi privată

(1) Instituţiile publice  ale statului au obligaţia să respecte şi ocrotească viaţa intimă, familială şi privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

      22. ARTICOLUL 27 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Inviolabilitatea domiciliului şi reşedinţei

(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia nici înarmat, nici neînarmat.

(2) În ipoteza unei violări de domiciliu sau reşedinţă prin agresiune asupra proprietarului sau locatarului soldată cu moartea invadatorului agresor, proprietarul şi locatarul vor fi prezumaţi ca fiind în autoapărare până la dovada contrarie.

(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:

a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;

b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;

c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;

d) prevenirea răspândirii unei epidemii.

(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.

(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.

      ARTICOLUL 28

      Secretul corespondenţei

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

      ARTICOLUL 29

      Libertatea conştiinţei

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

      23. ARTICOLUL 30 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare în limitele moralei creştine a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii şi obligaţia de a respecta morala creştină.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a respecta moralitatea creştină şi de a face publică sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia morala şi credinţa creştină, demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege dezbinarea şi defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri şi credinţei creştine.

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

      24. ARTICOLUL 31, se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Instituţiile publice ale statului, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Reprezentantul, funcţionarul de orice rang şi legiuitorul care  nu respectă obligaţia de informare corectă a cetăţenilor va fi sancţionat prin demitere sau demisie, iar în caz de încălcare a legilor civile şi penale va suporta consecinţele legale.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.

(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice, şi dreptul la replică, în caz contrar persoana care şi-a încălcat obligaţia va fi sancţionată prin demitere sau demisie în societatea sau trustul în care a lucrat şi dacă a încălcat legea civilă sau penală va suporta consecinţele legale.

(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii se reglementează prin lege organică şi sunt obligate să respecte morala şi credinţa creştină, Constituţia, şi legile ţării.

      25. ARTICOLUL 32 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul la învăţătură

(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.

(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba dacă. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.

(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.

(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.

(6) Autonomia universitară este garantată.

(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

      ARTICOLUL 33

     Accesul la cultură

(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.

(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale Daciei în lume.

      ARTICOLUL 34

      Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

      26. ARTICOLUL 35 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul la mediu sănătos

(1) Statul are obligaţia de a recunoaşte şi garanta dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

(2) Statul are obligaţia să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

      ARTICOLUL 36

      Dreptul de vot

(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.

(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

      27. ARTICOLUL 37 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul de a fi ales

(1) Au dreptul de a fi aleşi ca reprezentanţi ai instituţiilor statului, cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).

(2) Candidaţii pentru a-şi dovedi integritatea morală şi profesională, competenţa, experienţa şi eficienţa într-un domeniu de activitate trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta minimă de 50 de ani pentru orice funcţie executivă şi legislativă.

      28. ARTICOLUL 38 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul de a fi ales în Parlamentul European

În condiţiile aderării Daciei ca succesoare a României la Uniunea Europeană, cetăţenii daci au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.

      29. ARTICOLUL 39 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Libertatea întrunirilor

(1)Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

(2) Instituţiile statului cu competenţă în materie au obligaţia angajării de negocieri cu manifestanţii manifestărilor populare prevăzute la alin(1), pentru rezolvarea solicitărilor în temeiul respectării şi garantării principiului unităţii poporului şi egalităţii între cetăţeni prevăzut de articolul 4.

      30. ARTICOLUL 40 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul de asociere

(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.

(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei Daciei sunt neconstituţionale.

(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

(4) Asociaţiile cu caracter secret, antidemocratic şi anticreştin sunt interzise.

      ARTICOLUL 41

      Munca şi protecţia socială a muncii

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.

(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.

(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

      31. ARTICOLUL 42 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Interzicerea traficului de persoane şi a muncii forţate

(1) Este interzis traficul sau comercializarea de persoane, prin recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea acestora, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de funcţie sau de drept sau profitând de vulnerabilitatea  sau imposibilitatea victimelor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului de către cel care are autoritate asupra altei persoane subordonate, în scopul exploatării şi ţinerii lor în stare de robie.

(2) Formele de trafic de persoane sunt:

a) Exploatarea sexuală: prostituţia forţată şi pornografia realizată prin constrângere.

b)Ţinerea unei persoane fizice sau persoane juridice în stare de servitute prin sărăcire forţată sau falimentare cauzată de neluarea de măsuri pentru restructurare, redresare, rentabilizare în scopul eficientizării economiei, industriei, agriculturii şi altor domenii de activitate din sectorul public, prin împovărare fiscală, cauzate de un reprezentant sau funcţionar al statului prin neglijenţă sau incompetenţă în serviciu, abuz de funcţie sau de drept prin crearea de privilegii necuvenite persoanelor obediente lui, care au ca efect  subminarea economiei, distrugerea industriei şi agriculturii, lipsa locurilor de muncă în domeniul public şi privat prin care se ajunge la o profundă criza morală şi economică de sistem.

(3) Pentru garantarea respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor, Statul are obligaţia de a  crea cadrul legislativ prin care va incrimina şi va sancţiona sever orice activitate infracţională ce implică fapte de comerţ sau trafic cu fiinţe umane în scopul înrobirii şi exploatării acestora. Cadrul legislativ va cuprinde  şi măsurile legale prin care instituţiile statului competente în materie vor asigura programe de asistenţă medicală şi de protecţie socială a victimelor aflate în cauză, precum şi programe de protecţie a martorilor implicaţi în soluţionarea unor infracţiuni de trafic de influenţă.

(4) Munca forţată este interzisă.

(5) Nu constituie muncă forţată:

a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă;

b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;

c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

      ARTICOLUL 43

      Dreptul la grevă

(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.

(2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.

      32. ARTICOLUL 44 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul de proprietate privată

(1) Dreptul de proprietate privată, precum şi creanţele asupra domeniului privat al ţării administrat de stat, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor decât în condiţii expres rezultate din aderarea României autoarea Daciei la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care Dacia prin România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât prin dezbatere şi consultare populară, numai pentru o cauză de interes naţional şi de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea va fi efectuată numai de instituţiile competente în materie ale statului, şi nu poate fi delegată unei instituţii private.  

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general şi naţional, instituţiile publice ale statului nu pot folosi subsolul unei proprietăţi private imobiliare, fără o prealabilă şi corectă informare, consultare şi acceptare populară, având obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile statului.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie şi lucrările de interes public vor fi suspendate până la soluţionarea litigiului.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii averii se dovedeşte în condiţiile legii.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

      33. ARTICOLUL 45 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Libertatea economică

Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate şi stimulate prin măsuri legale care să elimine birocraţia, să acorde scutiri de taxe pentru persoane care îşi creează un loc de muncă pentru sine sau şi pentru alte persoane.

      ARTICOLUL 46

      Dreptul la moştenire

Dreptul la moştenire este garantat.

      ARTICOLUL 47

      Nivelul de trai

(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

      ARTICOLUL 48

      Familia

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.

      ARTICOLUL 49

      Protecţia copiilor şi a tinerilor

(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.

(2) Statul este obligat să acorde alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.

(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.

(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.

(5) Instituţiile publice ale statului au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.

      34.ARTICOLUL 50 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Protecţia persoanelor cu handicap

(1)Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială.

(2)Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor, tutorilor şi îngrijitorilor persoanelor cu deficienţe grave şi foarte grave.

(3)Statul trebuie să asigure un cadru legislativ pentru crearea de cămine speciale pentru internarea nelimitată, tratarea şi supravegherea specializată a persoanelor cu handicap psihic grav şi foarte grav care pot constitui un pericol pentru membrii familiei sau a cărei îngrijire  necesită calificare în domeniu psihiatric.

      35. ARTICOLUL 51 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul de petiţionare

(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze instituţiilor publice ale statului prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor, cu excepţia petiţiilor formulate şi contrasemnate de părinţi în numele şi interesul copiilor minori, şi cele formulate şi contrasemnate de cetăţeni în numele şi interesul părinţilor sau altor rude până la gradul IV de rudenie sau persoane fără rude apropiate aflate în întreţinerea sau grija lor pentru deficienţe fizice şi psihice care sunt de natură să le împiedice exercitarea dreptului de petiţionare.

(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.

(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.

(4) Instituţiile publice ale statului au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.

      35. ARTICOLUL 52 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă contra cărora statul prin instituţiile competente pentru restabilirea adevărului şi dreptăţii şi pentru repararea prejudiciului trebuie să se îndrepte contra persoanei vinovate care va suporta toate rigorile legii.

      ARTICOLUL 53

      Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

      CAPITOLUL III

      Îndatoririle fundamentale

      36. ARTICOLUL 54 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Fidelitatea faţă de ţară

(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.

(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege. Nerespectarea jurământului atrage demiterea sau demisia reprezentantului sau funcţionarului public şi dacă a săvârşit fapte producătoare de prejudicii va fi angajată şi răspunderea civilă sau penală după caz.

      ARTICOLUL 55

      Apărarea ţării

(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.

(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.

(3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.

      37. ARTICOLUL 56 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Contribuţii financiare

(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.

(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale care nu trebuie să fie împovărătoare pentru cetăţeni.

(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.

      ARTICOLUL 57

      Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

      CAPITOLUL IV

      Avocatul Poporului

      38. ARTICOLUL 58 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Angajarea şi rolul

(1) Avocatul Poporului este angajat prin concurs, pe durată nedeterminată, potrivit integrităţii morale şi profesionale, calificării, experienţei juridice de minim 10 ani cu rezultate remarcabile în domeniul juridic sau universitar pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt angajaţi tot prin concurs pe perioadă nedeterminată potrivit criteriilor meritocrate fiind specializaţi pe domenii de activitate.

(2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

(3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.

      38. ARTICOLUL 59 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Exercitarea atribuţiilor

(1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.

(2) Instituţiile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.

      39. ARTICOLUL 60 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Raportul în Consiliului Legislativ al ţării

Avocatul Poporului prezintă Legislativului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.

      40. TITLUL III se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Instituţiile  publice centrale ale ţării

      41. CAPITOLUL I se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Consiliul Legislativ al ţării

      SECŢIUNEA 1

      Organizare şi funcţionare

      42. ARTICOLUL 61 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Rolul şi structura

 Consiliul Legislativ al ţării este organul legiuitor al poporului dac şi unica instituţie legiuitoare a ţării.

      43. ARTICOLUL 62 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Alegerea Consiliului Legislativ al Ţării

(1) Consiliul Legislativ al ţării este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit noii legi electorale.

(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu pot obţine numărul necesar de voturi pentru a fi reprezentate în Consiliul Legislativ al ţării, se vor asocia în condiţiile legi şi vor forma Asociaţia Minorităţilor Naţionale din Dacia, vor adopta un statut propriu de funcţionare în care vor stabili ca prin rotaţie, fiecare minoritate să deţină şefia asociaţiei pe perioada unui mandat electoral în care va avea dreptul  de a desemna un reprezentant al tuturor minorităţilor în Consiliul Legislativ al ţării care trebuie să fie susţinut de 2/3 din majoritatea membrilor asociaţiei, în condiţiile noii legi electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi  în Consiliul Legislativ al ţării numai de un singur reprezentant agreat şi susţinut pe întreaga perioadă a mandatului de toate minorităţile membre ale asociaţiei.

(3) Consiliului Legislativ al ţării va  avea 24 de membri de înaltă calificare, probitate morală şi profesională cu o vechime de minim 10 ani şi o vastă experienţă şi eficienţă dovedită în domenii importante ale ţării: economic, juridic, ştiinţă, tehnică şi cercetare, educaţie şi învăţământ, sport, turism, agricultură, industrie, mine, petrol, geologie şi altele.

      44. ARTICOLUL 63 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Durata mandatului

(1) Consiliul Legislativ este ales pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.

(2) Alegerile pentru Consiliul Legislativ al Ţării se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.

(3) Consiliul Legislativ al Ţării  nou ales se întruneşte, la convocarea Şefului Statului, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

(4) Mandatul Camerelor Parlamentului care îşi încheie activitatea se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Consiliu Legislativ al Ţării. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.

(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Consiliu Legislativ al Ţării.

      45. ARTICOLUL 64 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Organizarea internă

(1) Organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ al Ţării se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare Consiliului Legislativ al Ţării sunt prevăzute în bugetele aprobate de acesta.

(2) Consiliul Legislativ al Ţării îşi alege un birou permanent. Preşedintele Consiliului Legislativ al Ţării este ales pe durata mandatului. Ceilalţi membri ai biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. 

(3) Consiliul Legislativ al Ţării îşi constituie 4 comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Numai în situaţie de balotaj la voturile exprimate de comisii, preşedintele de comisie îşi va exercita dreptul de vot dublu pentru promovarea propunerii legislative care i se pare mai corectă şi oportună.

      46. ARTICOLUL 65 se modifică, completează şi actualizează:

      Şedinţele Consiliului Legislativ al Ţării

 (1) Consiliul Legislativ al Ţării îşi desfăşoară lucrările în şedinţe potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii legiuitorilor, pentru:

a) primirea mesajului Principelui Ţării;

b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;

c) declararea mobilizării totale sau parţiale;

d) declararea stării de război;

e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;

f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;

g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

h) stabilirea statutului legiuitorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;

i) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, cad în competenţa Consiliului Legislativ al ţării.

      47. ARTICOLUL 66 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Sesiuni

(1) Consiliul Legislativ al Ţării se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

(2) Consiliul Legislativ al Ţării se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Domnitorului, a biroului permanent al său, ori a cel puţin o treime din numărul legiuitorilor.

(3) Convocarea Consiliului Legislativ al Ţării se face de preşedintele acestuia.

      48. ARTICOLUL 67 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Actele juridice şi cvorumul legal

Consiliul Legislativ al ţării  adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.

      49. ARTICOLUL 68 se modifică, completează şi actualizează:

      Caracterul public al şedinţelor

(1) Şedinţele Consiliului Legislativ al Ţării sunt publice.

(2) Consiliul Legislativ al Ţării poate hotărî ca anumite şedinţe care privesc securitatea şi siguranţa ţării să fie secrete.

      50. SECŢIUNEA a 2-a se completează, modifică şi actualizează astfel:

      Statutul consilierilor legiuitori

      51. ARTICOLUL 69 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Mandatul reprezentativ al consilierilor legiuitori

(1) În exercitarea mandatului, legiuitorii sunt în serviciul poporului.

 (2) Orice mandat imperativ este nul.

      52. ARTICOLUL 70 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Mandatul consilierilor legiuitori

(1) Legiuitorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Consiliului Legiuitor al Ţării din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică.

(2) Calitatea de consilier legiuitor încetează la data întrunirii legale a Consiliului Legislativ al Ţării nou ales sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

      53. ARTICOLUL 71 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Incompatibilităţi  

(1) Calitatea de Consilier legiuitor este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de stat sau funcţii private.

(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.

      54. ARTICOLUL 72 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Imunitatea consilierilor  legiuitori

(1) Legiuitorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(2) În situaţia existenţei unei învinuiri sau acuzaţii prin care s-a întocmit un dosar de cercetare unui legiuitor suspectat de fapte ilegale sau ilicite, nu poate fi invocată imunitatea în apărarea sa, el având obligaţia să se supună legii ca orice alt cetăţean în temeiul principiului potrivit căruia: „Nimeni nu este mai presus de lege”.

(3) Un legiuitor căruia i s-a întocmit un dosar de cercetare care îi aduce atingere integrităţii morale şi profesionale, îşi va pierde de drept mandatul de consilier legiuitor, funcţia sa va fi declarată vacantă şi se vor lua măsurile legale pentru alegerea unui nou consilier legiuitor. La încheierea cercetării sau a judecăţii, dacă legiuitorul va fi găsit nevinovat, statul îi va plăti daune morale în condiţiile  constituţiei şi legilor, urmând  ca pentru restabilirea adevărului şi dreptăţii şi pentru recuperarea prejudiciului instituţiile abilitate ale statului să se îndrepte  în condiţiile legii împotriva persoanei vinovată de învinuirea nedreaptă prin care a vătămat integritatea profesională şi morală a unui cetăţean cu atribuţie publică.

      SECŢIUNEA a 3-a

      Legiferarea

     55. ARTICOLUL 73 se modifică, completează şi actualizează astfel:

     Categorii de legi

(1) Consiliul Legislativ al Ţării adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.

(3) Prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;

b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;

c) statutul consilierilor legiuitori, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;

d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;

e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;

g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;

h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;

i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;

j) statutul funcţionarilor publici;

k) contenciosul administrativ;

l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;

m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;

n) organizarea generală a învăţământului;

o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;

r) statutul minorităţilor naţionale din România;

s) regimul general al cultelor;

t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.

      56. ARTICOLUL 74 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Iniţiativa legislativă

(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, membrilor Consiliului Legislativ al ţării sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot iniţiativă care obligatoriu iniţiativa populară va fi susţinută şi prezentată în Consiliul Legislativ de Principe ca Reprezentant al poporului. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin şapte regiuni ale ţării, iar în fiecare din aceste regiuni, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 14.300 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Consiliul Legislativ competent să îl adopte.

(4) Legiuitorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.

(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii Consiliului Legislativ al ţării competent să le adopte.

       57. ARTICOLUL 75 se modifică, completează şi actualizează astfel:

       Sesizarea Consiliului Legislativ al Ţării

(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Consiliului Legislativ al Ţării, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 3 aliniatul (1),(2) şi (3), 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 44 alineatul (4), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2),  articolul 80 alineatul (5),  articolul 83 alineatul (3), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.

(2) Consiliul Legislativ al ţării sesizat se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.

      58. ARTICOLUL 76 se completează, modifică şi actualizează astfel:

      Adoptarea legilor şi a hotărârilor

(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Consiliului Legislativ al Ţării şi al Comitetului legislativ al său se adoptă cu votul majorităţii membrilor lor.

(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în Consiliul Legislativ al Ţării.

(3) La cererea Principelui sau a unui ministru al Guvernului sau din proprie iniţiativă, Consiliul Legislativ al ţării poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului Consiliului Legislativ al ţării.

      59. ARTICOLUL 77 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Promulgarea legii

(1) Legea se trimite, spre promulgare, Principelui ţării. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

(2) Înainte de promulgare, Principele poate cere Consiliului legislativ, o singură dată, reexaminarea legii.

(3) Dacă Principele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

      ARTICOLUL 78

      Intrarea în vigoare a legii

Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

      60. ARTICOLUL 79 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Comitetul Legislativ

(1) Comitetul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Consiliului Legislativ al Ţării, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei Daciei.

(2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Legislativ se stabilesc prin lege organică.

      61. CAPITOLUL II se modifică, completează şi actualizează astfel:

       Principele Daciei

      62. ARTICOLUL 80 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Rolul şi prerogativele Principelui

(1) Principele va purta titulatura de Domn al ţării, iar in situaţia în care funcţia este ocupată de o femeie, Principesa va avea titulatura  de Doamnă a ţării. Principele trebuie să fie creştin pentru că reprezintă ţara care este eminamente creştină şi trebuie să fie garantul:

a) Credinţei creştine cu toate valorile, principiile, rânduielile şi legile  morale şi spirituale divine afirmate de Biblie.

b) Independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării şi al solidarităţii cetăţenilor.

(2) Principele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a instituţiilor publice ale statului şi este garantul unităţii poporului şi solidarităţii cetăţenilor.

 (3)Pentru îndeplinirea corectă şi eficientă a rolului şi prerogativelor sale, Principele va avea în subordinea sa un Consiliu Consultativ format din 4 specialişti cu înaltă calificare, master şi doctorat cu vechime, experienţă şi eficienţă dovedite de rezultate profesionale considerabile, lăudabile sau premiate pe parcursul a minim 15 ani  în domeniile strategice în care s-au specializat.

(4)Consiliul Consultativ al Domnitorului va fi compus din:

a) Un Consilier Magistrat angajat prin concurs organizat de I.N.M. care îl va îndruma pe Principe să administreze şi să judece speţele aflate în competenţa sa în cadrul C.S.M, având dreptul să îl reprezinte în C.S.M. prin delegare de competenţe expres prevăzute de Regulamentul Consiliului Consultativ al Principelui.

b) Un Consilier Militar  dintre ofiţerii  cu  grad de general sau amiral în armată specializat şi în drept internaţional cu experienţă în  probleme de politică externă care va fi angajat prin concurs organizat de Instituţia Universitară  cu cel mai înalt grad din armată, având dreptul să îl reprezinte pe Principe în C.S.A.T, în raporturile cu armata şi în relaţii de politică externă pe probleme militare şi diplomatice prin delegare de competenţe expres prevăzute de Regulamentul Consiliului Consultativ al Principelui.

c) Un Consilier Manager cu studii economice administrative şi manageriale  cu licenţe, master, doctorat şi specializare în străinătate, având dreptul să-l reprezinte pe Principe în conducerea Guvernului şi în relaţii de politică externă pe probleme economice prin delegare de competenţe expres prevăzute de Regulamentul Consiliului Consultativ al Principelui.

d) Un Consilier Evanghelist bun cunoscător al Evangheliei şi Bibliei care poate fi din orice Cult în temeiul principiului unităţii poporului şi solidarităţii cetăţenilor creştini Statul trebuie să rămână autonom de Biserica creştină Naţională şi de Cultele creştine recunoscute de lege şi în consecinţă este obligat să respecte creştinismul numai în raport cu Biblia nu şi cu dogmele teologice ale Bisericii naţionale şi ale tuturor Cultelor şi Denominaţiunilor, respectarea preceptelor biblice fiind suficiente să apere valorile, principiile şi morala monoteismului creştin. Consilierul evanghelist va fi examinat cu privire la cunoştinţele sale de către o comisie constituită din 13 membrii, doi din Biserica naţională şi câte un reprezentant al fiecărei Biserici creştine recunoscută prin lege, având dreptul să-l reprezinte pe Principe în relaţiile cu Biserica creştină naţională şi cu celelalte Culte creştine, prin delegare de competenţe expres prevăzute de Regulamentul Consiliului Consultativ al Principelui.

(5) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Consultativ al Principelui se stabilesc prin lege organică.

      63. ARTICOLUL 81 se modifică, completează şi actualizează astfel.

      Alegerea Principelui

(1) Principele ţării este creştin şi este ales prin vot universal, uninominal, egal, direct, secret, corect şi liber exprimat.

(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.

(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Principe al Daciei decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.

      64. ARTICOLUL 82 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Validarea mandatului, ungerea(mir-ungerea) de către  Liderul Bisericii Naţionale şi depunerea jurământului

(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Principe este validat de Curtea Constituţională.

(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată este uns(mir-uns) de Liderul Bisericii Naţionale şi apoi depune în faţa Consiliului Legislativ al Ţării în şedinţă, următorul jurământ:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului dac, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia participativă, creştină şi socială, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Daciei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!“.

      65. ARTICOLUL 83 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Durata mandatului

(1) Mandatul Principelui Daciei este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.

(2) Şeful Statului al cărui mandat s-a încheiat îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de către Principele nou ales.

(3) Mandatul Principele poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

      66. ARTICOLUL 84 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Incompatibilităţi şi imunităţi

(1) În timpul mandatului, Principele Daciei nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.

(2) Principele Daciei se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1), (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

      67. ARTICOLUL 85 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Alegerea Guvernului

(1) Miniştrii Guvernului sunt aleşi prin vot universal, uninominal, egal, direct, secret, corect şi liber exprimat.

(2) Înscrierea candidaturilor se va face uninominal pe fiecare minister în parte, candidaţii având obligaţia să îndeplinească condiţiile de înaltă ţinută morală şi probitate managerială fiind specializaţi în ţară sau în străinătate în domeniile aflate în jurisdicţia fiecărui minister.

(3)Pentru fiecare minister este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.

(4) În cazul în care nici unul dintre candidaţii unui minister nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi la fiecare minister.

(5) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Ministru al Guvernului decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.

(6) În caz de vacanţă a unei funcţii în cadrul unui minister va fi confirmat în acea funcţie următorul candidat din al doilea tur sau din primul tur câştigat de către ministrul care şi-a pierdut mandatul, prin deces, boală gravă, demisie sau revocare în condiţiile legii.

      68. ARTICOLUL 86 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Conducerea Guvernului

Principele Daciei conduce  Guvernul personal sau prin delegare de competenţă.  

      69. ARTICOLUL 87 se modifică, completează şi actualizează astfel:

       Delegarea competenţei de conducere a Guvernului Consilierului Consultativ în domeniul managementului al Principelui, în unele situaţii stabilite prin lege.

(1) Principele Daciei este Liderul Guvernului şi dispune de dreptul de veto în cadrul acestuia.

(2) Principele Daciei conduce toate şedinţele Guvernului cu excepţia celor în care:

a)  Se află în străinătate în exercitarea atribuţiilor de politică externă.

b) Activitatea Guvernului se suprapune cu activitatea unei alte instituţii centrale a statului în care are atribuţii constituţionale de exercitat în condiţii de urgenţă care nu mai pot suferi amânare şi nici şedinţa Guvernului nu suportă amânare.  

c) Sănătatea nu-i permite să fie prezent.

 (3) Confirmă miniştrii aleşi de popor. Şi revocă miniştrii asupra cărora s-a început o cercetare.

(4)Confirmă funcţionarii admişi prin concurs în toate funcţiile publice centrale şi teritoriale şi-i revocă pe cei asupra cărora s-a început o anchetă.

(5) Actele emise prin delegare de competenţă sunt semnate în numele Principelui de Consilierul delegat cu competenţă de conducere a Guvernului.

      70. ARTICOLUL 88 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Mesaje

(1)Principele Daciei adresează Consiliului Legislativ mesaje cu privire la principalele probleme politice, economice sau de interes major naţional ale naţiunii.

(2) În mesajele sale va folosi ca formulă de introducere expresia: „IO[6] Domnul Daciei…”.

      71. ARTICOLUL 89 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Dizolvarea Parlamentului

(1) Principele Daciei poate să dizolve Consiliul Legislativ al Ţării, dacă Curtea Constituţională declară ca neconstituţionale trei legi consecutive adoptate de acesta.

(2) În cursul unui an, Consiliul Legislativ poate fi dizolvat o singură dată.

(3) Consiliul Legislativ al Ţării nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Principelui Daciei şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

     72. ARTICOLUL 90 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Referendumul

Principele Daciei, după consultarea Partidelor politice guvernamentale şi extraguvernamentale, mişcărilor, asociaţiilor şi societăţilor civice,  poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

      73. ARTICOLUL 91 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Atribuţii în domeniul politicii externe

(1) Principele încheie tratate internaţionale în numele Daciei, negociate de miniştrii Guvernului, şi le supune spre ratificare Consiliului Legislativ al Ţării, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.

(2) Principele, la propunerea Ministrului de externe, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Principele Daciei.

      74. ARTICOLUL 92 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Atribuţii în domeniul apărării

(1) Principele Daciei este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de Lider al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Legislativ al Ţării, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Principelui se supune ulterior aprobării Consiliului Legislativ al Ţării, în cel mult 5 zile de la adoptare.

(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Principele Daciei ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Consiliului Legislativ al Ţării, printr-un mesaj. Dacă Consiliul Legislativ nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.

(4) În caz de mobilizare sau de război Consiliul Legislativ îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

      75. ARTICOLUL 93 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Măsuri excepţionale

(1) Principele Daciei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Consiliului Legislativ încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

(2) Dacă Consiliul Legislativ nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

      76. ARTICOLUL 94 se modifică, completează şi actualizează astfel:

     Alte atribuţii

Principele Daciei îndeplineşte şi următoarele atribuţii:

 (1) Este Liderul Suprem al Consiliului Legislativ al ţării şi conduce şedinţele acestuia atunci când participă la ele pentru a susţine iniţiativele populare sau pentru a-şi exercita dreptul de veto în Consiliul Legislativ al Ţării numai în situaţiile de balotaj la vot al celor 24 de legiuitori, pentru a fi promovate amendamentele pe care le consideră ca fiind cele mai corecte şi oportune, după ce în prealabil şi-a îndeplinit obligaţia de a informa corect şi a chema la consultări:

a) Partidele politice cu sau fără reprezentare în Guvern, mişcările, organizaţiile şi asociaţiile civice, şi alte categorii sociale care au un interes în promovarea sau nepromovarea legii, măsurii sau amendamentului controversat sau aflat în balotaj în probleme economice, de sănătate, de educaţie, financiare, fiscale şi altele care privesc dezvoltarea, progresul şi bunăstarea poporului.

 b) Liderul Bisericii creştine Naţionale, şi ceilalţi Lideri ai Cultelor creştine recunoscute prin lege în probleme care privesc reglementarea şi respectarea valorilor, principiilor, tradiţiilor, drepturilor individuale şi colective prevăzute de tratatele internaţionale care nu trebuie să încalce morala şi religia creştină.

 (2)Este Liderul  Suprem al C.S.M. şi conduce şedinţele acestuia numai în situaţia când participă la ele pentru exercitarea prerogativelor sale de garant al Constituţiei şi statului de drept.

(3) În temeiul unei  Legi organice Principele are „dreptul la judecată”[7] în procedură specializată urgentă numită „Ordonanţă Princiară” în complet de judecată special 1+4, compus din Principe ca Judecător Suprem de Onoare şi patru judecători specializaţi în judecarea cauzelor urgente pentru fapte deosebit de grave care pun în pericol siguranţa naţională în cazuri excepţionale expres prevăzute de lege  şi alte cauze speciale ce vor fi stabilite prin Legea organică în condiţiile articolului 126 alineatul (5) care va reglementa procedura de judecată specializată urgentă numită „Ordonanţă princiară” şi modul de compunere, funcţionare, precum şi atribuţiile şi domeniile excepţionale de judecată dată în competenţa completului specializat de judecată 1+4 ce va funcţiona în cadrul Funcţiei[8] Judecătoreşti potrivit legislaţiei şi procedurilor acesteia.

(4))Are drept de graţiere şi de amnistie politică, însă acesta nu se aplică în cazul miniştrilor, legiuitorilor sau magistraţilor condamnaţi.

(5)Conferă decoraţii şi titluri de onoare;.

(6)Acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral.

(7) Acordă graţierea individuală.

      77. ARTICOLUL 95 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Principele Daciei poate fi suspendat din funcţie de Consiliul Legislativ al Ţării, cu votul majorităţii legiuitorilor, după ce actele şi faptele sale au fost verificate de Curtea Constituţională şi au fost considerate încălcări grave ale Constituţiei şi după ce a fost înştiinţat şi Liderul Suprem al  Bisericii Naţionale care l-a uns în funcţie cu scopul de a confirma suspendarea printr-un Acord scris care în situaţia unui Balotaj la vot în Consiliu va fi echivalent cu votul care va asigura majoritatea necesară suspendării. Principele poate da Curţii Constituţionale explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Principelui.

      78. ARTICOLUL 96 se modifică, completează si actualizează astfel:

      Punerea sub acuzare

(1) Consiliul Legislativ al ţării, cu votul a cel puţin două treimi din numărul legiuitorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Principelui Daciei pentru înaltă trădare.

(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea legiuitorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Principelui  pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Principele este suspendat de drept.

(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Principele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

      79. ARTICOLUL 97 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Vacanţa funcţiei

(1) Vacanţa a funcţiei de Principe al Daciei intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

 (2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Principe al Daciei, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Principe.

      80. ARTICOLUL 98 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Interimatul funcţiei

(1) Dacă funcţia de Principe devine vacantă ori dacă Principele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură de către Consilierul Consultativ pe probleme manageriale al Principelui.  

(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88–90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.

      81. ARTICOLUL 99 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Răspunderea Principelui interimar

Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Principe săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.

      82. ARTICOLUL 100 se modifică, completează si actualizează astfel:

      Actele Principelui

(1) În exercitarea atribuţiilor sale extraguvernamentale şi de politică externă, Principele Daciei emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al Daciei. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.

(2) Decretele emise de Principele Daciei în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de Consilierii Consultativi ai Principelui corespunzător domeniilor pe care sunt repartizaţi.

      83. ARTICOLUL 101 se modifică, completează, şi actualizează astfel:

      Indemnizaţia şi celelalte drepturi

Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.

      CAPITOLUL III

      Guvernul

      84. ARTICOLUL 102 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Rolul şi structura

(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Consiliul Legislativ al Ţării, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.

(3) Guvernul este alcătuit din Principe, miniştri şi înalţi funcţionari de stat angajaţi prin concurs în subordinea miniştrilor în temeiul unei legi organice.

      85. ARTICOLUL 103 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Învestitura

(1) Principele Daciei confirmă pe funcţie miniştrii după validarea alegerii acestora.

(2) Programul întocmit de miniştrii Guvernului se dezbate de Consiliul Legislativ al Ţării, în şedinţă publică. Consiliul Legislativ al Ţării acordă încredere  programului Guvernului cu votul majorităţii legiuitorilor.

      86. ARTICOLUL 104 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Jurământul de credinţă

(1) Miniştrii Guvernului vor depune individual, în faţa Principelui Daciei, jurământul de la articolul 82.

(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

      87.ARTICOLUL 105 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Incompatibilităţi

(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de stat. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.

(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.

      ARTICOLUL 106

      Încetarea funcţiei de membru al Guvernului

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

      88. ARTICOLUL 107 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:

      Conducerea Guvernului

(1) Principele conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Consiliului Legislativ al ţării rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.

 (2) Dacă un membru al Guvernului se află în una din situaţiile prevăzute la articolul 106, următorul candidat ca număr de voturi obţinute pentru ocuparea funcţiei va fi validat pentru ocuparea acesteia, şi numai în situaţia în care şi el este în imposibilitatea de a prelua mandatul se organizează o nouă alegere, în termen de 45 de zile.

      89. ARTICOLUL 108 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:

     Actele Guvernului

(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.

(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.

(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.

(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de Principe, şi se contrasemnează de doi miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al Daciei. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.

      90. ARTICOLUL 109 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:

      Răspunderea membrilor Guvernului

(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Consiliului Legislativ al Ţării pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(2) Numai Consiliul Legislativ al Ţării şi Procurorul General al Daciei au dreptul să ceară urmărirea penală a miniştrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Principele Daciei poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile miniştrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

      91. ARTICOLUL 110 se modifică, se completează si se actualizează astfel:

      Încetarea mandatului

(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor legislative generale.

(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Consiliul Legislativ a încrederii acordate programului de guvernare a cărui ineficienţă este evidentă.

(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.

(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de miniştrii noului Guvern.

      92. CAPITOLUL IV se modifică, se completează şi se actualizează astfel:

      Raporturile Consiliului Legislativ al Ţării cu Guvernul

      93. ARTICOLUL 111 se completează şi se modifică astfel:

      Informarea Consiliului Legislativ al Ţării

(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului Consiliului Legislativ al ţării asupra activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de acesta, de comisiile Consiliului, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.

(2) Miniştrii Guvernului au acces la lucrările Consiliului Legislativ al Ţării. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.

      94. ARTICOLUL 112 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:

      Întrebări, interpelări şi moţiuni simple

(1) Guvernul şi fiecare dintre miniştrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de legiuitori, în condiţiile prevăzute de regulamentele Consiliului Legislativ şi Comitetului de legiferare.

(2) Consiliul Legislativ poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

      95. ARTICOLUL 113 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:

      Moţiunea de cenzură

(1) Consiliul Legislativ al Ţării, în şedinţă, poate retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul unanim al legiuitorilor.

(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al legiuitorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa Consiliului Legislativ al ţării.

(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, legiuitorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.

      96. ARTICOLUL 114 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:

      Angajarea răspunderii Guvernului

(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Consiliului Legislativ al ţării, în şedinţă, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

(4) În cazul în care Principele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa Consiliului Legislativ al Ţării care are obligaţia să ţină cont de propunerile Principelui.

      97. ARTICOLUL 115 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:

      Delegarea legislativă

(1) Consiliul Legislativ poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Dacă Guvernul încalcă competenţa legislativă delegată şi adoptă şi o lege organică sau mai multe, acestea sunt nule de drept şi Guvernul va fi destituit de Consiliul Legislativ prin Moţiune de cenzură votată cu două treimi din numărul legiuitorilor.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Consiliului Legislativ al ţării, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Consiliul Legislativ al Ţării, urmând să fie sesizat şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Consiliul, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Consiliul Legislativ al Ţării sesizat nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată.

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

(7) Ordonanţele cu care Consiliul Legislativ de apărare al ţării a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).

(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

      CAPITOLUL V

      Administraţia publică

      SECŢIUNEA 1

      Administraţia publică centrală de specialitate

      ARTICOLUL 116

      Structura

(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.

       98. ALINEATUL (2) se modifică, completează şi actualizează astfel: Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca instituţii administrative autonome.

      99. ARTICOLUL 117 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Înfiinţarea

(1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.

(2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.

(3) Instituţii administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.

      100. ARTICOLUL 118 se modifică, completează si actualizează astfel:

      Forţele armate

(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei participativ creştine şi sociale constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care Dacia ca succesoare a României este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.

(2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.

(4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei instituţii statale este interzisă.

(5) Pe teritoriul Daciei pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte.

      ARTICOLUL 119

      Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.

      SECŢIUNEA a 2-a

      Administraţia publică locală

      ARTICOLUL 120

      Principii de bază

(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile depolitizării, descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.

(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.

      101. ARTICOLUL 121 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Autorităţi comunale şi orăşeneşti

(1) Autorităţile administraţiei publice (Primăriile), prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, vor fi conduse de manageri(primari) angajaţi prin concurs, potrivit principiilor meritocrate cu condiţia să fie absolvenţi de  studii universitare specializaţi în management, în condiţiile legii.

(2) Consiliile locale se desfiinţează, în temeiul principiului potrivit căruia legea este unitară pe tot cuprinsul patriei, căci legea este atributul exclusiv al Consiliului Legislativ al Ţării.

(3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.

      102. ARTICOLUL 122 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Prefectul

(1) Fiecare judeţ va fi condus de un prefect  şi municipiul Bucureşti, angajat prin concurs în condiţiile legii potrivit principiului meritocrat având înaltă probitate morală şi profesională.

(2) Prefecţi ca reprezentanţi ai Administraţiilor Publice Regionale pe plan regional conduc serviciile depolitizate, deconcentrate ale regiunilor şi ale Administraţiei Publice Regionale pentru aplicarea unitară a legii în plan local la nivelul oraşelor şi comunelor.

(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.

(4) Între prefecţi, pe de o parte, şi primari, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare, fiecare fiind subordonat domniei şi autorităţii Legii.

(5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

      103. ARTICOLUL 123 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Administraţiile Publice Regionale

(1) Administraţiile Publice Regionale vor fi în număr de 12 şi vor fi înfiinţate, reglementate şi denumite prin lege organică în raport de dimensiunile şi denumirile fostelor Regiuni istorice ale ţării.

(2) Fiecare Administraţie Publică Regională va fi administrată de un Guvernator ales de către locuitorii fiecărei regiuni administrative prin vot universal, uninominal, egal, direct, secret, corect şi liber exprimat în condiţiile legii electorale.

(3) Guvernatorul este reprezentantul Guvernului pe plan regional şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale pentru aplicarea unitară a legii în plan judeţean.

(4) Între Guvernatori, pe de o parte şi Prefecţi, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare, fiecare fiind subordonat doar domniei şi autorităţii legii.

(5) Guvernatorul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al Prefectului, în cazul în care consideră actul ilegal.

(6) Administraţia Publică Regională este organul administraţiei publice centrale pentru coordonarea activităţii  Administraţiilor Publice Judeţene(Prefecturile) şi Administraţiilor Publice Locale orăşeneşti şi comunale, în vederea realizării serviciilor publice de interes regional.

(2) Alegerea Guvernatorului, organizarea şi funcţionarea funcţiei sale se va face în condiţiile legii.

      104. CAPITOLUL VI se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Funcţia judecătorească

      SECŢIUNEA 1

      Instanţele judecătoreşti

      105. ARTICOLUL 124 se modifică, completează şi autentifică astfel:

      Înfăptuirea justiţiei

(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii care exprimă voinţa, puterea şi autoritatea lui Dumnezeu şi a poporului.

(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

      106. ARTICOLUL 125 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Statutul judecătorilor

(1) Judecătorii  sunt numiţi de C.S.M, sunt confirmaţi de Principele Daciei şi sunt inamovibili, în condiţiile legii.

(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt numai de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.

(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

      ARTICOLUL 126

      Instanţele judecătoreşti

(1) Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

(4) Compunerea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.

(5) Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Consiliul legislativ la Ţării, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.

     ARTICOLUL 127

Caracterul public al dezbaterilor

Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.

      ARTICOLUL 128

Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie

(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba dacă.

(2) Cetăţenii daci aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.

(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.

(4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba dacă au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.

      ARTICOLUL 129

      Folosirea căilor de atac

Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

      ARTICOLUL 130

      Poliţia instanţelor

Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.

      SECŢIUNEA a 2-a

     Ministerul Public

     ARTICOLUL 131

     Rolul Ministerului Public

(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.

(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

     ARTICOLUL 132

      Statutul procurorilor

(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

      SECŢIUNEA a 3-a

      Consiliul Superior al Magistraturii

      107. ARTICOLUL 133 se completează, modifică şi actualizează astfel:

      Rolul şi structura

(1) Consiliul Superior al Magistraturii este administratorul justiţiei în locul Ministerului de Justiţie şi este garantul independenţei actului de justiţie.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Consiliul Legislativ al ţării; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;

b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, validaţi de Consiliul Legislativ al Ţări; aceştia participă numai la lucrările în plen;

c) Principele Daciei, Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a).

(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.

(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.

(6) Principele Daciei prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă având calitate de Lider suprem onorific fără drept de vot.

(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).

     108. ARTICOLUL 134 se modifică, se completează şi actualizează astfel:

     Atribuţii

(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Principelui Daciei confirmarea numirii în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.

(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.

      TITLUL IV

      Economia şi finanţele publice

      109. ARTICOLUL 135 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Economia

(1) Economia Daciei este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurentă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene şi principiile şi valorile creştine.

      110. ARTICOLUL 136 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Proprietatea

(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine ţării, regiunilor istorice, judeţelor, oraşelor şi comunelor, şi este administrată de instituţiile statului de la nivel central, regional, judeţean şi local.

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.

      111. ARTICOLUL 137 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Sistemul financiar

(1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-regionale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.

(2) Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.

      ARTICOLUL 138

      Bugetul public naţional

(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor, ale judeţelor şi regiunilor.

(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Consiliului Legislativ al ţării.

(3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.

(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.

(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

      112. ARTICOLUL 139 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Impozite, taxe şi alte contribuţii

(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

 (2) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.

      113. ARTICOLUL 140 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Curtea de Conturi

(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.

(2) Curtea de Conturi prezintă anual Consiliului Legislativ al Ţării un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.

(3) La cererea Consiliului Legislativ al ţării, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.

(4) Consilierii de conturi selecţionaţi prin concurs pe criterii meritocrate cu înaltă probitate profesională şi morală sunt numiţi de Consiliul Legislativ al Ţării, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.

(5) Curtea de Conturi se înnoieşte pe bază de concurs pe principii şi criterii meritocrate cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Consiliul Legislativ, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

(6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Consiliul Legislativ al ţării, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

     114. ARTICOLUL 141 se modifică, completează si actualizează astfel:

     Consiliul Economic şi Social

Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Consiliului Legislativ al ţării şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare.

      TITLUL V

      Curtea Constituţională

      115. ARTICOLUL 142 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Structura

(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

(3) Judecători sunt numiţi de C.S.M şi sunt confirmaţi pe funcţie de Principele Daciei.

(4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.

(5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

      ARTICOLUL 143

      Condiţii pentru numire

Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

      ARTICOLUL 144

      Incompatibilităţi

Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.

      ARTICOLUL 145

Independenţa şi inamovibilitatea

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.

      116. ARTICOLUL 146 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Atribuţii

Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Principelui Daciei, a Preşedintelui Consiliului Legislativ, a unei treimi de legiuitori din cadrul Consiliului Legislativ, a unei treimi din miniştrii Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea Preşedintelui Consiliului Legislativ al ţării, a unei treimi din legiuitorii Consiliului Legislativ al ţării;

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Consiliului Legislativ al ţării şi Comitetului Legislativ al Consiliului, la sesizarea Preşedintelui Consiliului Legislativ sau a Preşedintelui Comitetului Legislativ al Consiliului, a unui grup de trei legiuitori;

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Principelui Daciei, Preşedintelui Consiliului Legislativ, a unui ministru al Guvernului sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Principelui Daciei şi confirmă rezultatele sufragiului;

g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Principe al Daciei şi comunică cele constatate Consiliului Legislativ al Ţării şi Guvernului;

h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Principelui Daciei;

i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;

k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;

l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

      117. ARTICOLUL 147 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Deciziile Curţii Constituţionale

(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Consiliul Legislativ sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Consiliul Legislativ al ţării este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţiei de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al Daciei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

      TITLUL VI

      Integrarea euroatlantică

      118. ARTICOLUL 148 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Integrarea în Uniunea Europeană a României va fi recunoscută şi continuată de Dacia

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate,  a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

(4) Consiliul Legislativ al Ţării, Principele Daciei, Guvernul şi Funcţia judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

(5) Guvernul transmite Consiliului Legislativ al Ţării proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.

      119. ARTICOLUL 149 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord va fi respectată şi continuată de Dacia

Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord s-a făcut prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

      TITLUL VII

      Revizuirea Constituţiei

      120. ARTICOLUL 150 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Iniţiativa revizuirii

(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Principele Daciei la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul legiuitorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

      121. ARTICOLUL 151 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Procedura de revizuire

(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere în forma de guvernământ republicană , iar în noua formă de guvernare monarhică – Principatul Daciei trebuie adoptată de Consiliul Legislativ al ţării, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul legiuitorilor.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor în cazul vechii legislaturi.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

      ARTICOLUL 152

      Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul democrat participativ, creştin, social, naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului dac, forma monarhică de guvernământ – Principat electiv, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

      TITLUL VIII

      Dispoziţii finale şi tranzitorii

      122. ARTICOLUL 153 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Intrarea în vigoare

Prezenta Constituţie intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum. La aceeaşi dată, Constituţia României actualizată şi republicată în Monitorul oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003; modificată şi completată prin Legea 429/ 2003 de revizuire a Constituţiei României aprobată prin Referendumul naţional din 18–19 octombrie 2003 şi intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului Referendumului naţional din 18–19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României, este şi rămâne în întregime modificată, completată şi actualizată.

      123. ARTICOLUL 154 se modifică, completează şi actualizează astfel:

      Conflictul temporal de legi

(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.

(2) Comitetul Legislativ al Consiliului Legislativ al Ţării, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Consiliului Legislativ al Ţării sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.

      ARTICOLUL 155

      Dispoziţii tranzitorii

(1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se adoptă potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire.

(2) Instituţiile prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi.

(3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat al Principelui.

(4) Dispoziţiile cu privire la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire.

(5) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.

(6) Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare.

      ARTICOLUL 156

      Republicarea Constituţiei

Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al Daciei în termen de 5 zile de la data adoptării. Constituţia, modificată şi completată, după aprobarea prin referendum, se republică de către Comitetul Legislativ al Consiliului Legislativ al ţării, cu reactualizarea denumirilor, numerotarea textelor.

 


[1] Principatul democrat participativ, creştin şi social va fi electiv, căci această formă de guvernare este inspirată din monarhia constituţională israeliană instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel( 1 Samuel capitolele 8-10), şi este actualizată şi adaptată la situaţia ţării noastre şi la învăţăturile evanghelice ale Domnului Isus Hristos, potrivit cărora toţi  oamenii care L-au primit, au crezut în El, au fost botezaţi în Numele Lui, şi se străduiesc să îşi păstreze integritatea până la întoarcerea Sa, au dreptul de a se numi „copiii lui Dumnezeu”(Ioan 1:12), „dumnezei”(Ioan 10:33 coroborat cu Psalm 82:6). Căci până la răstignirea, înălţarea şi proslăvirea(Evrei 8:1) Lui Isus Hristos, Duhul Sfânt  nu era în lume(Ioan 7:39) şi de aceea, renaşterea spirituală prin ungerea(Botezarea) divină cu Duh nu exista în lume decât în cazul preoţilor şi în cazul monarhilor motiv pentru care ei se considerau cu „sânge albastru”. Prin Botezul în Hristos dispare fiind abolită orice discriminare între monarhi şi cetăţeni, nobili şi săraci, între robi şi liberi, între bărbaţi şi femei, între naţiune şi minorităţi (Galateni 3:27). Deoarece toţi credincioşii devin copiii ai Aceluiaşi Dumnezeu al dumnezeilor, Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, născuţi din Duhul Sfânt prin credinţa în jertfa răscumpărătoare, mântuitoare şi sfinţitoare a Fiului lui Dumnezeu şi astfel în mod paradoxal toţi creştinii devin şi cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi membrii ai Dinastiei Divine având dreptul de a domni împreună cu Hristos în subordinea Lui. Şi acesta nu este singurul paradox din Biblie, căci mai sunt multe altele, ca de pildă: Hristos este şi „Mieluşelul lui Dumnezeu” care ridică păcatele Turmei, dar este şi Păstorul Cel Bun al acesteia. De aceea orice creştin bărbat sau femeie, dac sau minoritar cu cetăţenie  poate candida la funcţia de Principe al Daciei, dacă îndeplineşte condiţiile  legale privitoare la vârstă, educaţie, integritate profesională şi morală. În consecinţă dinastiile, şi clasele sociale nobilimea, burghezimea şi moşierimea sunt instituţii abolite de Botezul în Numele lui Hristos(Galateni 3:27). Orice creştin trebuie să înţeleagă că până la întoarcerea lui Hristos poate fi numai Principe pentru a conduce o ţară, şi că nu poate deveni rege sau împărat decât după revenirea lui Hristos (Matei 19:28; Luca 22:30; coroborate cu Apocalipsa 20:4) ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor(Apocalips 19:16) cu atribuţia de Judecător Suprem al Cerului şi al Pământului(Apocalipsă Capitolele 19-20).

[2] Iscându-se o ceartă între primii ucenici ai lui Hristos pe motiv că voiau să ştie cine este cel mai mare în funcţie între ei, Isus le-a zis astfel: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel care slujeşte. Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Şi Eu sunt în mijlocul vostru ca Cel ce slujeşte la masă. Voi sunteţi aceia, care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea, vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”( Luca 22:24-30).Deci Dumnezeu – Tatăl prin Prorocul Samuel I-a pregătit Împărăţia lui Hristos şi prin naşterea Lui pe pământ L-a făcut moştenitor al tronului Regatului Iuda(Israelul de Sud după divizarea cauzată de idolatria şi moartea lui Solomon) şi al dinastiei lui David. Această mică împărăţie a fost desfiinţată de Imperiul Roman în timpul Răscoalei antiromane de eliberare a Israelului de sub ocupaţie romană în anul 70 după Hristos, şi odată cu ea au fost nimicite Cetatea Ierusalimului şi Templul lui Dumnezeu, poporul fiind nimicit în mare parte, iar supravieţuitorii fiind împrăştiaţi în imperiu. La refacerea Israelului ca stat în anul 1948 forma de guvernare adoptată a fost „republica” care a fost instituită de Roma antică. Astfel s-a împlinit prorocia lui Daniel 9:26 care prevestea că poporul unui domn care va veni după ce Unsul lui Dumnezeu va fi stârpit(răstignit) va nimici cetatea şi templul şi El nu va mai avea nimic nici regat, nici cetatea de reşedinţă, nici templu în Israel. Creştinii trebuie să înţeleagă că ei sunt cetăţeni ai Împărăţiei divine şi cereşti şi pământeşti câtă vreme sunt creştini într-o ţară eminamente creştină care nu se află sub ocupaţie laică sau păgână( Filipeni 3:20), iar ţară creştină trebuie să fie integrată nu doar în organisme internaţionale suprastatale, ci şi în Împărăţia lui Dumnezeu care nu este compatibilă cu republica laică instituită pe principiile nonvalorilor şi pseudo-ştiinţelor evoluţionist – materialiste.

 

[3] Obligaţia Bisericii de a fi supusă guvernării statului chiar si celui autocratic păgân care era numit în lume „stăpânire politică” în loc de guvernare(conducere politică prin reprezentare), a fost predicată de Apostolul Pavel care a zis: „ Oricine să fie supus stăpânirilor cele mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte lui Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda.

Dregătorii(administratorii, n. a.) nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ti fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.

El(stăpânitorul n. a.)este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este in slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune , şi să pedepsească pe cel ce face rău.

De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile(impozitele şi taxele, n. a.).CĂCI DREGĂTORII SUNT NIŞTE SLUJITORI AI LUI DUMNEZEU, FĂCÂND NECURMAT TOCMAI SLUJBA ACEASTA. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea”-(Romani 13:1-7). Dar când stăpânirea obedientă Mamonei (bogăţiei şi titlurilor nedrepte şi uzurpatoare)se răzvrăteşte şi contra lui Dumnezeu şi contra poporului pe care caută să-l înrobească, exploateze şi nimicească ca Faraonul egiptean pe poporul Israel, care în loc sa ridice sabia autorităţii contra nelegiuiţilor dimpotrivă el o ridică contra neprihăniţilor, atunci poporul lui Dumnezeu trebuie să iasă de sub acea robie guvernamentală faraonică pentru a pune din nou bazele unei noi forme de guvernare, aşa cum a făcut Moise alesul lui Dumnezeu pentru a  legifera, guverna şi implementa noul sistem de guvernământ de tip gintă (comunitate cu acelaşi strămoş) care avea ca lider un Cârmuitor cu atribuţie de judecător, ce a durat până la prorocul Samuel-ultimul succesor al lui Moise, când a fost modificat din nou sistemul de guvernare la cererea poporului cu acordul lui Dumnezeu, fiind transformat în monarhie constituţională în care cârmuitorul gintei era numit rege şi îşi păstra rolul de Judecător suprem al ţări(1 Samuel cap.8-10 pentru edificare vedeţi şi Cărţile biblice: Judecători I-II, Cronici I-II şi Regi I-II(Împăraţi I-II). Fostul sistem de guvernare „Patriarhia” fusese desfiinţată prin strămutarea poporului Israel în Egipt din cauza unei secete de 7 ani în timpul lui Iacov – ultimul Patriarh (Romani 9:5), numit metaforic „Israel”de către Dumnezeu pentru a evidenţia caracterul lui rebel, căci însemna „Cel ce se luptă cu Dumnezeu”- Geneza 32:28.

[4] “Acvila bicefala” simbolizează conducerea politico-religioasă  bicefală a unei ţări reprezentată printr-o formă de guvernare statală monarhic constituţională şi o rânduială de închinare apostolică Bisericească ilustrată metaforic şi de “carul cu doi boi” – care oglindeşte deopotrivă şi conducerea bicefală familială şi cea bicefală naţională, deţinută de tandemurile “soţ-soţie” şi “monarhul statului-liderul bisericii”, potrivit cărora  soţul este Tatăl-capul familiei şi-L simbolizează pe Dumnezeu Monarhul Atotputernic al universului şi naţiunii reprezentat pe pământ de un Rege, iar soţia este Mama-trupul din care se nasc fizic copii familiei şi oglindeşte metaforic  Duhul Sfânt(Viaţa Eternă căci “Eva” înseamnă viaţă, deoarece Dumnezeu dă  viaţă prin femeie) prin care suntem binecuvântaţi cu viaţă sfinţită, reprezentat duhovniceşte de Liderul Spiritual al Bisericii prin propovăduirea căruia sunt Botezaţi cu Duh Sfânt cei ce cred în răscumpărarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, se pocăiesc şi se botează în Numele Lui pentru “a se naşte a doua oară” sau renaşte duhovniceşte sau spiritual ca membrii Bisericii şi ca “copii ai lui Dumnezeu”- Ioan 1:12, şi “dumnezei”- Ioan 10:33; Ps.82:6). Conducerea bicefală întemeiată pe principiul autonomiei funcţiilor „soţ-soţie” ale familiei şi „monarh statal – ierarh religios” ale statului, în care din punct de vedere administrativ soţul este capul familiei, iar regele este capul naţiunii care include şi comunitatea religioasă numită Biserica vie-duhovnicească, ierarhie ce trebuie să funcţioneze până la întoarcerea Domnului Hristos, când ele vor avea o singură conducere „monocefală” netransmisibilă (Evrei 7:24) deţinută de Singurul Fiu Născut din Dumnezeu(Duhul Sfânt-Ioan 4:24) care a fost Uns de Însuşi Tatăl Ceresc cu toate Autorităţile Supreme de Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor(Apoc. 19:16 şi Patriarh al tuturor Neamurilor moştenită prin naştere de la Avraam) precum şi Mare Preot Împărătesc după rânduiala lui Melhisedec – Evrei 7:2), Singurul Om din Univers care poate gestiona etern, imuabil şi infailibil cele două autorităţi: cea statală şi cea bisericească instituind şi faptic Monarhia Absolută(Teocratică)- Împărăţia lui Dumnezeu de 1000 de ani profetici(eterni) de la momentul întoarcerii Sale – Apoc. 20:4 coroborat cu Matei 19:28, împărăţie care nu va putea fi nimicită şi nu avea sfârşit potrivit prorociilor biblice. Toate simbolurile divine au fost reinterpretate dogmatic de lideri politici atei, idolatri şi religioşi bogaţi ai lumii în scopul de a manipula, subjuga şi exploata naţiuni şi state, şi pentru a înlătura acest pericol trebuie doar să veghem cu maximă atenţie asupra modului de interpretare a acestora.

[5] Simbolul geto-dacic descoperit pe poarta Sanctuarului de la Sarmisegetuza este cel mai potrivit pentru a deveni sigiliul Daciei renăscute.

 

[6]  „IO” având semnificaţia spirituală la creştini „Infinitul (Eternitatea divină) în unitate duhovnicească(în Acelaşi Duh Sfânt) deplină cu omul”, datorită învăţăturilor Domnului Isus Hristos care în Rugăciune Sa către Tatăl a zis: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, CA ŞI EI SĂ FIE SFINŢIŢI PRIN ADEVĂR. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie UNA, cum Tu, Tată eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, ŞI EI SĂ FIE UNA ÎN NOI, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, PENTRU CA EI SĂ FIE UNA, CUM ŞI NOI SUNTEM UNA,-EU ÎN EI, ŞI TU ÎN MINE; PENTRU CA EI SĂ FIE ÎN CHIP DESĂVÂRŞIT UNA, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”- Ioan 17:18-24.   De asemenea şi Întâiul Ierarh al Bisericii creştin-apostolice a neamului trebuie să folosească în predicile sau propovăduirile sale o formulă de introducere asemănătoare, ca de pildă: „IO Prezbiterul Bisericii creştin-apostolice…”, precum şi orice creştin de rând poate folosi metaforic „IO” în loc de prenumele personal persoana I „eu” pentru a evidenţia comuniunea cu Duhul lui Dumnezeu care prin credinţa în Hristos ne mântuieşte şi sfinţeşte îndumnezeindu-ne prin înfierea divină(Ioan 1:12 coroborat cu Ioan 10:33).

 

[7] „Dreptul de a judeca” şi calitatea de Judecător Suprem Ale Principelui vin din forma de guvernare monarhica constituţională instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel fiind moştenită astfel şi absolutizată (prin preluarea conducerii şi a statului şi a Bisericii)de Isus Hristos Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor(Apoc.19:16) cu atribuţii de Judecător Suprem al pământului (Apoc. 19:11; Isaia cap.11, Psalmul 72, şi altele). La fel şi cea de Legiuitor Suprem, de Lider Suprem al Guvernului şi al Armatei( de aceea Dumnezeu Se mai Numeşte şi Domnul Oştirilor).

[8] Termenul “Funcţie Judecătorească” îl înlocuieşte pe cel de “Autoritate Judecătorească” care conduce la ideea de Stat Nedemocratic Totalitar, căci “democraţie” semnifică autoritatea şi puterea poporului. Iar în loc de expresia improprie statului de drept numită „principiul separaţiei puterilor sau autorităţilor în stat” vom folosi sintagma „principiul separaţiei sau autonomiei  celor trei mari Funcţii ale statului”:  „Funcţia executivă”; „Funcţia Legislativă” şi „Funcţia Judecătorească”.

CREATIILE MELE

CREATIILE MELE CU TITLURILE:

MIOARA NAZDRAVANA, TURMA EI SI APOCALIPSA;

TREZIREA ROMANIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA;

Listinguri de promovare in Romania:

Editura Infarom:

http://infarom.shopmania.biz/catalog/religie-639038

Librarie Net:

http://www.librarie.net/carte/196985/Mioara-nazdravana-turma-Apocalipsa

http://www.librarie.net/carte/196986/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-lui-Mesia

Biblios:

http://www.biblios.ro/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/detalii-carte-5708.html

http://www.biblios.ro/trezirea-romaniei-pentru-

Seria VESTEA REA SI VESTEA BUNA
Seria VESTEA REA SI VESTEA BUNA
-lui-mesia/detalii-carte-5711.html

Bookland:

http://book-land.ro/Mioara-nazdravana-turma-ei-si-Apocalipsa?filter_name=tuta%20anghel

http://book-land.ro/Trezirea%20Romaniei%20pentru%20venirea-lui-Mesia?filter_name=tuta%20anghel

Depozitul de carti:

http://www.depozituldecarti.ro/carti/196985/Mioara-nazdravana-turma-ei-si-Apocalipsa

http://www.depozituldecarti.ro/carti/196986/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-lui-Mesia                                                                                                              

1.MIOARA NAZDRAVANA, TURMA EI SI APOCALIPSA.

Cartea este o exegeza biblica si o cercetare istorica, de circa 20 de ani datorata unor vise premonitorii cu Isus Hristos si Apostolul Andrei.
Cartea contine: un capitol autobiografic cu premonitiile autoarei; si o propunere de sistem nou de guvernare inspirat de cel instituit de Dumnezeu prin Prorocul Samuel( 1 Samuel cap. opt), adaptat de autoare la invataturile lui Hristos si la nevoile tarii noastre.

Cartea este publicata si in Romania si in strainatate, in editie print si ebook.

LISTINGURI DE PROMOVARE IN STRAINATATE:

 Editia print:

Amazon US:

http://www.amazon.com/Mioara-Nazdravana-Apocalipsa-Romanian-Edition/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188309&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon UK:

http://www.amazon.co.uk/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188363&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon FR:

http://www.amazon.fr/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188421&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon IT:

http://www.amazon.it/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188503&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon ES:

http://www.amazon.es/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188551&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon DE:

http://www.amazon.de/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188610&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon CA:

http://www.amazon.ca/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188658&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon JP:

http://www.amazon.co.jp/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188735&sr=8-1&keywords=9789731991542

Book Depository:

http://www.bookdepository.co.uk/Mioara-Nazdravana%2C-Turma-Ei-Si-Apocalipsa-Tuta-Anghel/9789731991542

Barnes & Noble:

http://www.barnesandnoble.com/w/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-tuta-anghel/1116826034?ean=9789731991542&itm=1&usri=9789731991542

Powell’s:

http://www.powells.com/biblio?isbn=9789731991542

Lehmanns Media:

http://www.lehmanns.de/shop/nocategory/27871905-9789731991542-mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa

Super Book Shop:

http://www.superbookshop.net/index.php?page=book&ean=9789731991542&lng=en

Saxo:

http://www.saxo.com/dk/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa_tuta-anghel_paperback_9789731991542

Eden:

http://www.eden.co.uk/shop/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-4258100.html

Krainaksiazek:

http://krainaksiazek.pl/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Si-Apocalipsa,9789731991542.html

Rakuten:

http://www.rakuten.com/prod/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/254662860.html

Kinokuniya:

http://www.kinokuniya.co.jp/f/dsg-02-9789731991542

Abebooks:

http://www.abebooks.com/servlet/SearchResults?isbn=9789731991542&sts=t

Alibris:

http://www.alibris.com/booksearch?browse=0&keyword=9789731991542&mtype=B&hs.x=26&hs.y=27&hs=Submit

Editia ebook:

Lafeltrinelli:

http://www.lafeltrinelli.it/products/9789731991597/Mioara_nazdravana,_turma_ei_si_Apocalipsa/Tuta_Anghel.html

Booktopia:

http://www.booktopia.com.au/ebooks/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-tuta-anghel/prod9789731991597.html;jsessionid=6ADBB86FBB878A5AD5EAAC08FAA96506?deviceType=mobile

 EbookMall:

http://www.ebookmall.com/ebook/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/tuta-anghel/9789731991597

Libris Webshop:                                                                                                          

https://webshop.libris.nl/Webshop/Product.aspx/tuta-anghel/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/9789731991597?MemberNr=944&ProductID=14211959

2. TREZIREA ROMANIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA.

Cartea este o exegeza biblica si o cercetare istorica, de circa 20 de ani datorata unor vise premonitorii cu Isus Hristos si Apostolul Andrei.
Cartea dezvaluie adevarata identitate a geto-dacilor, genealogia biblica a strabunilor pana la Adam si istoria straveche edenica si postdeluviana stramoseasca. Mai contine si un calendar al mantuirii care este o sinteza a tuturor prorociilor biblice privitoare la momentele istorice importante ale omenirii de la intemeierea lumii(caderea creatiei in pacat) pana la Judecata de Apoi, si intrarea in Imparatia lui Dumnezeu. Are si prorocii privitoare la sfarsitul timpului de har si la vocatia Romaniei de a deveni popor ales dupa trezire spirituala si renastere duhovniceasca.
Cartea este publicata si in Romania si in strainatate, in editie print si ebook.

LISTINGURI DE PROMOVARE IN STRAINATATE:

Amazon US:

http://www.amazon.com/Trezirea-Romaniei-venirea-Romanian-Edition/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380192896&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amzon UK:

http://www.amazon.co.uk/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380192945&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon FR:

http://www.amazon.fr/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380192984&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon DE:

http://www.amazon.de/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193055&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon IT:

http://www.amazon.it/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193096&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon ES:

http://www.amazon.es/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193135&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon CA:

http://www.amazon.ca/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193176&sr=8-1&keywords=9789731991566

Amazon JP:

http://www.amazon.co.jp/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Mesia/dp/9731991565/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380193211&sr=8-1&keywords=9789731991566

Barnes & Noble:

http://www.barnesandnoble.com/w/trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia-tuta-anghel/1116849007?ean=9789731991566&itm=1&usri=9789731991566

Book Depository:

http://www.bookdepository.com/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Lui-Mesia-Tuta-Anghel/9789731991566

Powell’s:

http://www.powells.com/biblio?isbn=9789731991566

Bokus:

http://www.bokus.com/bok/9789731991566/trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia/

SuperBookShop:

http://www.superbookshop.net/index.php?page=book&ean=9789731991566

Junglee:

http://www.junglee.com/Trezirea-Romaniei-venirea-Romanian-Edition/dp/9731991565

Krainaksiazek:

http://krainaksiazek.pl/Trezirea-Romaniei-Pentru-Venirea-Lui-Mesia,9789731991566.html

Rakuten:

http://www.rakuten.com/prod/trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia/254662114.html

Schweitzer:

http://www.schweitzer-online.de/buch/Anghel-Tuta/Trezirea-Romaniei-pentru-venirea-lui-Mesia/9789731991566/?ip=url_stack_id_prevaa1bbcwoaalibri%3A14467281&key=8acf5e5f048c7e6b9a483847a620c3c7607b27d003O01

Abebooks:

http://www.abebooks.com/servlet/SearchResults?kn=9789731991566&sts=t

Alibris:

http://www.alibris.com/booksearch?browse=0&keyword=9789731991566&mtype=B&hs.x=34&hs.y=13&hs=Submit

Editia ebook:

Ebookpie:

https://ebookpie.com/ebooks/695807-trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia

EbookMall:

http://www.ebookmall.com/ebook/trezirea-romaniei-pentru-venirea-lui-mesia/tuta-anghel/9789731991627

Lafeltrinelli:

http://www.lafeltrinelli.it/products/9789731991566/Trezirea_Romaniei_pentru_venirea_lui_Mesia/Tuta_Anghel.html

Ebook DE:

http://www.ebook.de/de/product/21286964/tuta_anghel_trezirea_romaniei_pentru_venirea_lui_mesia.html

 

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site